Călătorind prin intermediul cărţilor în vechiul Bucureşti, aflăm o seamă de lucruri interesante despre numele străzilor şi despre organizarea administrativă a cartierelor.
La sfârşitul veacului al XVIII-lea, oraşul Bucureşti era împărţit în 67 de mahalale şi avea 28 de mănăstiri, 31 de biserici din piatră şi 20 din lemn, 10 paraclise, un palat domnesc, o singură şcoală publică superioară, anume, Colegiul de la Mănăstirea „Sfântul Sava”, 35 de case mari boiereşti şi 7 hanuri zidite din piatră.
În Bucureştiul vechi, denumirea de „pod” se folosea atât pentru trecerile amenajate peste un curs de apă, cât şi pentru drumurile acoperite cu trunchiuri de copaci. Drumurile mari, domneşti, aveau lăţimea obligatorie de 8 metri, iar trunchiurile de stejar cu care erau „pavate” asigurau, după standardele vremii, o călătorie confortabilă trăsurilor şi pietonilor.
Actuala Cale a Rahovei era una dintre cele cinci artere ale Capitalei care plecau de la Curtea Veche. Drumul pornea de pe malul Dâmboviţei, din zona actualei staţii de metrou Izvor şi ieşea din oraş cu drumul spre Craiova. De la numele Podul Calicilor s-a ajuns apoi la Podul Caliţei, după numele unei boieroaice, iar după Războiul de Independenţă a căpătat numele de astăzi, Calea Rahovei.
Ne vine greu să concepem astăzi că, în secolul al XIX-lea, Bulevardul Pache Protopopescu arăta mai degrabă ca un sat. În Memoriile lui Mircea Eliade, găsim o descriere emoţionantă: „Câteva săptămâni am locuit în casele bunicilor, la capătul bulevardului Pache Protopopescu. Casele acestea fabuloase le cunoşteam de mic copil. Fusesem întâia oară într-o primăvară, când aveam vreo patru-cinci ani. Îmi rămăsese amintirea unei curţi enorme, întinzându-se între grajduri şi hambare şi a unei nesfârşite livezi. […] Acolo, la capătul livezii, nu se vedeau decât zarzări, pruni, gutui […]. Cu vreo cincizeci de ani înainte, tot pământul acela fusese al străbunicului. Bulevardul Pache Protopopescu nu fusese încă tăiat şi aici se întindeau livezi şi grădini de zarzavat”. (Mircea Eliade, Memorii 1907–1960, Bucureşti, Ed. Humanitas 2004, p. 21).
Pitoreasca Stradă Franceză din actualul centru istoric al Bucureştilor a fost una dintre primele străzi pavate ale oraşului. Ea porneşte din zona Piaţa Unirii şi se termină la intersecţia cu Calea Victoriei. Interesant este cum i-a fost schimbat numele de foarte multe ori. Partea dinspre Curtea Veche este amintită în anul 1649 sub numele de „Uliţa Curţii” (fiindcă trecea prin faţa Curţii Domneşti), apoi o aflăm în docuemnte drept „Podul cel Mare din Curtea Veche” (la 1763), „Podul Curtea Veche” (la 1804) şi „Uliţa Curţii Vechi” (la 1854). A doua parte a străzii, între Calea Victoriei şi Strada Smârdan, a purtat şi ea mai multe nume: „Uliţa cea Domnească” pe la 1690 şi „Uliţa Işlicarilor şi Boiangiilor” la 1804, după meşterii şi negustorii de vopseluri şi işlice. Sub domnia lui Vodă Brâncoveanu, strada s-a prelungit între str. Nicolae Tonitza şi Calea Victoriei. Numele de „Uliţa Franţuzească” a venit după ce consulul Franţei şi-a stabilit reşedinţa aici. Actuala stradă Franceză s-a mai numit şi strada Carol, în onoarea regelui Carol I, apoi, ironic, 30 Decembrie după venirea comuniştilor la putere, iar din 1990 până în 2007, s-a numit Iuliu Maniu. După ce un bulevard important din cartierul Militari a primit numele lui Maniu, strada din centru şi-a reprimit numele său istoric, strada Franceză, aşa cum o aflăm şi astăzi.
Străzile Bucureştiului au primit uneori numele unor lideri politici internaţionali, după cum a bătut vântul şi spre noi: Roosevelt, Clemenceau, Orlando, Wilson, Hitler, Stalin. Dar şi conducătorii locali au fost cinstiţi cu nume de străzi: Leontin Sălăjan, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Puţin a lipsit ca Nicolae Ceauşescu să-şi pună măreţul nume pe vreo stradă sau piaţă.
S-ar părea că una dintre constantele toponimice şi de cartografie ale Capitalei noastre a fost schimbarea. Schimbarea de nume, iar uneori şi de relief, ca urmare a sistematizării. Aşa au dispărut Dealul Spirii şi tot cartierul Uranus pentru a face loc Casei Poporului…
Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
