„Aventurile lui Licuţă dincolo de Capătul Lumii” (23) de Lică Barbu

29
Desen de Lică Barbu
Desen de Lică Barbu

logo lumea lui licutaFără să vrea, atinse apa bălţii şi un hău mare se deschise în faţa ochilor. Cercuri albastre strălucitoare se învârteau unul într-altul formând un con cu vârful în jos, ca o pâlnie. Mişcarea cercurilor îl ademeneau pe Licuţă într-o hipnoză liniştitoare şi nu îndrăznea să scoată mâna din apă. Îi plăcea şi parcă voia mai mult de atât.

Un ţiuit cunoscut completa acest tablou fantastic, în mod plăcut de data asta. Nu mai era zgomotul acela care-i tot bloca auzul. Acum asculta o melodie calmă şi îi venea să râdă.

„Îţi place muzica, Licuţă?”, auzi clar Licuţă în gând glasul cristalin al Perluţei.

„Auziţi şi voi muzica? Cerculeţele albastre le vedeţi?”

„Ale mele sunt roz”, se trezi Zburlita din visare.

Licuţă vedea cerculeţele albastre şi acuma, deoadată, s-au schimbat în roz.

„Eu le văd galbene ca nişte gogoşi”, preciză Tatalai părerea lui.

Şi imediat cercurile se transformară în gogoşi găurite şi cu mult zahăr praf pe ele, aşa cum îi plăcea lui Tatalai. Se gândea că poate erau umplute cu magiun.

Era ca o joacă. Ce-şi doreau în gând asta vedeau în faţa ochilor. Tatalai, foarte convins că sunt gogoşi adevărate şi curios să vadă dacă au magiun, întinse mâna spre conul din apă.

„Stai! Este o păcăleală. Ce vedem acum este în mintea nostră. Unde-i barca? Unde-i lipoveanul? Unde e balta?”, strigă Perluţa cu teama unui copil rătăcit.

Abia acuma realizau. Toţi pluteau în aer deasupra conului, iar cercurile se transformară în puf de vată pe băţ. Sigur, acesta era gândul lui Parfeu. Nu gustase niciodată, dar ştia cum arată. Şi el, tentat ca şi Tatalai, fără să-şi dea seama ce se întâmplă, se repezi spre bulgării de vată.

„Staţi, v-am spus! Nu vedeţi că nu ştim unde suntem. Ce s-a întâmplă, Licuţă? De la tine pleacă toate. Am adormit şi acum visăm? Eram în barcă pe baltă şi acum suntem într-un vis care parcă nu e vis”, continuă Perluţa nedumerirea ei.

„Lasă, fată, că-i frumos. O fi vis, n-o fi vis, mie îmi place. Zici că suntem la bâlci”, o domoli Zburlita în gânduri.

„Nu ştiu, Perluţo. Am băgat mâna în apă şi uite, suntem la bâlci, cum zice Zburlita”.

„Vreau gogoşi!”, ceru Tatalai în gând şi imediat cercurile învârteau gogoşile ca într-un carusel.

„Şi vată pe băţ să fie! Multă, multă, multă”, schimbă situaţia Parfeu. Gogoşile lui Tatalai pocniră şi din ele ieşiră bulgări de vată, albi şi strălucitori.

„Numai la mâncare vă e gândul. Eu vreau flori de câmp, cu mulţi maci”, se gândi Zburlita ce i-ar place şi în jurul lor pluteau râuri de flori.

„Terminaţi cu joaca! Nu e bine ce se întâmplă. Ăsta nu e vis. Cred că am murit. Lipoveanul s-a îmbătat şi ne-am răsturnat cu barca, iar acuma suntem în Rai. Ce dorim în gând se îndeplineşte. Tu ştii ceva, Licuţă? Că doar tu ne-ai adus în gândurile tale”, spuse Perluţa lucidă şi stăpână pe situaţie.

Licuţă dădea din umeri numai că, gândurile îl dădeau de gol. Se gândea la bănuţul găurit ştiind că de la el se întâmplă multe neîntâmplate. Şi atunci, se hotărî să-l scoată din buzunar şi să-l arunce unde-o fi.

„Stai! Nu face asta! Bănuţul tău vrea să-l scoţi din buzunar şi cine ştie ce se mai întâmplă. El te conduce în gânduri, iar tu îl poţi stăpâni dacă vrei. Dacă tot ne-ai adus în gândurile tale, hai să ne unim şi să ieşim din păcăleala  asta!”

„Aşa e, Perluţo. Am mai fost în aiureli d’astea ciudate şi când  am dorit să schimb, am schimbat imediat prin gânduri”, se lămuri Licuţă privindu-mă cu înţeles.

Doar eu l-am dus şi răsucit în tot felul de ciudăţenii, scriindu-i doar că din aceste situaţii nu poate ieşi decât dacă vrea el sau gândul lui, mă rog. Acuma era lămurit.

„Şi tu ce spui, Perluţo? La ce să ne gândim? Nu vezi că ăştia se gândesc numai la mâncare şi floricele?”

„Atenţie la mine, prieteni!”, se impuse Perluţa înr-un gând comun şi muzica încetă, iar cercurile începură să se împrăştie cu tot cu floricele, gogoşi şi vată pe băţ.

„Ne prindem de mâini şi ne gândim la cea fost mai înainte. La baltă, la barcă şi la lipoveanul bărbos. Hai!”

Asta şi făcură. Un vâjâit le trecu pe lângă urechi şi tabloul iluziilor dispăru cu un pocnet sec. Erau în barcă ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.

‒ Smatrite, rebiata! Ostrovul lui Terente!, prezentă Cuzmin priveliştea bălţii ca un adevărat ghid al călătoriilor pe ape.

Vezi arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.