”Ecaterina Teodoroiu, femeia-soldat” de Daniela Șontică

764
Daniela Sontica Ecaterina Teodoroiu

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roFără jertfele din Primul Război Mondial, întregirea ţării din 1918 n-ar fi fost posibilă. De aceea, amintindu-ne de făuritorii Unirii, le suntem recunoscători mai întâi eroilor.

Ecaterina Teodoroiu este eroina Războiului de Reîntregire, singura femeie a frontului românesc de atunci, care a condus soldaţii, îmbărbătându-i până la ultima suflare.

Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 16 ianuarie 1894, în satul Vădeni, astăzi un cartier al oraşului Târgu-Jiu, într-o familie de ţărani săraci, cu opt copii.

După intrarea României în Primul Război Mondial şi mai ales după pierderea pe front a unui frate, Ecaterina a început să meargă adesea la spitalul din Târgu-Jiu, pentru a acorda îngrijiri răniţilor. A încercat de mai multe ori să se înroleze ca soldat activ pe front, dar de fiecare dată i s-a spus că locul ei este în spital. Cu toate acestea, a insistat atât de mult până când comandanţii au primit-o să lupte alături de ostaşi.

La 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu. Ecaterina Teodoroiu s-a aflat printre soldaţii generalului Ion Dragalina, care au respins o puternică ofensivă inamică la Podul Jiului. Prin noiembrie, Ecaterina a fost rănită. S-a vindecat şi a luptat în continuare pe frontul ce parcurgea traseul Târgu-Jiu, Dăneşti, Floreşti, Răşina, Peşteana, Tunşi. A fost luată prizonieră şi dusă la Cărbuneşti, de unde a evadat şi a revenit pe front.

În luptele din 6 noiembrie 1916 de lângă  Filiaşi, un obuz i-a fracturat tibia şi coapsa stângă. A stat mai mult prin spitale la Craiova, Bucureşti şi la Spitalul ”Regele Ferdinand” din Iaşi. Când Regina Maria a vizitat spitalul ieşean, i-a conferit gradul de sublocotenent onorific.

Din jurnalul ţinut de Ecaterina Teodoroiu şi încredinţat ziaristului N. Rădulescu-Marador, reţinem următoarele:

”Rămasă singură pe lume, am jurat să mă răzbun şi m-am rugat să fiu înrolată chiar în compania fratelui meu. Plec pe front, de data aceasta ca soldat, şi în ziua de 10 octombrie 1916 primesc botezul de sânge, dar avântul răzbunării m-a făcut să pierd prevederea şi sunt luată prizonier. Escortată de un soldat german care mi-a luat arma am fost trimisă… unde?, nu ştiu. În cale mi-aduc aminte că am încă revolverul; două gloanţe în capul santinelei mi-au redat libertatea. Îmi iau arma şi fug pe poteci dosnice înspre ai noştri. Sunt văzută însă la un luminiş şi-o ploaie de gloanţe răpăie în urma mea, rănindu-mă la piciorul drept. Nu simt nimic; libertatea îmi dă aripi. Fug înainte şi la două noaptea sunt între ai mei, cărora le descriu poziţia inamică. Vor să mă bage în spital, dar nu primesc şi plec în luptă cu un bandaj sumar. Iau parte la un atac de baionetă şi cu toată greutatea armei, avântul îmi dă putere să ucid trei inamici. Sunt mulţumită!

La Bărbăteşti, o bombă de 305 îmi fracturează tibia şi coapsa stângă, aşa că în timpul retragerii am fost tot în spital. Acuma sunt bine, sunt sublocotenent şi plec din nou să caut glonţul pe care va scrie glorie sau… moarte pentru ţară.”

Într-un memoriu, colonelul Constantin Pomponiu, fost comandant al regimentului în care era înrolată Ecaterina, îşi aminteşte:

”Deşi avea un fizic nu tocmai forte la vedere, a fost totdeauna sănătoasă, chiar călărea foarte bine. La toate marşurile inerente intrării Regimentului pe front a mers tot timpul pe jos în fruntea plutonului său, pe care-l antrena prin exemplul şi însufleţirea sa patriotică, cu toate că purta carabina, cartuşele necesare 160, precum şi grenade, totdeauna am văzut-o neobosită şi cu moralul ridicat.”.

Pentru faptele sale de arme, Ecaterina Teodoriu a fost decorată cu ”Virtutea Cercetăşească”’ de aur, cu Medalia Virtutea Militară de Război, clasa a II-a.

La 4 august 1917, Ecaterina a plecat împreună cu camarazii săi pe front, îmbrăcată în uniforma de sublocotenent şi echipată cu armă, raniţă, cartuşieră, grenade şi sacul de pesmeţi.

Pe timpul retragerii, Ecaterina Teodoroiu a fost lovită de două gloanţe de mitralieră pe Dealul Secului-Muncel şi a căzut la datorie.

A fost înmormântată cu paradă militară pe 23 august 1917, în valea Zăbrăuciorului, alături de căpitanul Dumitru Morjan, căzut şi el la datorie cu o zi înainte. La 4 iunie 1921, osemintele eroinei au fost deshumate şi transportate la Târgu-Jiu în urale şi onoruri prin oraşele de pe traseu, inclusiv prin Bucureşti. La ceremonia de reînhumare de la Tg.-Jiu a participat şi Octavian Goga, care a rostit un emoţionant discurs.

”Cătălina Toderoiu – Viteaza de la Jiu”, spectacol de teatru-document realizat în cadrul proiectului „Biografii, memorii”. Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu, după volumul omonim de Ioan Manoliu. Regia artistică: Petru Hadârcă. În rolul titular: Oana Maria Mărgineanu. Data difuzării în premieră: 10 februarie 2015 – fragment

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.