Încă din titlu (care este neobișnuit de lung: The Englishman Who Went Up A Hill But Came Down A Mountain), ne dăm seama că acest film este unul special. Construit ca să impresioneze profund, filmul nu se va remarca prin conflict sau suprarealism, ci prin personajele sale fascinante, prin interpretarea actorilor, prin poveste, prin imagine (decor) și sunet. Este un film despre sacrificiu, despre simbol, despre puterea unei comunități unite, despre iubire, despre iertare și încredere. Deși este o comedie romantică, umorul prezent în acest film nu este unul cu care suntem obișnuiți (din filmele americane), ci este unul specific țării în care s-a turnat (Regatul Unit), fiind unul fin, moderat.
Filmul începe cu justificarea titlului său, dar și cu clarificarea tuturor numelor personajelor (la modul general). Vocea care narează explică faptul că toți galezii (dintr-un motiv pierdut în negura vremurilor) se numesc Williams, Jones sau Evans. Iar la aceste prenume (pentru a se diferenția) se adaugă o ocupație sau o caracteristică definitorie personalității fiecăruia. Apoi, ne este prezentată scena discuției dintre un bunic și nepotul său (naratorul), despre cel mai lung nume auzit de cel din urmă, nume care este cel al filmului (și al personajului principal, neoficial). Astfel, acțiunea începe.
Încă din primele minute, remarcăm muzica grandioasă din fundal (compusă de Stephen Endelman și interpretată de Corul de bărbați ”Gwalia”) și imaginile absolut încântătoare, peisaj tipic Țării Galilor (și întregii Marii Britanii). Secvențe de acest tip vor apărea ocazional pe tot parcursul filmului.
Acțiunea începe cu sosirea cartografilor guvernamentali Reginald Anson (Hugh Grant) și George Garrad (Ian McNeice) într-o mică localitate galeză de graniță. Aici, ei vor să facă măsurători, oprindu-se la hanul lui Morgan the Goat (Colm Meaney). Vestea venirii lor se răspândește cu rapiditate, oamenii punând la îndoială însemnătatea muncii lor. La han, făcând referire la scopul lor, un sergent îi spune lui George: ”Foarte util, într-adevăr”. Iar un alt localnic (într-o convorbire, pe o stradă) își zice: ”Cine naiba ar vrea să știe cât de înalt este un munte?” Această atitudine este importantă, ea punând în lumină reticența cu care este privită povestea (nu numai de localnici, dar și de cititorii unei cronici a acestui film). Da, filmul poate părea plictisitor (crezându-se a fi doar o poveste despre înălțarea unei forme de relief), dar el nu este despre partea materială, ci despre valoarea nevăzută din material și cea a spiritului uman.
O altă atitudine remarcabilă este mândria regională, reticența de a interacționa cu elemente din cultura altor regiuni. Astfel, la aflarea numelui celei mai înalte forme de relief din localitate (Ffynnon Garw), râzând, George Garrad exclamă: ”Dumnezeule sfânt, numele astea galeze!”. Ffynnon Garw era văzut de localnici ca un munte, primul din Țara Galilor (o zonă muntoasă, spre deosebire de Anglia). Prin urmare, la han, mare le-a fost mirarea localnicilor când au aflat (în urma celei de-a doua măsurători realizate de Reginald și George) că forma de relief este un deal (pentru că are sub 1000 de picioare, mai precis 984), nu un munte. În acest sens, cu o mândrie regională vădită, naratorul spune: ”Dacă ăsta nu e un munte… Ei bine, e ca și cum Anson ar redesena granița și ne-ar pune în Anglia. Doamne ferește!” Înainte de aflarea acestei triste știri, la barul hanului, Morgan Țapul a organizat un pariu, iar Davies the School (singurul care a pus la îndoială calitatea de munte a lui Ffynnon Garw, un învățător, rol jucat de Garfield Morgan) pariază pe o înălțime mai mică decât cea acceptată pentru un munte. La auzirea înălțimii pariate, furios, Morgan îl întreabă ironic: ”Sunteți sigur că nu aveți ceva sânge englezesc în vene?” În acest timp, audiența râde. Pariul îi este refuzat. Bineînțeles, reacții asemănătoare mai sunt numeroase pe parcursul filmului, dar nu le vom aminti aici pe toate.
La aflarea faptului că Ffynnon Garw este un deal, reverendul Jones (Kenneth Griffiths) organizează o întâlnire la primărie. Aici, el propune o petiție pentru ca dealul să apară pe hărți (unde doar munții erau menționați). În schimb, Morgan (adversarul reverendului) propune înălțarea dealului, Jones întrebându-se cât de legal sau etic este acest lucru. Aici, Morgan atrage atenția asupra unei realități: ”Legal? Etic? Dar cât de legal a fost să spună că 1000 de picioare este un munte, iar 984 de picioare nu este? Să numim un om scund – băiat, iar un câine mic – pisică?” Întrebările acestea sunt esențiale (nu numai pentru poveste, ci și pentru fiecare dintre noi), pun în lumină faptul că noi, oamenii, ne raportăm (uneori) la unele valori nu tocmai corect stabilite, evaluându-ne greșit sau fiind evaluați greșit de alții. Desigur, avem nevoie de valori, dar să ni le alegem bine și să ne raportăm corect la ele. Lăsând la o parte această scurtă paranteză, concluzia finală a întâlnirii este că Ffynnon Garw va fi înălțat prin sacrificiu (cu pământ adus din grădinile localnicilor, după dorința reverendului Jones).
În zilele ce urmează, întreaga comunitate se mobilizează nu numai pentru a înălța dealul, ci și pentru a-i opri pe cartografi să părăsească localitatea (pentru că ei au refuzat să mai rămână pentru o altă măsurătoare). Astfel, mașina lui Reginald și George este vandalizată și accesul la tren le este oprit, fiindu-le prezentate motive false. Șederea celor doi se prelungește cu 4 zile. În prima zi, o mare parte a movilei de pământ (de 20 de picioare) este ridicată. Dar seara și următoarele două zile vor fi caracterizate de o ploaie puternică, activitatea fiind sistată. Pe parcursul zilelor mohorâte, chemată de Morgan, domnișoara Elizabeth (Tara Fitzgerald) îi va ține companie tânărului Reginald (un adevărat gentleman), făcându-i avansuri.
În ultima zi, într-o duminică (zi în care trenurile nu circulau), miraculos, ploaia musonică se oprește. Tot acum, Morgan (pentru prima oară!) participă la slujbă, anterior acesteia el încercând să-l facă pe reverend să renunțe la ea (pentru a lucra la înălțarea delușorului). Desigur, Morgan a fost refuzat, dar a fost invitat să ia parte la serviciul religios. Anterior slujbei, parcă sub influență divină, reverendul Jones deschisese Biblia la psalmul 99, versetul 9 (”Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi închinaţi-vă pe muntele Lui cel sfânt! Căci Domnul Dumnezeul nostru este sfânt!”). Apoi, ridicând privirea din carte, printr-o fereastră rotundă, el văzuse vârful lui Ffynnon Garw. Ia întâmplările ca atare, iar la serviciul religios, la finalul lui, profund emoționat, îndeamnă pe toată lumea să vină la ridicarea dealului, spunând că acțiunea aceasta va fi închinată lui Dumnezeu și în memoria localnicilor plecați la război și care nu se vor mai întoarce (pentru că evenimentele se desfășurau în anul 1917, în Primul Război Mondial), iar Dumnezeu îi este alături (chiar dacă e duminică și nu se muncește).
Îndemnul îi este ascultat, toți (cu excepția lui Davies Școală) lucrând până la apusul soarelui. În timpul acesta, sugerând sacrificiul, sporind semnificația acestei morți prin autoritatea sa religioasă, reverendul Jones (82 de ani), cel care a pus și prima găleată de pământ la baza mormanului înălțat, cedează extenuării. El urcase și coborâse dealul de 5-6 ori. Este înmormântat în movila ridicată pe Ffynnon Garw, sfințindu-se acel loc (”Această bucată din pământul lui Ffynnon Garw este pregătită cum se cuvine pentru a primi rămășițele prietenului și liderului nostru spiritual, reverendul Robert Jones.”). Înainte de a-și da duhul, exemplificând puterea unui țel comun, reverendul și Morgan se împacă.
În tot acest timp, Johnny Shellshocked (Șocat-de-Bombe, întors din război, interpretat de Ian Hart) își înfrânge teama de a urca pe deal, după ce cu o altă ocazie (pentru a salva mormanul de pământ de la distrugere, în timpul ploilor, merge cu o prelată) a fost traumatizat de fulgerele și tunetele iscate.
Pentru că remăsurarea dealului nu era posibilă pe timpul nopții, Reginald (care urcase și el, având o atitudine admirativă față de efortul depus) și Elizabeth rămân până la răsărit în vârful lui Ffynnon Garw. Dimineața, Reginald vine cu două vești bune: dealul a devenit un munte (de 1002 de picioare) și el cu Elizabeth s-au logodit. Ca urmare, o atmosferă festivă se așterne peste localitate.
În sfârșit, naratorul atrage atenția asupra faptului că aceasta nu este doar o simplă poveste, ci o realitate, urmașii oamenilor de atunci trăind încă. Filmul se încheie cu imaginea unei noi generații care muncește la înălțarea formei de relief, aflându-se că Ffynnon Garw nu are peste 1000 de picioare, ci 997 (la o măsurătoare mai exactă). De asemenea, la aflarea noii măsurători, se aude vocea reverendului (venită parcă din vânt): ”Un deal?” (replică identică cu cea rostită la auzirea rezultatului măsurătorii din 1917).
Filmul se bazează pe cartea cu același nume a regizorului Christopher Monger.