Eugène Ysaÿe, „primul modernist” din istoria viorii – articol de Costin Tuchilă

385
Eugène Ysaÿe
Eugène Ysaÿe

fila de calendar rubrica leviathan.roSe împlinesc astăzi, 16 iulie 2020, 162 de ani de la naşterea violonistului şi compozitorului belgian Eugène Ysaÿe, „primul modernist” din istoria viorii.

Născut la 16 iulie 1858, la Liège, mort la 12 mai 1931, la Bruxelles, Eugène Ysaÿe a urmat, de la vârsta de 20 de ani, destinul marilor virtuozi ai secolului al XIX: o viaţă petrecută în bună parte în săli de concert din lumea întreagă, de la Paris şi Berlin la New York, cântând sau intrând în contact cu mari muziceni ai epocii: Liszt, Joseph Joachim, Clara Schumann, Franck, Fauré, Debussy.

Eugène Ysaÿe a făcut epocă prin calităţile cu totul aparte ale interpretării sale violonistice. Deopotrivă compozitor şi dirijor, muzicianul belgian reprezintă un moment de referinţă în evoluţia artei violonistice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, atât din punct de vedere strict tehnic, cât şi ca modalitate de abordare şi înţelegere a literaturii dedicate instrumentului.  După studii la conservatoarele din Liège şi Bruxelles, cu Vieuxtemps şi Wieniawski, în 1879, violonistul Joseph Joachim îl introduce în viaţa muzicală de la Köln, unde cântă în compania Clarei Schumann Sonata în do minor de Beethoven. Prim-violonist în orchestra de promenadă a lui Benjamin Bilse, care se va afla la baza viitoarei Orchestre filarmonice din Berlin, este ascultat de Liszt şi Anton Rubinstein. Cu ultimul face turnee, începând din 1881, în Rusia şi Norvegia, unde îl cunoaşte pe Grieg. La Paris se împrieteneşte cu César Franck, care îi va dedica Sonata în La major pentru vioară şi pian (1886), ca dar de nuntă. Ernest Chausson va scrie pentru Ysaÿe Poemul pentru vioară şi orchestră (1896), Saint-Saëns o sonată, Debussy şi Fauré, cvartete de coarde. În 1894, Eugene Ysaÿe creează şi dirijează la Bruxelles concertele care îi poartă numele. Înfiinţează Cvartetul Ysaÿe. Începând din acelaşi an, face turnee în Statele Unite. Se întoarce însă mereu la Bruxelles. Între 1886–1898 este profesor la Conservatorul din Bruxelles. Timp de patru ani, 1918–1922, conduce orchestra din Cincinnati. Cu puţin timp înaintea morţii, ascultă în spital retransmisia operei sale, în limba valonă, Pier li Houyeu. Slăbit din cauza diabetului, nu poate termina a doua sa operă, L’avièrge di pièr.

Compoziţiile lui Eugene Ysaÿe atestă multe dintre particularităţile artei sale interpretative. Mai mult decât atât, Ysaÿe era un fin analist al stilurilor de interpretare ale altor mari violonişti comtemporani lui (Joseph Szigeti, Jacques Thibaud, George Enescu, Fritz Kreisler, Mathieu Crickboom, Manuel Quiroga), cărora le dedică, pe rând, cele Şase sonate pentru vioară solo, op. 27, compuse după stilul interpretativ al fiecăruia. A mai compus 10 preludii (studii) pentru vioară solo, op. postum, „Poem elegiac” („Romeo şi Julieta”) pentru vioară şi orchestră, op. 12, „Cântec de iarnă” pentru vioară şi orchestră, op. 15, „Poemul extazului” pentru vioară şi orchestră, op. 21, „Poemul prieteniei” pentru două viori şi orchestră, op. 26, „Poem nocturn” pentru vioară, violoncel şi orchestră, op. 29, „Armonia serii” pentru cvartet solo şi orchestră de coarde, op. 31, o sonată pentru două viori (dedicată Reginei Elisabeta), o sonată pentru violoncel solo, op. 28 ş.a.

Eugène Ysaÿe cânta pe vioara Stradivarius „Hercule”, care i-a fost furată cu ocazia unui concert în Rusia, şi pe o vioară Guadagnini. Mai târziu, a cântat pe vioara Guarneri del Gesù din 1740, care a devenit ulterior proprietatea lui Isaac Stern.

Eugène Ysaÿe, Sonata nr. 1 pentru vioară, op. 27 (1923). I. Grave, II. Fugato, III. Allegretto poco scherzoso, IV. Finale: Con brio. Interpretează Nikolai Grabovskiy

Sonata nr. 2 pentru vioară, op. 27, nr. 2, dedicată lui Jacques Thibaud (1923). I. Obsession – Prélude (Poco vivace), II Malinconia (Poco lento), III. Danse des ombres – Sarabande (Lento), IV. Les Furies (Allegro furioso). Interpretează: Ekaterina Valiulina

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.