Știri: Expoziţia ”Ofrandă” de Marcel Lupşe (6–28 aprilie 2018, Veneția)

732
Marcel Lupse

Vineri, 6 aprilie 2018, ora 18.00, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc vernisajul expoziţiei ”Ofrandă”, aparţinând reputatului artist bistrițean Marcel Lupşe.

Marcel Lupşe alege un semn, în felul lui atotcuprinzător – buchetul cu florile de leac, cu ierburile de sub Cruce. O amprentă a vegetalului, cum, de altfel, e pecetluită întreaga lui operă, o tramă dinamică, puternic iconică. Schema pătratelor şi romburilor cu flori de leac îl obligă, pe pictor, să elaboreze un program alegoric de umplere a golurilor, de dinamizare a schemei, de organizare dinamică a centrului vegetal şi de compunere simetrică de aşa manieră ca întregul, deşi organizat descensional în plan pictural, să configureze, în plan alegoric şi simbolic, un sens ascensional, anabatic. Introducerea concretului devine, astfel, un mijloc de suplinire a puţinătăţii şi uscăciunii inerente programului. Indirect, pictorul încearcă o mişcare de restaurare a privirii. Programul – subiect – Buchet este, de fapt, expresia unei mari libertăţi a caracterului deschis şi inefabil şi, în acelaşi timp, e vorba de un semn care consacră un mare grad de libertate, de celebrare a sărbătorii, o expresie naturală a epifaniei, un exerciţiu vizibil al principiului graţiei suficiente.” – Oliv Mircea, Principiul graţiei suficiente”.

Marcel Lupşe s-a născut la 21 august 1954 la Dej, absolvent al a Institutul de Arte Plastice ”Ion Andreescu” la clasa profesorului Vasile Crişan, participă din 1980 la expoziţiile organizate de filiala Cluj şi apoi filiala Cluj–Bistriţa–Zalău a U.A.P. Din 1989 este membru U.A.P. din România la secţia Pictură. În 1990 se stabilea la Bistriţa unde se ocupă de administraţia culturală, fără să întrerupă activitatea artistică. Din 1994 este profesor şi din 1998 şef de catedră la Liceul de Arte Plastice ”Corneliu Baba” din Bistriţa. Expune pictură, desen, obiect, în peste 100 de expoziţii de grup în ţară şi peste hotare, participând anual la simpozioane şi tabere de artă plastică naţionale şi internaţionale. În cele trei decenii de activitate artistică a organizat 38 de expoziţii personale, lucrările sale figurând în muzee şi colecţii.

Expoziţia este organizată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român şi va putea fi vizitată până pe 28 aprilie 2018, în spaţiul Noii Galerii a IRCCU Veneţia, Cannaregio 2215 – 30121 Veneţia.

Partener media: Modernism.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.