„Fatalitate” de Milena Munteanu

111
stiri negre

logo my two cents rubrica leviathanNu știu cum m-am procopsit cu niște notificări pe care le primesc de pe online News! Nu le-am activat intenționat, dar îmi intră în față când mă aștept mai puțin, ca de exemplu, în timpul conferințelor pe care le țin, când prezint ceva pe ecranul calculatorului. Mă refer la pop-ups,  ferestre ce apar din senin pe ecran. Când am avut răgazul, am încercat să dau click pe o astfel de notificare, să văd unde mă duce, speram să mă trimită la articole care să-mi dea informații suplimentare despre veștile anunțate, să-mi dea o șansă să mă lămuresc în detaliu. Din păcate, indiferent unde am apăsat în acea fereastră apărută fără voia mea, nu am găsit vreo acțiune prin care să aflu mai multe despre vestea prezentată succint, nu am găsit nici un link. Mai mult, noutățile par exacerbate și prezic tot felul de cataclisme! Toată lumea, cât e ea de largă, are probleme, pandemie. Totuși, constat că la noi, cel ce privește știrile este șfichiuit fără milă cu vești îngrozitoare, menite parcă să-l îngenuncheze sau măcar să-i facă pielea de găină. E mai mult decât poate duce. Mă întreb chiar dacă imobilizarea unora în fața ecranelor de televizor sau a calculatoarelor nu se datorează faptului că suntem victimele unor șocuri succesive, ca niște dușuri reci… Spectatorul, căruia  îi e destinată această avalanșă de vești proaste, nu are nici o putere și nu poate reacționa… Lui nu-i este oferită șansa să intervină sau măcar să evadeze din torentul de vești apocaliptice, la care continuă să se uite mut și fără apărare. Este zdrobit psihic. Termenul are și un nume: learned helplessness (în traducere liberă: neajutorare învățată, numele reacției de abandon în fața unor forțe prea mari, percepute ca fiind de neînvins). Experimentele de laborator cu șocuri electrice pe câini ne arată că cei cărora li se dă o șansă să iasă de sub șocurile electrice își păstrează sănătatea mentală, continuând să caute soluții, cu încredere că le vor găsi. Cei care au învățat helplessness cred că situația lor este fără ieșire, nici nu mai încearcă ceva. Astfel de câini, chiar când sunt puși în cuști cu uși, pe care le-ar putea eventual deschide, când sunt supuși din nou la șocuri electrice, cred că nu au nici o ieșire din situație. Modelul lor mental nu se mai adaptează noilor condiții, ci se comportă conform celor învățate în situații cu care se confruntaseră anterior. Se simt helpless, fără putere, sunt disperați și de fapt predau controlul, așa că stau și suferă sub șocurile electrice ce li se administrează, plângând jalnic, deși acum ar putea deschide ușița cuștii. Learned helplessness este de fapt o stare justificată și are de-a face cu încercările nereușite din trecut. Cel ce este supus repetat șocurilor electrice ajunge astfel să se dea bătut. Se simte covârșit, zdrobit de forțe mai mari decât poate confrunta și știe (sau credeștie) că nu mai e nimic de făcut. Este un fenomen normal sub anumite circumstanțe, există limite dincolo de care oricare dintre noi ar înceta să mai încerce, mai ales după ce se instalează o oboseală după care te crezi pierdut. Unii paralizează cu telecomanda televizorului în mână, alții anticipează deja furtuna torențială de vești catastrofale. E ca o tortură de la care nu se pot eschiva. De aceea nici nu se mai apără, ba chiar s-au învățat cu acest tratament, meniul de dezastre și vești proaste servindu-se de dimineața până seara. Ele fac de acum parte din viața zilnică, deși afectează modelul mental, precum și felul în care ne evaluăm șansele de supraviețuire, ba chiar și culorile în care percepem lumea. Sub aceste circumstanțe, viitorul este văzut în negru. Chiar dacă se întrezărește o ușiță ce ar putea fi deschisă, puțini o cercetează sau o încearcă. Această paralizie devine un fenomen de masă, ea se propagă. Întâlnirile dintre oameni devin astfel lamentări, consensul luând tonul de pe News!

Mă întreb care a fost primul: oul sau găina… paralizia indusă ce ne-a făcut să pierdem din vedere faptul că există și oportunități pe care le-am putea explora, sau un negativism ce a exclus acțiunea de la capul locului?

Indiferent, se pare că fatalismul se auto-perpetuează, sub alimentarea continuă a unor „noutăți” ce ne spun constant că suntem pe marginea prăpăstiei. Citez mai jos doar câteva vești trăznet, exemple luate la întâmplare de pe News:

– Vreme extremă în toată țara

– Veste șoc!

– Se prăbușește sistemul pe pensii

– Imagini groaznice de la fața locului

– Coșmar pentru cei ce revin în Capitală

– Accident tragic

– Țara în genunchi!

– Foamete la orizont

– Corupție la vârf

– Hoții la putere

– Replică tare: „Cine spune asta e dus cu capul” sau: „Marș, javrelor, luați labele de pe mine!”

Lista continuă și vine spre noi with a vengeance, ca un val ce ne dă de pământ. Când sunt prea multe de dus, te întrebi de unde să apuci problemele ce se revarsă nestăvilit asupra noastră?

Acestea fiind spuse, eu voi încerca să dezactivez aceste notificări, să-mi folosesc mai bine timpul pe care altfel l-aș petrece sub imperiul unor disperări induse de veștile zilei; în schimb, aș dori să aflăm mai multe despre ceea ce se poate face, mai degrabă decât să stăm paralizați, ca prizonieri ai fatalității. Aș prefera ca în locul exacerbărilor cu efecte demobilizatoare, să căutăm soluții. Oare ce ușițe se întrezăresc prin care putem readuce speranța?

Toronto, Canada

Arhiva rubricii My Two Cents de Milena Munteanu

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.