„O dădacă plină de surprize” de Raul Gabriel Gavra  

37
keeping mum

logo rubrica imago leviathan.roDeși titlul său nu oferă foarte multe indicii pentru o intuire corectă a genului (cel din engleză chiar și mai puțin: Keeping Mum), filmul este o frumoasă comedie neagră/dramă britanică din anul 2005. Dacă am încerca să rezumăm toată povestea în trei replici, acestea ar fi ale lui Rosemary Jones (Maggie Smith), personajul principal: „Păi nu puteam să stau fără să fac nimic, nu?”, „Totul are legătură cu mine” și „Orice nor are o linie argintie.”

Acțiunea începe în urmă cu 43 de ani, când tânăra Rosemary își ucisese soțul și pe amanta acestuia. Crima este descoperită într-un tren, cadavrele ascunse într-un cufăr (pus la compartimentul pentru bagaje) fiind descoperite în urma unei scurgeri de sânge. La destinație, poliția o așteaptă pe Rose. În urma judecății și investigațiilor făcute, femeia (care era însărcinată) este găsită ca fiind suferindă de o boală nervoasă și este trimisă într-un centru de detenție special. Sintetizând starea sa mintală, trădând inconștiență/naivitate, replica ei la sosirea în instituție este: „Presupun că n-am nicio șansă să primesc o ceașcă de ceai aici?”.

După 43 de ani, după ce a fost eliberată, Rosemary Jones (acum numită Grace Hawkins) sosește în Little Wallop, o mică localitate (cu o populație de doar 57 de persoane), unde fiica sa își întemeiase o familie. Gloria Goodfellow (Kristin Scott Thomas) crescuse într-un orfelinat, dar acum ea era un adult în toată firea și cu o familie destul de reușită. Grace ajunge să fie menajeră în casa Gloriei, aceasta ascunzându-și identitatea reală, dar dorind să fie aproape de copilul său mult iubit și pierdut în urmă cu mult timp, pe care nu l-a putut vedea crescând.

De remarcat sunt numele personajelor principale (reale sau alese). Astfel, Grace (tradus din engleză prin „grație”) exprimă schimbările care i se datorează acesteia, unele aparent bune (dintr-o perspectivă subiectivă), dar realizate prin modalități foarte greșite. Walter (Rowan Atkinson), soțul Gloriei, reverend, la venirea menajerei chiar se întreba dacă numele ei este un semn. În plus, pe fața de masă din biserica sa, pe altar, se găsea un text brodat (parcă) cu un caracter profetic („We Beheld His Glory, Full of Grace and Truth”). Pe lângă acest nume, Goodfellow (numele de familie, tradus prin „prieten bun”, „cetățean bun” etc.) și Gloria pot reprezenta și ele câteva indicii aproximative despre personalitățile celor care le poartă.

Revenind la desfășurarea acțiunii, Grace va aduce mari schimbări familiei, temperând excesele și tendințele de destrămare. Ca urmare, Gloria va scăpa de lătratul extenuant, nebunesc al unui cățel din vecini, de dorința de a-l înșela pe Walter (cu un antrenor de golf, Lance) și se va bucura din nou de atenția soțului său (cam uituc și prostuț). Fiul ei, Petey (Toby Parkes), va scăpa de bătăuși, iar Holly (Tamsin Egerton), fiica sa, va învăța câteva lucruri despre gătit și despre marile alegeri pe care trebuie să le facă. Walter, probabil cel mai influențat, va reveni la o viață mai echilibrată, cu mai multă odihnă, reușind să-și termine un discurs pentru o conferință, să scape de o localnică cicălitoare (doamna Parker) și să o redescopere pe soția sa.

Însă majoritatea schimbărilor aduse de Grace au la bază uciderea a patru ființe: a cățelului și a proprietarului său (care a surprins-o îngropându-i animalul de companie), a lui Lance și a doamnei Parker (ucisă dintr-o neînțelegere și într-un mod indirect). În rest, bătăușii lui Petey au fost răniți printr-o intervenție la bicicletele lor. Doamna Parker este înmormântată creștinește, stăpânul cățelului este îngropat, iar cadavrul lui Lance este ascuns în iazul din curtea casei, unde i se vor mai alătura alte două trupuri, ale unor specialiști în calitatea apei (care au propus desecarea iazului, fiind câteva tipuri de alge toxice în el). Aceștia vor fi uciși după plecarea lui Grace, responsabilă fiind Gloria, ea încercând să acopere greșelile mamei sale. Involuntar, Gloria moștenește modul neobișnuit și sumbru de rezolvare a problemelor.

Cea mai spumoasă secvență a filmului are loc spre final, când Gloria descoperă crimele comise de Grace și află faptul că ea îi este mamă, aici putând să amintim replicile:

Gloria: „Nu poți omorî oamenii doar pentru că nu îți plac.”

Grace/Rosemary: „Asta îmi spuneau și doctorii. La punctul ăsta nu ne-am putut înțelege.”

Filmul este un perfect exemplu al faptului că un om nu poate să fie caracterizat ca fiind în mod absolut bun sau rău, ci totul depinde de unghiul din care acesta este privit, de ochii celui prin care este făcut portretul său moral. Desigur, în exemplul de față, discrepanțele dintre modurile în care este privită Grace sunt uriașe. Simultan, ea este o eroină (privită din interiorul familiei, mai ales din perspectiva lui Walter) și o criminală (observată din exterior).

 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.