”Femeia și copacul: Iarna speranței” de Pușa Roth

197
Pusa Roth proza scurta lumea virtuala

proza-scurta-leviathan.ro-logoÎn urmă cu trei ani, scriam un text, o trăire, o proză scurtă, o realitate devenită ficțiune, despre prietenie, despre cea virtuală, că și atunci, dar mai puțin ca astăzi, eram prietena virtuală a multor persoane, astăzi adăugându-se la listă mult mai multe nume. E frumos, e benefic să împărtășești idei, să schimbi păreri despre subiecte interesante, dar dincolo de ecran, lumea virtuală ”se risipește” ca un vis, iar liniștea din jurul tău ”se aude” prin toate colțurile casei. Au trecut trei ani și lumea mea virtuală a rămas aproape neschimbată, a rămas o idee de prietenie, căci prietenia înseamnă să vezi, să știi, să cunoști, să râzi și, de ce nu, să plângi. Doar sintagma ”femeia și copacul” a rămas o realitate, fiindcă discuțiile au continuat, Ea, Femeia, confesându-se, El, copacul, ascultând. Ce urmează este scrisoarea peste timp a femeii către ea însăși, redeschisă azi, spre a se convinge că iarna speranței nu și-a schimbat nici forma și nici fondul.

Decembrie 2018

Era o perioadă când pentru orice gând, evident unul aproape irealizabil, femeia dădea fuga la fereastră și se consulta cu copacul, judecând dacă are vreo șansă să-și ducă planul până la capăt. Tăcerea din jur o convingea că e mai bine să-și vadă de treabă, să găsească altceva, evident, altceva care să aibă legătură cu realitatea din jurul ei. De la o vreme însă, femeia s-a ambiționat și a ignorat copacul, sfetnicul ei de ani de zile, a fost acaparată de lumea virtuală, de întâmplările și oamenii acesteia, uitând câtă ficțiune poată să cuprindă.

Prietenia virtuală e, în 99% dintre cazuri, una lipsită de prietenie, e doar o formă de a afla ce facem, ce mâncăm și cum mâncăm, ce tratamente sunt la modă, căsătorii, decese, despărțiri, iubiri etc. Sunt și evenimente importante care trebuie citite, există multe informații utile, literatură diversă, oameni minunați. Dar prietenia virtuală nu ține loc de prietenie, gândea femeia stând în fața calculatorului de ore bune. Se apucase să deseneze, nu avea nici o idee, dar culoarea îi schimba viața, îi dădea senzația că lumea este frumoasă, că viața ei are culoare. Începuse să dea contururi numelor, să își imagineze cum ar arăta miile de oameni cu care se intersectează pe internet, cu câți dintre acești oameni se întâlnește pe stradă sau în diverse alte locuri, fără să realizeze că are subiecte comune cu unii dintre ei, că apreciază, că citește și se bucură laolaltă. Privi în jurul ei și totul era neschimbat. Probabil că ațipise și visase. Dar visul este în alb și negru. Nu, ea văzuse sau își imaginase culori. Fugi repede la copac. Nimic. Nimic din energia de altădată. Oare și el o părăsise?

Decembrie 2015

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.