”Festivalul Internațional George Enescu 2017” de Costin Tuchilă

922
fest enescu Sursa imaginii ste fest enescu
Sursa imaginii: http://festivalenescu.ro/

logo rubrica festival enescu 2017 leviathan.roAu trecut aproape 60 de ani de la prima ediție a Festivalului Internațional ”George Enescu”. Bogata lui istorie a început în 1958 (4–22 septembrie), când, la trei ani de la moartea lui Enescu, s-a organizat la Bucureşti prima ediţie a festivalului care îi poartă numele. De prima ediţie, cu invitaţi de prestigiu şi concerte memorabile, se leagă şi un alt eveniment important din istoria muzicii româneşti: premiera românească a operei Oedipe” de George Enescu, la Opera Română, în ultima seară a festivalului, 22 septembrie 1958, cu David Ohanesian în rolul titular, la pupitrul dirijoral aflându-se Constantin Silvestri.vigneta muzica

Ediţiile din deceniile al şaptelea şi al optulea au reunit practic la Bucureşti cei mai valoroşi interpreţi ai epocii, nume de referinţă în istoria artei interpretative muzicale. După 1990, evident, anvergura Festivalului ”Enescu” a fost alta, atât ca număr de artiști participanți, cât și prin invitarea, practic, a tot ce este mai valoros astăzi (orchestre, dirijori, soliști), prin caracterul tematic al unor ediții sau prin diversificarea secțiunilor/ciclurilor de concerte cu profil bine stabilit. La ediția a XX-a, din 2011, directorul de atunci al festivalului, Ioan Holender, remarca pe bună dreptate: ”Nu există un festival similar în lume, care să dureze atât şi în care să apară atâtea personalităţi muzicale precum cele invitate la această ediţie a Festivalului «George Enescu»”. Ediția din 2011 nu a fost cea mai lungă, recordul deținându-l următoarea, din 2013 (1–28 septembrie, 2013, adică exact patru săptămâni), aflată de asemenea sub directoratul lui Ioan Holender și care a părut unora prea lungă. Dacă privim însă la publicul românesc și la persoanele din străinătate care vin special la București cu ocazia Festivalului ”Enescu”, nimic nu pare prea mult…

Zubin Mehta
Zubin Mehta

Cu un nou directorat de primă marcă la nivel internațional – Zubin Mehta, Președinte de Onoare și Vladimir Jurowski, Director Artisticediția din acest an a festivalului, a XXIII-a, se va desfășura în perioada 2–24 septembrie. Intenția organizatorilor este de a pune într-o nouă lumină creația lui George Enescu, precum și muzica clasică. Ca parte a acestui demers, festivalul va pune tehnologia în serviciul muzicii clasice și al creativității, prezentând lucrări cunoscute într-o nouă abordare; va aduce în prim-plan creația contemporană, invitând pentru prima dată la București pe unii dintre cei mai cunoscuți compozitori ai momentului; va oferi publicului posibilitatea de a se bucura de un număr record de lucrări de George Enescu (37) – două dintre acestea fiind în premieră istorică în festival – și va reliefa raporturile dintre matematică și muzică în cadrul secțiunii ”Bucureștiul creativ”.

Vladimir Jurowski. Foto © Roman Gontcharov
Vladimir Jurowski. Foto: © Roman Gontcharov

Opera ”Oedipe” de George Enescu va deschide Festivalul, în versiune concertantă, într-un moment cu valoare de simbol. Sub bagheta lui Vladimir Jurowski, care va dirija London Philarmonic Orchestra, această versiune interpretativă a operei Oedipe” va fi prezentată pentru prima oară și la Royal Festivall Hall din Londra, cu participarea corurilor din România. De asemenea, Simfonia a III-a de George Enescu va fi interpretată în ediția 2017 de prestigioasa orchestră Accademia Nazionale di Santa Cecilia, sub bagheta dirijorului Antonio Pappano.

Antonio Pappano
Antonio Pappano

Ediția 2017 marchează o altă premieră care stă sub semnul dezvoltării internaționale: aceeași lucrare enesciană care va fi prezentată în cadrul ediției actuale a Festivalului ”Enescu” de Orchestra Națională a Franței, Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră de George Enescu, va face parte și din programul concertului de deschidere a stagiunii 2017–2018 a Orchestrei Naționale a Franței, la Paris.

Anne-Sophie Mutter. Photo © Harald Hoffmann DG
Anne-Sophie Mutter. Foto: © Harald Hoffmann/DG

Printre artiștii internaționali care au confirmat prezența pentru ediția 2017 se numără baritonii Dmitri Hvorostovsky, Thomas Hampson, Bryan Terfel, violoniștii Anne-Sophie Mutter, Maxim Vengerov, Julian Rachlin, Nikolai Znaider, Leonidas Kavakos, David Garrett, Peter Frank Zimmermann, violonceliștii Misha Maisky și Gautier Capuçon, pianiștii Martha Argerich, Nikolai Lugansky și Boris Berezovski. La București vor fi prezenți și unii dintre cei mai mari dirijori ai lumii: Riccardo Chailly, Zubin Mehta, Antonio Pappano, Daniele Gatti, Valery Gergiev, Christoph Eschenbach, Charles Dutoit, Jordi Savall. Printre orchestrele care vor fi prezente la București se numără Royal Concertgebouw Amsterdam, Münchener Philharmonic, Royal Philarmonic Orchestra, London Philarmonic Orchestra, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Orchestra Filarmonicii Cehe, Pittsburgh Symphony Orchestra, Filarmonica della Scala, Orchestra Filarmonică din Israel, Les Musiciens du Louvre, Orchestra Academiei St. Martin in the Fields, Orchestra de Cameră din Lausanne, Venice Baroque Orchestra, Mahler Chamber Orchestra.

Les Musiciens du Louvre
Les Musiciens du Louvre

În cadrul Festivalului ”Enescu” 2017 vor fi interpretate opera Mathis der Maler” de Hindemith, în versiunea concertantă a Orchestrei Naționale Radio, sub bagheta lui Lawrence Foster; La Damnation de Faust” de Berlioz, cu Orchestra și Corul Filarmonicii ”George Enescu”, dirijor – John Nelson.

O altă premieră a ediției 2017 a festivalului se regăsește în cadrul seriei ”Workshop – Muzica Secolului 21”, în care vor fi prezentate publicului câteva dintre cele mai reprezentative lucrări contemporane. Cu această ocazie, unii dintre cei mai importanți compozitori, pe plan internațional, se vor afla la București, pentru a se întâlni cu publicul festivalului – printre aceștia: Sir James MacMillan, Jorg Widman, Iain Bell, Nimrod Borenstein, Sven Helbig, Zygmund Krautze și Rolf Martinsson.

Bilete încă disponibile: click aici.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.