Filmul „Nasul” după nuvela lui Gogol – cronică de Gheorghe Miletineanu

81
Scene din viata lumii mari Gogol Pusa Roth

cronica de film leviathan.ro logoTeatrul Ghesher împlinește anul acesta 30 de ani de când a fost înființat în Israel de către un grup de nou-veniți din Rusia; în aceste trei decenii el a dobândit o binemeritată reputație ca unul dintre cele mai bune teatre din țară, dacă nu chiar cel mai bun.

În jurul premierei de la Tel Aviv a filmului Nasul (2020), realizat după celebra nuvelă a lui N. V. Gogol, dar și după opera inspirată de acea nuvelă a lui D. Șostakovici, scriere taxată cândva drept „cacofonie în loc de muzică” – acesta era titlul sub care ziarul „Pravda” a publicat în 1948 faimosul articol al lui A. A. Jdanov, articolul în care autorul îi instruia pe imenșii artiști care au fost Nikolai Myaskovsky, Serghei Prokofiev, Aram Haciaturian să se ferească de formalism și să scrie muzică realist socialistă.

Pentru transformarea povestirii lui Gogol în cinema, autorii filmului au recurs la mijloacele desenului animat, ale „caricaturii animate”, aș spune; considerate în sine, caricaturile din film sunt amuzante – dar, toate la un loc, nu au nici pe departe virulența satirică a epicii gogoliene. Nuvela lui Gogol e de o extremă concizie și nu s-a lăsat întinsă până la dimensiunile unui film de lung-metraj; autorii filmului au decis să anexeze la ecranizarea prozei un soi de „documentar aristic” despre istoria intrării operei lui Șostakovici în repertoriul teatrelor muzicale, după ce ani îndelungați reprezentarea ei a fost oprită de către autorități; în centrul acestei părți a filmului se află figura lui I. V. Stalin, care împarte ordine în dreapta și în stânga și își mângâie întruna somptuoasa mustață. Nici pentru această a doua parte a filmului lor realizatorii nu au găsit un ton unitar adecvat – filmul îmi produce impresia neplăcută a unei speculații politice de tipul „după război mulți viteji se-arată”; recenta ecranizare nu izbutește să analizeze și să explice fenomenul de îndobitocire culturală deliberată care și-a pus pecetea pe o întreagă epocă istorică, și nu numai în Rusia, costând și foarte numeroase destine omenești. Recent realizatul Nas uită de Gogol și de violența lui satirică implicită, și nu atinge nici acea vehemență îndurerată pe care o cerea evocarea atmosferei intelectuale din Rusia imediat postbelică. Filmul ratează, foarte regretabil, o mare șansă – nu îndrăznesc să scriu că din cauza prea multor idei cinematografice!

Tel Aviv, Israel

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Vezi și arhiva rubricii Cronica muzicală                                          

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.