A doua zi după dezamăgitorul Nas din 2020, la care mi-am obținut cu oarecare dificultate biletul, am avut bucuria de a vedea la Teatrul Cameri unul dintre cele mai bune spectacole jucate în ultimii ani la Tel Aviv. Am plecat la teatru nițel pornit împotriva montării, știind că e vorba despre o adaptare (am scris aici de mai multe ori că sunt împotriva „adaptărilor”) a unui succes obținut acum vreo doi-trei ani pe Broadway de piesa unui anume Christopher Demos-Brown, avocat la bază și autor a peste douăsprezece piese de teatru și scenarii de film.
Acțiunea piesei se petrece noaptea într-un sediu de poliție, unde o femeie de culoare încearcă să obțină ajutor ca să afle unde a dispărut fiul ei în vârstă de optsprezece ani care nu s-a întors aseară acasă, ceea ce nu obișnuiește să facă. La un moment dat apare, alarmat, în alt fel decât mama băiatului, dar nu mai puțin, și tatăl acestuia; alb fiind, el privește situația cu alți ochi.
Nu-mi dau seama cum sună mesajul anti-rasist al piesei în Statele Unite, unde rasismul e o problemă cu străveche tradiție… Adaptatorii de la Teatrul Cameri ai piesei (Gur Koren și Irad Rubinstein) au procedat inteligent și cu tact exemplar strămutând acțiunea dramei în Israel și raportând problemele pe care le atinge piesa la dificultățile de integrare în societatea israeliană a originarilor din Etiopia, imigrați în ultimii ani în colectivități masive.
În decorul simplu și elegant, splendid proporționat, al lui Eran Atzmon (numai costumul eroinei – Roni Shimron – mi s-a părut nefericit), regizorul spectacolului, Ghilad Kimhi, actor de mare talent și om deosebit de generos, și-a îndrumat fără cusur distribuția. În rolul eroinei strălucește, printr-un joc nuanțat și intens, Ruti Asarsai, absolventă a școlii de teatru Beit Tzvi. Yeshi Golan, din „garda veche” a Teatrului Cameri, o susține cu un umor malițios molipsitor. În două roluri mai puțin ample, Yoav Levy și Adam Kande sunt amândoi excelenți.
Impresionantă în spectacol este măsura, discreția cu care își interpretează rolurile toți actorii, evitând orice ton patetic, și izbutind să mențină suspense-ul dramei într-o manieră – aș zice – pătrunzător intimă.
Publicul a primit cu multă căldură realizarea acestor interpreți, după ce a urmărit cu răsuflarea tăiată desfășurarea întregii acțiuni.
Tel Aviv, Israel
Arhiva rubricii Cronica de teatru
Vezi și arhiva rubricii Cronica muzicală
