Tatalai nu a venit de la ţarǎ, iar Parfeu era plecat de dimineaţǎ cu ai lui dupǎ sticle de plastic şi fier vechi. În schimb a venit Zburlita de la mare. Asearǎ a venit, cu pǎrinţii ei.
Aveam treabǎ prin curte, dar am ieşit la stradǎ pe la prânz, şi asta ca sǎ merg sǎ cumpǎr pâine şi un sǎpun sǎ-l spǎl pe Pufuleţ.
Zburlita, ţuşt, de la poarta ei, drept în faţa mea.
– Unde te duci?
– La magazin.
– Merg şi eu cu tine, ca sǎ-ţi povestesc cum a fost la mare.
Nici nu am apucat sǎ spun ceva cǎ a început sǎ turuie:
– A fost extra-extra-extraordinar! Am plecat cu maşina, am ascultat muzicǎ veselǎ pe drum, am râs de glumele lui tata şi ne-am oprit la un popas unde am pǎpat mici. La mare am ajuns la un hotel maaaare şi minunat, zici cǎ era un palat. Am fǎcut baie în apǎ şi m-am înroşit toatǎ. Uite, vezi?
– Atât?
– Atât!… Da’ a fost aşa frumoooos!
– Pǎi, eu am vǎzut mult mai mult decât tine. Am plecat cu voi în maşinǎ şi priveam câmpurile pline de floarea-soarelui ca o mare galbenǎ de linişti, copaci stufoşi plini de verde, cu mierle şi vrǎbiuţe, iar când a deschis geamul mama ta, m-a lovit în piept chemarea depǎrtǎrilor din câmpii. Orizontul se unea cu noi printr-un curcubeu. Ne contopeam cu viaţa.
La hotel am mângâiat cu privirea tablourile de pe pereţi. Ciudate şi interesante. Nu am mai vǎzut pânǎ acum atâta perfecţiune în liniile şi cuburile care se ciocneau în culori. Tu m-ai tras de mânuţǎ şi în cinci minute eram amândoi în valurile mǎrii. Bine, mai la mal, cǎ tu nu ştii sǎ înoţi şi-mi era un pic teamǎ. Teamǎ care s-a topit în briza mǎrii şi din zbor a cules-o un pescǎruş. Nisipul ne-a învǎluit cu lumina lui sticloasǎ luatǎ din soare şi ne-a topit într-unul singur. Tu şi eu într-un sǎrut.
– Vaaai, ce frumoooos!… Eu cum de nu am vǎzut toate astea?
– Nu aveai cum. Ochii tǎi erau lipiţi de ai mei şi nu mă vedeai decât pe mine. Ei, glumeam! Trebuie doar sǎ ai imaginaţie şi aşa poţi ajunge în orice colţ al lumii. Visez sǎ ajung în Grecia cu toate cǎ am fost deja. Mi-a citit tata ”Legendele Olimpului” şi ştiu cum e acolo.
– Mi-ai făcut dor de visare. Trebuie să mă înveţi şi pe mine. Cum e cu imaginaţia ta? De unde o ai şi unde o ţii?
– Aici! i-am spus punându-mi degetul pe pieptul ei în dreptul inimii.
