4. Cinci tipuri de impostori
Deși nu pare, sindromul impostorului este un fenomen psihologic real. Persoanele care suferă de acest sindrom, deși pot părea că au succes, în spatele aparentei încrederi, ascund adesea o teamă constantă: în adâncul sufletului, acești oameni au o încredere în sine extrem de scăzută și se întreabă constant dacă merită ceea ce au realizat. Ei se simt impostori și cred că este doar o chestiune de timp până când vor fi demascați. Deci, în loc să se bucure de ceea ce au realizat, își petrec timpul îngrijorându-se că vor fi prinși.
Sindromul impostorului poate lua mai multe forme. Prima, superman; trebuie să exceleze la orice, dacă nu face ceva util, are impresia că își pierde timpul, simte că nu se poate relaxa niciodată și că trebuie să dovedească mereu că este cel mai bun, la toate. Este una dintre acele superfemei sau unul dintre superbărbații care muncesc mai mult decât toți ceilalți și au impresia că, dacă muncesc așa, nu vor afla niciodată că nu ești chiar atât de bun pe cât cred ei că ești.
A doua formă, perfecționistul; este o manifestare tipică a sindromului impostorului. Nu este niciodată mulțumit de ceea ce a făcut, se gândește mereu că ar fi putut face mult mai bine, nu dorește să lase lucrurile să fie rezolvate de altcineva, e neîncrezător în capacitățile celorlalți de a face munca la fel de bine. Este descurajat în momentul în care i se pare că pierde controlul, se simte inconfortabil în situațiile în care simte că nu este în control. Are tendința de a tergiversa, spunând că momentul nu este încă suficient de bun, nu sunt suficiente informații etc. Undeva, în adâncul sufletului său, se îndoiește de sine însuși și simte că nu merită aprecierea celorlalți.
A treia formă, geniul înnăscut; o vreme înfruntă obstacolele cu ușurință, fără să se îndoiască vreodată de sine, dar există un dezavantaj: nu a învățat cum este să facă față eșecului. Este convins că dacă ceva nu-i iese bine imediat, înseamnă că nu poate face acel lucru, nu este suficient de bun. Are tendința de a evita situațiile în care s-ar putea să nu poată performa, deoarece chiar nu este pregătit pentru eșec. Nu încearcă să vadă cum este să greșească și nu învață din greșelile lui pentru a încerca din nou.
A patra formă, războinicul singuratic; nu cere niciodată ajutor, pentru că a cere ajutor înseamnă că trebuie să recunoască faptul că nu este suficient de bun la ceva, pe cât cred alții că este. Nu cere ajutor, din teama de a nu fi descoperit, preferă să caute singur ore întregi, de cele mai multe ori să facă lucrurile pe cont propriu, dar uneori, ajunge în pragul epuizării.
A cincea formă, expertul; pentru nimic în lume nu ar recunoaște că nu este sigur de ceva și ar face orice ca să fie. Se judecă uneori prea aspru, după ce și cât a realizat, trăiește cu teama permanentă să nu fie demascat pentru că nu știe totul. Face tot posibilul să pară competent și tresare când cineva îl numește expert, pentru că, de fapt, are îndoieli în privința propriilor sale capacități.
E un fel de matrice, putem așeza în ea marii bărbați politici din biată țara noastră și putem alcătui calendarul cu impostori de azi; dar la ce bun?
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
