În curs de apariție la Editura Leviathan: „A doua față”, roman de Ionuț Cristache

249
coperta ionut cristache a doua fata roman

logo editura leviathanPeste câteva zile, la Editura Leviathan din București va apărea romanul A doua față de Ionuț Cristache. Prefață de Costin Tuchilă. Redactor: Pușa Roth. Coperta: Rudy Roth. 180 pagini. ISBN 978-606-95394-1-5. Preț: 20 lei; 10 euro.

Romanul lui Ionuț Cristache, A doua față, ar putea fi considerat unul de anticipație și, într-o măsură, chiar este, dacă avem în vedere lunga istorie a scrierilor, mai ales cu nuanță SF, care imaginează o proiecție a viitorului, cu răsfrângere socială sau politică, uneori pornind de la descoperiri științifice sau având ele însele caracterul de a dezvolta o teorie care putea părea simplă utopie. Că utopia se poate transforma în distopie e altă discuție, la fel cum o descoperire științifică apreciată ca benefică omenirii poate fi chiar cheia distrugerii ei. Scrierile de acest fel, preocupate mai puțin de anticipația tehnologică și reverberațiile ei și mai mult de speculațiile despre societatea viitorului și interacțiunile umane, sunt numite social science fiction, în cadrul lor înscriindu-se, cu toate marile deosebiri dintre ele, romane care au făcut senzație la vremea lor, de la Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift (1726), la Mașina timpului de H. G. Wells (1895), 1984 (1949) de George Orwell – aceasta, distopie a totalitarismului, prefigurând o realitate socială și politică sinistră – sau la înfricoșătorul Fahrenheit 451 (1953) de Ray Bradbury.

Sprijinindu-se pe evenimente și contexte sociale și politice desprinse din actualitatea ultimelor două decenii, A doua față, roman, însă, cu substrat filosofic, e mai mult și totodată mai puțin decât negrele anti-utopii la care m-am referit. Mai mult, pentru că autorul pune accent și pe elementele de roman psihologic pe care narațiunea sa le are; mai puțin, pentru că experimentul prin care trece personajul principal, Radu Cristea, nu ajunge să fie dezvoltat la nivel social. […]. A doua față se distinge nu numai prin substratul filosofic pe care este construit, mai ales prin permanenta raportare – neostentativă însă – la elemente de filosofie existențială, fără nicio intenție moralizatoare, ci și prin fina analiză psihologică făcută într-o narațiune fluentă, de o remarcabilă unitate stilistică.”– Costin Tuchilă, O anti-utopie cu substrat filosofic, prefață.

Ionuț Cristache
Ionuț Cristache

Ionuț Cristache este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității din București, a fost profesor la Universitatea „Valahia” din Târgoviște și la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște.

Primele proze i-au apărut în volumul Debuturi, la Editura Minerva. A colaborat cu eseuri la revistele „Transilvania”, „Tribuna”, „Luceafărul” și altele. A publicat romanul Calendarul cu patimi (București, Editura Pandora M, 2002), apoi Gândul lui, ca o rugăciune la Editura Dyaprint, în 2005.

Romanul Ingrid târfa a apărut în 2007, la Editura Trei. În anul 2011 i-a apărut romanul Emo-kids și efectul de lac în America, la Editura Bibliotheca, iar în 2013, la aceeași editură, a publicat romanul Rumegând între antilope. Romanul Nero brac german apare în 2014, la Editura Koob. În anul 2018 publică romanul Două povești despre singurătate, la Editura Bibliotheca, iar un an mai târziu îi apare romanul Cercei în buric. Este directorul revistei „Cultura de sâmbătă”, o prestigioasă publicație, cu personalități importante printre colaboratori.

În 2019 i-a apărut și un volum de publicistică, Tableta de luni, tot la Editura Bibliotheca. Scrie, în fiecare săptămână, pe portalul Leviathan.ro, la rubrica „În marginea filosofiei”, colaborează la revista culturală trimestrială „Leviathan” și este senior-editor la „Gazeta Dâmboviței”.

Fragment din romanul A doua față de Ionuț Cristache în revista culturală „Leviathan”, anul V, nr. 1 (14), ianuarie–martie 2022, click aici

Vezi: https://leviathan.ro/revista-trimestriala/

Portalul Editurii Leviathan, click aici. 

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.