Indemnizații de somaj pentru absolvenții de liceu sau facultate

22
forma creatie tableta

logo rubrica juridicePotrivit Legii nr.76/2002 în cazul în care în 60 de zile de la încheierea studiilor, absolvenții instituțiilor de învățământ cu vârsta de peste 16 ani nu-și găsesc un loc de muncă, au posibilitatea de a cere ajutor de șomaj. După cum este definit în lege prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii.

Pentru a obține acest ajutor de la stat absolvenții fără un loc de muncă trebuie să se înregistreze la agenția pentru ocuparea forței de muncă din localitatea sau zona în care domiciliază în cel mult 60 de zile calendaristice de la absolvire. Ajutorul de la stat se va primi timp de șase luni, calculate de la momentul în care se termină perioada de 60 zile, iar valoarea indemnizației lunare primite reprezintă o sumă fixă, respectiv 50% din valoarea indicatorului social de referință. Având în vedere că în 2024 valoarea ISR e de 660 de lei, valoarea indemnizației lunare primite de absolvenți în acest an va fi de 330 de lei.

De asemenea, nu beneficiază de indemnizație de șomaj persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă și nici absolvenții care, la data solicitării dreptului, au fost admiși sau urmează cursurile unei forme de învățământ, organizate și/ sau acreditate, după caz, precum și absolvenții licențiați ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul național de rezidențiat pe locuri sau pe posturi.

Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.comleviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.compusa.roth@yahoo.com

Iulia Zorzoliu este membră a Colegiului Consilierilor Juridici București.

Arhiva rubricii Juridice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.