Știri: La doar 18 ani, Eva Garet cântă Rahmaninov la Sala Radio (7 iunie 2024, București)

8
Poster-orizontal-07.06.2024 (1)

logo rubrica musica leviathan.roUn dirijor belgian de top, o tânără pianistă româncă de doar 18 ani și două lucrări superbe ale repertoriului simfonic sunt „ingredientele” unei seri de neratat la Sala Radio. Vineri, 7 iunie 2024, ora 19.00, Orchestra Naâională Radio va fi dirjată de Karel Deseure, muzician cu o bogată activitate artistică, derulată în special în Belgia și Olanda. Acesta a absolvit Conservatorul Regal din Anvers (specializându-se în flaut) și a studiat dirijatul la Conservatorul Regal din Haga. A dirijat mari orchestre ca Brussels Philharmonic, Liège Royal Philharmonic, Antwerp Symphony, Netherlands Philharmonic Orchestra, Borusan Istanbul Philharmonic Orchestra, Royal Liverpool Philharmonic Orchestra, Orchestre de Chambre de Paris.

A avut privilegiul de a urma cursuri de măiestrie cu mari dirijori, precum Bernard Haitink, Peter Ëotvös și Jorma Panula. În 2012 a primit bursa Fundației Anton Kersjes, iar în perioada 2013–2015 a fost numit dirijor asistent al Orchestrei Filarmonice Radio din Olanda. În 2016, l-a asistat pe Valery Gergiev la Orchestra Filarmonicii din Rotterdam și pe Sir Mark Elder și Daniele Gatti în două serii de concerte cu Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam.

La doar 18 ani, tânăra pianistă Eva Garet, care a uimit deja publicul din România, dar și pe cel din străinătate, câștigând numeroase competiții derulate în Spania, Cehia, Rusia, România ș.a. va interpreta Concertul nr. 3 în re minor pentru pian și orchestră de Rahmaninov. Eva Garet a debutat la 11 ani, în 2018, alături de Orchestra de Cameră Radio, într-un concert transmis în direct de Radio România Muzical. Studiază pianul de la 5 ani și este elevă a Colegiului Național de Muzică „G. Enescu” din București (la clasa prof. Mihaela Zamfirescu).

Seara de la Sala Radio se va încheia, în ritmuri orientale și în atmosferă de poveste, cu Suita simfonică „Șeherazada” de Rimski-Korsakov, solo vioară: Adrian Florescu (concertmaestru).

Concertul va fi transmis live pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat live online, pe site-urile celor două posturi de radio, și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Toate biletele cumpărate anterior datei de 7 mai 2024 (prin platformele entertix și myticket) rămân valabile. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

Comunicat al Radio România 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.