…după ce am scris și a apărut Decupajul Glasul florilor, au năvălit pe contul meu de Facebook o mulțime de videoclipuri ori scurte informații despre flori, despre alte flori, căci grădina Domnului este plină cu ele. Și așa am aflat noi povești pe care nu le știam, ca și cum florile ar fi dorit să le aflu secretele, numai de ele știute, și s-au grăbit să le dea glas, ca să le știu și eu, fără secrete între prieteni…
Le-am ascultat și astfel mi-am îmbogățit bagajul cunoștințelor din lumea florală. Mereu am câte ceva nou de aflat și învățat! Am rămas un bătrân elev curios, sârguincios, care se duce încă, cu o mare plăcere, la școala vieții și se așază nerăbdător printre alți elevi, la fel de curioși ca mine, care se înghesuie, numai ochi și urechi, la pupitrele băncilor frumos aliniate, ascultând în liniște noutățile.
Mă bucur tare mult pentru fiecare lucru pe care-l descopăr și pe care, la rândul meu, doresc să-l fac cunoscut cititorilor mei, iubitori și ei ai florilor, ca și mine. Un sentiment profund, care ne unește și ne leagă gândurile ca o liană mereu verde, mereu vie…
Mărturisesc că astfel mă simt ca într-o adevărată familie care-și trăiește viața în mijlocul naturii, alături de flori, înconjurată de ele, respirând parfumul lor înviorător, dătător de viață. Nu mă pot lăuda și nu pot afirma că tot ce știu mai bine să fac este să ascult și să scriu, căci încă mai pot exersa unele activități folositoare, cu care îmi absolv datoria față de mine, zi de zi.
Dacă știu să scriu cu adevărat? Eu nu pot să spun; las celor care mă citesc să-și spună părerea, să confirme sau să infirme. Dar recunosc că îmi face o mare plăcere să mă aflu, pentru câteva momente, în lumea scrisului, care mă cuprinde uneori, îmboldită de această iubire pentru natură, flori, viețuitoarele pământului, pentru frumos.
Așa mă simt atrasă în fața paginii albe și a creionului ca de un magnet care mă inspiră și nu-mi dă pace până când nu-mi aștern neliniștitele gânduri pe hârtie. Este un sentiment de ușurare a sufletului, care-mi face bine și mă însoțește pretutindeni, orice aș face.
Sper din tot sufletul că nu bat câmpii în ceea ce scriu, dar trebuie să mai recunosc că atunci când scriu un nou Decupaj, îmi place să-mi las imaginația și gândurile să zburde libere pe câmpiile și livezile înflorite, să colinde cărările pădurilor și să alerge pe aleile parcurilor și ale grădinilor, atâta timp cât o mai pot face…
Între timp, de câteva zile, a venit vara, însoțită de soare, căldură, dar și de ploi repezi, torențiale, tunete și fulgere nocturne, ce luminează cerul și tulbură liniștea nopților. Vara a venit printre noi însoțită de un convoi de nori negri, cu surle și trâmbițe, așa, ca să-și anunțe sosirea cum se cuvine.
În sfârșit, e vară! Vremea concediilor, a vacanțelor, a relaxării în mijlocul naturii. Copacii, iarba, florile și toate tufișurile și buruienile s-au bucurat de venirea ei, cu soare, cu ploi, cu tot, ostoindu-și setea cu apa de ploaie, căzută din belșug, acoperind pământul uscat și dornic de apă.
Apropo de apă! Cât de necesară este pentru natură mi-a „mărturisit”, în mare grabă, liliacul, în fugă, căci vremea lui a cam trecut. Îi citez mărturisirea:
„Eu sunt liliacul. Nu sunt o floare obișnuită, tulpina mea este lemnoasă, așa că trebuie să fiu pregătit diferit ca să pot trăi într-o glastră. În primul rând, taie oblic baza tulpinii, apoi bate cu grijă capătul. Acesta este un mare secret care îmi salvează viața. Așa pot absorbi apa corect.
Eu iubesc apa, multă apă. Vasul trebuie să fie plin cu apă, care trebuie schimbată zilnic. Bacteriile mă ofilesc repede. Îndepărtează frunzele care ajung în apă; ele îmi scurtează viața. Eu sunt o floare de primăvară, prefer răcoarea și lumina blândă. Nu mă lăsa deshidratat, numai așa mă poți salva.
Pune tulpinile 30 de minute în apă călduță, apoi în apă rece. Sunt o floare sezonieră, foarte decorativă. Nu trăiesc mult; dacă sunt deshidratat, numai tu mă poți salva. Nu rezist mult, dar emoția și bucuria pe care le creez sunt unice.”
E bine de știut, dacă iubim liliacul. Să nu credeți că el a fost singurul care mi s-a destăinuit. Am aflat și alte secrete, de la alte flori, adunate de mine în buchete minunate. Nu le voi povesti pe toate aici; rămân mici secrete, pe care le păstrez pentru mine, de dragul florilor.
Nerăbdătoare, narcisa aproape că i-a tăiat vorba liliacului, dorind să fie și ea ascultată. Cu un glas firav, tremurător, a început conversația. O citez:
„Eu sunt narcisa. Iată ce trebuie să știi ca să rezist mai multe zile în glastra ta. Schimbă apa în fiecare zi, pentru că eu las o sevă care murdărește repede apa și, dacă aceasta devine murdară, viața mea va fi mai scurtă. Ține-mă într-un loc luminos și răcoros, departe de soare și căldură. Și încă ceva: nu mă combina imediat cu alte flori. Eu eliberez o sevă care le poate afecta. Dar, dacă vrei un buchet mixt, ține-mă 24 de ore separat, abia apoi mă poți combina cu alte flori. Dacă ai grijă de mine, îți voi aduce primăvara în casă pentru mult timp!”
Niciodată nu este prea târziu să afli asemenea secrete ale florilor. Socotesc că este bine să le știm până la primăvara viitoare și să nu mai greșim față de ele.
Încurajată de interesul arătat de grădinarul sufletului meu, crăița a sărit ca arsă printre flori și, gălăgioasă, m-a întrebat, cu un zâmbet ascuns între petale:
„Știai că plantarea crăițelor în grădină, lângă ardei și roșii, alungă dăunătorii din sol? Alungă insectele, are acțiune antifungică și ajută la polenizare.”
Sigur că nu știam! Așa că, atenție, dacă aveți grădini… E bine de știut.
Între timp, când tot aflam unele și altele, un grup de bujori, cu obrajii petalelor roz de emoție, șușoteau ceva între ei într-un colț de grădină, unde mă aflam întâmplător cu Hugo. Își spuneau discret, cu voci catifelate, răspândind un parfum dulce în jur.
Am tras cu urechea, curioasă cum sunt:
„Bujorii în casă aduc binecuvântare. Un buchet de bujori nu este doar un decor, ci un semn că binele vrea să stea alături de tine. În casă, bujorii aduc pace în suflet, belșug pe masă și iubire în aer. Cu cât sunt mai plini și mai parfumați, cu atât mai curată și mai norocoasă este energia lor. Puși în vază cu grijă, vei începe să simți cum casa îți zâmbește înapoi; vei simți binecuvântarea lor.”
Cu o mare bucurie am aflat toate acestea și, cum acum este vremea lor, mi-am promis să-mi cumpăr, cu prima ocazie, un buchet de bujori, ca să mă bucur de ei…
Dar, până atunci, mă plimb cu nările în vânt pe aleile parcului, unde teii au înflorit, și respir adânc, aproape îmbătându-mă de parfumul lor minunat.
Deodată îmi imaginez și visez că mă aflu pe aleile Copoului din Iași, căutând înfrigurată teiul lui Eminescu, să mă cuibăresc la tulpina lui și, în liniște, să scriu rândurile de față.
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00, inclusiv comenzi online – click aici.
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
