„Jocuri mereu periculoase” de Ionuț Cristache

87
ionut cristache ruleta

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roPrivim în jurul nostru… Încrâncenare, umilințe, ochi bulbucați, măsele cariate, doamne și domni care se pricep la toate, pastori jurnaliști cu ochelarii îndreptați spre văzduh, oameni politici care strivesc nisipul curat al plajei, privatizatori de carton, miniștri competenți și multe asemenea…

Poate că știți povestea, unui om Dumnezeu i-a dat o slujbă bună și bine plătită, dar el nu credea. Apoi, cu voia lui Dumnezeu a cunoscut o femeie frumoasă, pe care a luat-o de soție, dar el tot cârtea împotriva lui Dumnezeu. Femeia, rămânând însărcinată i-a făcut un copil frumos, acesta a crescut bine, era sănătos, deștept și primul la învățătură în clasa lui, dar omul tot nu credea. Apoi a moștenit case și pământuri, Dumnezeu sporindu-i averea, dar el tot nu credea. Și a căpătat de la Dumnezeu și alte daruri, dar el tot se îndoia. Până într-o zi, când omul nostru s-a îmbolnăvit și, văzând că nici femeia, nici casa, nici averea, nici faima de care se bucura nu-i folosesc când e bolnav, a început să creadă. Totuși, sunt vremuri în care e greu să știm în ce și în cine să mai credem…

Iată, am citit acum câțiva ani că o modă ciudată i-a cuprins pe tinerii din lumea întreagă, ei se joacă la limita dintre viață și moarte, autosufocându-se pentru a obține o senzație unică, asemănătoare celei date de droguri. Se numește ruleta, soarele răsare sau maimuța cosmosului. Acum înțeleg eu mai bine de ce soarele răsare zilnic peste țara mea, iar maimuțele cosmosului defilează în costume de baie, între replici pline de spirit, peste ecranele obosite ale televiziunilor de știri.

Suntem jucați la ruletă de dimineața până seara, autosufocarea națională se pierde printre tristețile politice ale fiecărei dimineți de toamnă. Bat puternic clopotele cele noi de la Mitropolie, în orașul meu cam trist și obosit, dar nu se aude până în viloaiele demnitarilor toropiți. Până la Capitală, de unde răsare soarele nostru, este – oricum – o distanță planetară. E zăpușeală, e început de autosufocare. Asta da ruletă, soare răsare sau maimuța cosmosului. Întrebarea este: cine e maimuța? Se scarpină des peste părul creț, crescut pe burtă și râgâie peste noi.

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.