La Editura Ex Ponto din Constanța a apărut volumul de poezie bilingvă româno- turcă (turkce-romence iki dilli şiir) Kara Denizin Yankisi/Ecoul Mării Negre de Urfet Șachir, volum tipărit cu sprijinul Uniunii Democrate Turce din România.
În Cuvânt înainte, Urfet Şachir mărturisește intenția alcătuirii acestui volum dedicat imensității albastre, relația ”intimă”, sufletească dintre poetă și mare: ”…eu şi marea suntem o singură fiinţă; am simţit asta dintotdeauna. Nimeni nu m-a înţeles mai bine ca ea. Poate şi de asta ne-am îndrăgit una pe alta, că şi eu am înţeles-o şi am ştiut cum să mă arunc (din joacă, în nebuniile tinereţii), printre valurile uriașe care veneau cu furie şi ieşeam întotdeauna la suprafață. Până într-o zi, când mi-a dat o lecţie şi am înţeles că e timpul să mă opresc. De atunci am ştiut mai bine cum să trec peste hopurile vieţii, fără să mă rănesc prea tare, cum să gestionez mai bine diverse situaţii. Am înţeles asta şi bine am făcut, fiindcă mi-a folosit tot restul vieţii. De câte ori mi-a dat viața câte un bobârnac, mi-a fugit gândul la acel val care mi-a dat forţă. De aceea merg, din când în când, merg pe aleile ei să-mi aşez gândurile şi temerile şi mă întorc un om nou. Cu un zâmbet pe faţă, sau, cel puţin, în colţul gurii. Vă ofer, dragi cititori aceste imagini în versuri, să vă aruncaţi câte o privire sau poate chiar bucuriile şi tristeţile voastre în învolburarea mării din această carte”.
”Picăturile adunate una câte una devin, în cele din urmă o mare, spune un proverb persan. Parafrazând această axiomă cu valoare de adevăr, putem afirma că versurile scrise cu grijă și dedicate mării se transformă firesc într-un amplu cântec de iubire dedicat imensității albastre. Când ai trăit o viață la malul mării, auzi, simți, intri în rezonanță cu ea, îi știi neliniștile, îi cunoști zbuciumul, dar și liniștea dintre flux și reflux. Poți oare să nu i te asociezi, poți oare să lași umbrele tăcerii între tine și mare sau îi accepți provocarea să-i traduci în cuvinte toate liniștile sau neliniștile ei? Seducția mării e infinită și nu știu pe cineva, chiar fără să fie poet, să nu găsească în suflet o rimă la poezia mării. Dar când marea îți este muză, confidentă, prietenă, gândul tău devine aproape involuntar unul de poezie.
Pentru fiecare ființă există un loc pe pământ a cărui vibrație intră în rezonanță cu sensibilitatea celui ales. Marea, eterna poveste, marea cea pentru care s-au țesut mii de povești, milioane de versuri, marea cea nemărginită este subiect de meditație, de iubire, de vis și de uitare de sine și pentru Urfet Șachir, cea care a împrumutat de la mare mișcarea zburdalnică a valului, cea care își plimbă visele ”pe aleile din valuri”, murmurând ”cântecul sirenei”, devenind parcă ecoul mării. Noul volum de versuri, Ecoul Mării Negre, semnat de poeta Urfet Sachir este un omagiu adus mării, în apropierea căreia a trăit o viață, despletindu-și visele, dorurile pe țărm de speranță și de viață. Ecoul Mării Negre este de fapt, metaforic vorbind, ecoul sufletului ei asociat ecoului mării. Imensitatea apei străbătută de profunzimea gândului, un cântec știut doar de ele: poeta și marea. Poezia cuprinsă în acest volum bilingv (română-turcă) este o poveste în versuri, o volută a sentimentelor, un arpegiu al dorurilor, un suspin al viselor spulberate în valuri...” – Pușa Roth, postfață la volumul Ecoul Mării Negre.
