Cu Ana Irina Bodron deschidem o pagină emoționantă, o pagină Leviathan despre viață, despre speranță, despre cum poți să-ți depășești condiția, atunci când viața te-a pus într-o situație extremă. Tânăra s-a hotărât să-și împartă gândurile cu cititorii site-ului Leviathan, încredințindu-le „poveștile” ei, povești care vorbesc despre speranță, prietenie, despre lumea ei care, cu siguranță, este și a noastră. I-am deschis „poarta” spre această lume, pentru ca Ana Irina să-și împlinească un vis, acela de a interacționa cu oamenii, cu cititorii.

Povestea numită viaţă
Povestea lor, a noastră, este cea care doboară uneori visuri, însă nu şi încrederea. Deficienţa nu răpeşte visuri, iar durerea şi lacrima se pot transforma în bucurii şi zâmbete. Un accident, o eroare medicală sau o întâmplare nefericită îţi pot schimba viaţa într-un mod extrem de dur şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie.
Înaintea acceptării şi resemnării, apare refuzul. Fiecare încercare despre viaţă ne dezvăluie tuturor poveşti asemănătoare şi la fel de împovărătoare. Fiecare prietenie descoperită în poveste ne aduce mai aproape unii de ceilalţi. Încet, încet ne acceptăm deficienţa, soarta nu ne mai pare a fi atât de dură şi luptăm pentru a fi acceptaţi în societate. Socializarea înlătură sentimentul inutilităţii schimbând astfel, într-un mod pozitiv, perspectiva asupra vieţii.
Acceptând ceea ce suntem, acceptând incapacitatea de a duce la îndeplinire, în totalitate singuri, ceea ce ne dorim, înseamnă că ne asumăm povestea de viaţă.
Încercăm să fim mai puternici, să avem din nou încredere în forţele noastre, să fim independenţi, dar ne lovim de bariere. Independenţa este foarte importantă şi face parte din normalitate. Durerea de a nu reuşi să obţinem independenţa ne determină să vedem viaţa în cu totul şi cu totul alte nuanţe. Când lumea nu mai poate fi colorată în culorile speranţei motivaţionale, încrederea pare să se piardă, iar neîncrederea spulberă şansele.
Cu siguranţă, mulţi dintre noi, cândva, aveam lumea inundată de culoarea optimistă a speranţei şi a visurilor ce păreau să completeze povestea fericirii până când totul a fost înlocuit de incertitudinea clipelor învăluite în mister. Dăruim tot ceea ce avem mai bun prin curajul cu care acceptăm fiecare lecţie de viaţă.
Este atât de greu să zbori fără aripi!
Cu toate acestea, vom continua să ne regăsim în filele poveştii numită VIAȚĂ.






















Ana Irina Bodrun, de-abia aștept să-ți citesc eseurile! Sunt sigură că mă va îmbogăți sufletește!