„Martor ocular”, cronică de teatru de Gheorghe Miletineanu

68
teatru

cronica de teatru logo leviathanÎn opinia mea, Yehoshua Sobol este azi unul dintre cei mai interesanți, dacă nu chiar cel mai interesant dramaturg israelian. Este autorul a peste douăzeci de piese, multe dintre ele (Noaptea lui douăzeci, Noaptea lui Weininger, Ghetto, Palestinianca) sunt jucate nu numai în Israel, ci și pe diverse meleaguri din Apusul Europei (Dortmund, Mannheim, Oslo, Düsseldorf, Basel, Viena, Amsterdam) și în Statele Unite, și multe dintre aceste piese pot fi de pe-acum socotite clasice.

Reluarea la Teatrul Hasimta, întemeiată  pe un text scris de dramaturg în anul 2002, piesa Martor ocular, confirmă actualitatea deplină a lucrării. Drama evocă povestea adevărată a unui țăran austriac, Franz Jaegerstaetter, care a fost judecat și condamnat la moarte în 1943, pentru că a refuzat să lupte în rândurile armatei naziste germane. Nimeni și nimic nu a parvenit să-l convingă pe Jaegerstaetter să-și schimbe atitudinea, el a preferat să moară decât să se angajeze să lupte de pe o poziție care contravenea politic convingerilor lui. E ușor de văzut că opțiunea în fața căreia este pus eroul piesei lui Sobol este  una cu care s-au confruntat și se confruntă –  păstrând proporțiile – foarte mulți oameni care au avut ori au de ales între a-și pierde viața și a acționa împotriva ideilor și sentimentelor lor profunde. Pentru refuzul de a accepta un compromis se plătește, uneori, foarte, foarte scump. Nu oricine e dispus să plătească acest preț. Remarcabilă în piesa lui Sobol este nu numai limpezimea cu care e prezentată această opțiune, ci și, mai ales, faptul că dramaturgul nu o prezintă ca pe un act de eroism, ci ca pe o manifestare de elementară onestitate din partea celor cărora ea le este solicitată. Spectacolul care, începând din noiembrie trecut, se joacă la Teatrul Hasimta, e pus în scenă de Aviv Zemer, actor la bază; montarea denotă o înțelegere exactă a textului și deplină adecvare la stilistica acestuia; interpreții sunt toți bine îndrumați și n-aș avea nimic să le reproșez dacă vorbirea scenică a tuturor – vai !, a tuturor !! – nu ar fi cu totul imperfectă, ca să mă exprim blajin. Mi-a părut cu atât mai rău, cu cât textul lui Sobol are o deosebită strălucire.

Tel Aviv, Israel

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Vezi și arhiva rubricii Cronica muzicală

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.