3. Alte vorbe despre disperare
Cineva scria că bunătatea omului este un semn de disperare, dacă nu e însoțită de putere și hotărâre. Sunt disperat, zicea un personaj celebru, pentru că știu că va veni o vară în care nu voi mai putea aștepta lumina care însoțește liniștea de amiază.
Disperarea noastră vine, mereu, însoțită de pesimism și de o senzație de inutilitate, de tristețe și de însingurare. Cei mai mulți oameni, de la o vreme, își duc viața într-o astfel de disperare tăcută. De aceea, credea un mare prozator, oamenii au un fel de a vedea viața numai bun să aducă până și pietrele la disperare.
Răbdarea, spunea Cioran, e o formă ușoară de disperare, deghizată în virtute. Și atunci, cum să faci din ea speranța cea mai înaltă? Mai ales că altcineva crede că puține nenorociri sunt fără scăpare, disperarea este mai înșelătoare decât speranța. Și apoi, chiar viața noastră este, în sine o rugăciune, cu speranțe și disperări deopotrivă. Disperarea, scria alt mare prozator, învață încet să se prefacă în resemnare.
Am văzut, cândva, un celebru „ulei pe pânză”, un „autoportret”, numit Disperatul, este o pictură realizată de Gustave Courbet, în 1843–1845. Este un autoportret al unui tânăr care privește fix în față, cu mâinile încleștate în păr, cu gura întredeschisă și privirea fixată în cea a privitorului. Are ochii larg deschiși, iar cele două mâini par să smulgă părul, paloarea feței contrastează cu negrul părului și al bărbii, întărită de albul cămășii. Sursa de lumină vine de sus, din stânga, și accentuează contrastele. Se crede că acest tablou a fost realizat între 1843 și 1845, la începutul mutării sale la Paris. Îl arată „disperat”, dar mai ales în floarea tinereții. Courbet ținea foarte mult la acest tablou, pe care l-a luat cu el în exil în Elveția în 1873. Câțiva ani mai târziu, doctorul Paul Collin, care se afla la căpătâiul lui Courbet în ultimele sale zile de viață, a descris atelierul pictorului și, în special, „un tablou care îl înfățișa pe Courbet cu o expresie disperată, pe care îl intitulase din acest motiv Disperare”. Tabloul aparține unei colecții private de investiții, dar a fost expus în 2007. Iată-l mai jos!
Nu se știe dacă titlul acestui tablou se referă la disperarea personajului și, prin urmare, a artistului, sau dacă este un exercițiu teoretic. Oare acest om, despre care se spunea că era îndrăgostit de viață, încerca să-și arate partea sa întunecată? Spunea într-o scrisoare: „Cu această mască de râs cu care mă cunoști, ascund înăuntru durere, amărăciune și o tristețe care se agață de inimă ca un vampir.”
E un final și pentru încercarea de față, de a aduce deznădejdea în spatele cuvintelor atât de diferite, de fapt.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
