O nouă experiență de poveste cu „Cei trei purceluși”, la Teatrul „Gulliver” din Galați (25 octombrie 2020)

88
Sursa foto: Teatrul ”Gulliver”
„Cei trei purceluși”. Sursa foto: Teatrul ”Gulliver”

 O nouă săptămână, o nouă experiență de poveste la Teatrul de Păpuși „Gulliver” din Galați. Iar duminica aceasta, 25 octombrie 2020, de la 10.30, e timpul pentru întâlnirea cu cei mai drăgălași trei frățiori. Astfel, cei mici sunt așteptați la spectacolul Cei trei purceluși, unde vor descoperi o poveste jucăușă, plină de voie bună și peripeții amuzante. Într-o montare în care jocul marionetelor alternează cu cel al actorilor, după un scenariu inspirat din povestea lui Serghei Mihailov și adaptat scenic de regizorul Daniel Stanciu, protagoniștii trec printr-o multitudine de aventuri, ajungând în cele din urmă să învingă răul. Decorurile imaginate de scenografa Daniela Drăgulescu și ilustrația muzicală semnată de Jou-Jou Drăgan întregesc atmosfera de poveste. Partenerii de joacă din această săptămână sunt actorii: Adina Ariton, Gina Geru, Ramona Păuc, Nicole Lungu, Aurelian Iorga / Andrei Dombrovschi.

Biletele pentru spectacol se pot achiziționa online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online. De asemenea, acestea se pot procura şi de la sediul teatrului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile. Preţul biletelor este de 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi.

Teatrul „Gulliver” reamintește tuturor spectatorilor că a luat toate măsurile necesare pentru ca aceștia să se poată bucura de teatru în siguranță. Toate detaliile cu privire la condițiile de desfășurare a reprezentațiilor de la Teatrul „Gulliver” sunt disponibile aici: .

Alte informații cu privire la activitatea și programul artistic al teatrului „Gulliver” se găsesc pe: www.teatrul-gulliver.ro, precum și pe pagina de Facebook: @TeatrulGulliver.

Comunicat al Teatrului „Gulliver” din Galați

Arhiva Teatrul Gulliver Galați

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.