”Pedrocchi sau povestea unei cafe(ne)le de vis (2)” de Ani Bradea

646
Ani Bradea Café Pedrocchi (intrarea principală), Padova
Café Pedrocchi (intrarea principală), Padova

jurnal de calatorie leviathan.ro logoPadova, 24 aprilie 2018, după-amiaza.

Se împlinește un an (plus optsprezece zile și vreo șase ore, mai exact!) de când am fost prima data aici, de când am gustat minunata cafea, unică în lume: cafeaua Pedrocchi. Un gust pe care papilele mele gustative nu l-au uitat nicio clipă, în tot acest timp. Nici nu speram să mă întorc atât de repede! Dar sunt aici și, de când am ajuns în Padova, numai la acest moment mă gândesc. Nerăbdătoare, ca înaintea unei întâlniri de dragoste, așa am străbătut bulevardul care trece pe lângă bine-cunoscuta Universitate. Acum știu spre ce mă îndrept, recunosc locurile. Totul îmi pare mai frumos, mai viu, decât în urmă cu un an. Poate și pentru că e o primăvară mai caldă și mai colorată decât atunci. Sau poate pentru că acum clădirile nu-mi sunt străine. Uite, pe strada asta am mai pășit, poate cineva din mulțime va fi trecut și atunci pe lângă mine! Ce senzație de familiaritate stranie! Ca și cum venirea mea ar fi fost așteptată! Să-mi revin totuși, sunt atât de euforică și încă n-am ajuns să beau din vestita cafea! Dar, cu certitudine, cu cât sunt mai aproape, cu atât mai mult mă cuprinde sevrajul.

Café Pedrocchi, sala donată comunității
Café Pedrocchi, sala donată comunității

Despre Café Pedrocchi am povestit puțin anul trecut, atunci când am vizitat-o prima oară, după ce prietenul Alessandro Cabianca, scriitor, ne-a dus acolo (pe noi cei veniți de la Cluj cu treburi literare). Reiau, în linii mari, povestea:

Clădirea, una reprezentativă pentru Padova, are o istorie fascinantă. În 1772 Francesco Pedrocchi din Bergamo a înființat aici un magazin de cafea, care s-a dovedit a fi o afacere de succes și datorită situării sale în apropierea unor instituții publice, precum celebra Universitate. În 1800, înfloritoarea afacere a fost moștenită de fiul lui Francesco, Antonio Pedrocchi, cel care s-a gândit imediat cum să o extindă. Astfel, în 1831 a apărut cafeneaua, căreia cinci ani mai târziu i s-a adăugat o patiserie. Pentru a transforma totul într-un complex architectural elegant și unic, Antonio Pedrocchi i s-a adresat lui Giuseppe Jappelli, inginer și arhitect celebru la vremea aceea nu doar în Italia, ci în întreaga Europă, care a reușit să integreze diferitele clădiri și fațade într-o singură unitate, realizând un exterior eclectic, care va defini mai târziu una dintre clădirile simbolice ale orașului Padova. Tot Antonio Pedrocchi a fost cel care a dăruit tuturor locuitorilor Padovei o sală din cafenea, în care oricine poate să intre, să se așeze să citească ziarele puse la dispoziție, fără a fi obligat să comande ceva. Antonio a murit în 1852, lăsând afacerea moștenitorului său Domenico Cappellato, la moartea căruia, în 1891, cafeneaua a devenit proprietatea orașului Padova. În testamentul lui Cappellato se preciza, ca o condiție esențială, obligativitatea administrației publice de a păstra proprietatea și totodată specificul clădirii, aducând de-a lungul vremii îmbunătățirile care se vor impune. În timpul Revoluției de la 1848, Café Pedrocchi era locul de întâlnire al scriitorilor, artiștilor sau al studenților. Din 1916 cafeneaua a fost deschisă zi și noapte, ceea ce i-a adus și numele de ”cafeneaua fără porți”. De-a lungul vremii a fost frecventată de scriitori celebri, printre care Stendhal, Lord Byron sau scriitorul italian, laureat al Premiului Nobel, Dario Fo. Plecând de la această tradiție, anual se organizează aici un festival literar și gastronomic: ”Festival del Gusto e della Letteratura”. Interesanta combinație reunește în fiecare toamnă la Café Pedrocchi scriitori, muzicieni, artiști plastici din regiune, dar și pe cei mai pricepuți experți gastronomi. Sunt organizate peste o sută de evenimente, sunt oferite sute de cărți, dar au loc și mii de degustări gratuite din vinurile și preparatele specifice regiunii italiene Veneto.

cafeaua Pedrocchi

Bun! Până aici povestea (mi-)e cunoscută. Cum cunoscut îmi este acum și minunatul expreso servit într-o ceașcă mai mare, cu o emulsie de cremă de mentă și un praf de cacao presărat deasupra (la care știu, de la Alessandro, că nu se adaugă zahăr, dar mai ales că nu trebuie, sub nicio formă, ca ingredientele să fie amestecate!). După ce am băut prima oară minunata licoare, dar mai ales după ce m-am întors din Italia, am regretat mereu că nu am fotografiat ceașca aceea, înainte să gust din ea. De câte ori povesteam cuiva despre cafeaua Pedrocchi, încercând să o descriu, îmi dădeam seama că o fotografie ar fi fost ceva mai grăitoare, mai ales că nici pe internet nu prea găsești asemenea imagini. Plus că atunci când am scris prima parte a acestei povești, mi-aș fi dorit tare mult să o pot ilustra cu poza unei cești de café Pedrocchi. Acum, cu toată nerăbdarea întâlnirii cu gustul ei divin, primul lucrul pe care-l fac este să-mi fotografiez cafeaua! Înghit în sec și mai aștept o clipă. Lungă și totuși plăcută clipă! Apoi cerul gurii îmi este inundat de senzația răcoroasă și catifelată a emulsiei mentolate, urmată, imediat, de amprenta revigorantă a cafelei. Sărace cuvinte! Cu ele nu pot exprima, nici pe departe, reala plăcere care mă cuprinde. De bucurie îmi vine să țopăi în văzul lumii, ceea ce ar fi totuși ciudat pentru o femeie în toată firea.

Detaliu de interior
Detaliu de interior

Deși mi-am spus că voi bea în fiecare zi cafea la Pedrocchi, în aproximativ o săptămână cât am stat acolo am reușit doar de două ori să mă bucur de gustul divin. Programul a fost atât de complex, încât nu a fost posibil altfel. Poate că… data viitoare? Mi-e teamă să spun la anul, să nu se sperie norocul… Am făcut însă, de data asta, multe fotografii. În ele am surprins și momentul preparării licorii. Chiar dacă asta nu înseamnă că am reușit să fur secretul ingredientelor, pozele mă fac să simt parcă mai pregnantă amintirea gustului, care m-a făcut să scriu ca o îndrăgostită despre… o cafea. Dar sunt, recunosc, amorezată de cafeaua Pedrocchi!

Prepararea cafelei
Prepararea cafelei

Vezi: ”Pedrocchi sau Povestea unei cafe(ne)le de vis (1)” de Ani Bradea

Arhiva rubricii Jurnal de călătorie

Vezi arhiva rubricii Ierburi dulci, pajiști amare. Leacuri și blesteme din Submarginea de Ani Bradea

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.