Doi… Tot despre relația dintre realitate și ficțiune în opera literară…
Orice operă literară este o creaţie, adică un text în care autorul construiește un univers propriu, pornind, de cele mai multe ori, de la elemente ale realităţii, pe care le combină potrivit propriei viziuni despre lume, sentimentelor şi imaginaţiei sale. E un fel de „definiție” clasică în teoria literară. Se spune așa: autorul observă, selectează datele realităţii, apoi proiectează asupra lor propria concepţie despre lume, sensibilitate și imaginaţie; el transfigurează artistic realitatea. Astfel, rezultă universul operei. Autorul este persoana reală care imaginează şi scrie un text literar. Uneori, în construirea personajului, autorul foloseşte ca model de inspiraţie o persoană reală, dar între cele două nu se poate pune semnul egalităţii, deoarece personajul este o construcţie imaginară şi nu există decât în lumea ficţiunii, în textul literar.
Și iată o altă întrebare: care este (și cât este) granița dintre realitate și ficțiune? S-a spus că
lumea pare a fi, mai mult ca niciodată în istoria ei, la granița realității cu ficțiunea. Nu întâmplător este invocată adesea invitația la meditație, la reconectarea omului la realitate, prin încercarea de a înțelege lumea prin intermediul propriei inteligențe, înainte ca algoritmii inteligenței artificiale să preia controlul. Deși, în fapt, l-a cam preluat… E o invitație, din perspectiva viitorului incert, la un fel de întoarcere la noi înșine.
Spunem adesea și că literatura nu mai e ceea ce a fost cândva, că nonficțiunea a potopit, încet-încet, lumea ficțiunii, iar lumea academică e deja bântuită de numeroase noi strategii culturale. Ficțiunea, care era apanajul literaturii, a cedat din exclusivitățile ei. De aici și numeroasele noi apariții, literare sau non-fiction, care se citesc, deopotrivă, ca pagini de mare literatură. Este ficțiunea un mod de evadare? Am mai citit undeva că, prin ficțiune, ca gen literar, oamenii sunt capabili să grupeze, să explice, să altereze sau să comenteze diverse fațete ale realității. Ficțiunea sau fantezia pot învălui în mod insesizabil cititorul într-o zonă de confort și au abilitatea de a se adresa dorințelor sale cele mai ascunse într-un mod mult mai eficient decât lumea reală, empirică sau familiară din jurul său. Nu cred că e mereu așa; desigur, poveștile construiesc conexiuni între indivizi, imaginează lumi dincolo de granițele cunoscute și cercetate ale realității din mediul concret de viață, ficțiunea literară prezintă cititorului o lume sau mai multe lumi, numai că, cel puțin până la un anumit punct, are relații cu cea reală, concretă.
Aproape orice poveste relaționează cu ceea ce este concret, palpabil și prezent, nereușind în totalitate să rupă „lanțurile ancorei” bine înfipte în realitate, fie și numai pentru simplul fapt că ele, poveștile noastre, sunt o parte a acestei lumi concrete și sunt citite de oameni aparținând aceluiași mediu.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
