Uniunea Democrată Turcă din România a organizat, prin Comisia de femei, simpozionul cu tema Revigorarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice turceşti. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 30 iulie 2022, ora 11.00, la Terasa Colonadelor, Constanța.
Cultura populară tradițională turcă de astăzi continuă să mențină islamul în viață, aducându-l la o sinteză tradițională a islamului. Obiceiurile legate de naștere, botez, căsătorie și moarte, care se conservă și astăzi în Anatolia și Dobrogea, continuă să-și găsească aria de aplicare în cultura turcă, deși nu se știe pentru ce se fac multe dintre ele. Această continuitate apare din dorința individului de a îndeplini practicile pe care le vede la bunicul și la tatăl său. Așa se face că aventura de o mie de ani a tradiției nu se rupe niciodată. Desigur, cultura turcă, originară din Asia Centrală și stabilită în Anatolia, a fost expusă multor schimbări în timpul acestei călătorii prin spațiul geografic și timp, dar nu elimină faptul că majoritatea motivelor din practicile tradiționale din Anatolia și Dobrogea datează din trecut, la o mie de ani distanță. Religia islamului, care este trăită astăzi în ținutul anatolian, și-a luat partea din aceste influențe milenare. În acest proces, structurarea socială a progresat de la stadiul de trib primitiv la stadiul de societate modernă, dar nu și-a abandonat tradiționalitatea. În consecință, comunitatea turcă din România încearcă să mențină aceste datini strămoșești prin manifestări culturale, având tematici diferite, izvorâte din toată existența sa pe plaiuri dobrogene. O astfel de manifestare este acțiunea demarată de Comisia de femei a Uniunii Democrate Turce din România, sub titlul Revigorarea tradițiilor și obiceiurilor specifice turcești, care are loc anual, devenită deja tradiție. Tematica de anul acesta a avut ca obiect „Nașterea și botezul în cultura turcă”, iar evenimentul s-a desfășurat sub coordonarea doamnei Durie Accoium, vicepreședintă a Comisiei de femei a UDTR și a doamnei Filiz Ismail, președintă a aceleiași comisii. La acest eveniment, au participat membre ale sucursalelor UDTR din: Constanța, Ada-Kaleh, Cumpăna, Măcin, Cobadin, Mangalia, precum și reprezentante ale Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România (UDTTMR). După deschiderea evenimentului, primul invitat a fost doamna Abdula Cader, originară din Tulcea, iar acum membră a Sucursalei UDTR Constanța, care a expus o lucrare absolut emoționantă din realitatea familiei dumneaei, petrecută în anii de după Al Doilea Război Mondial și care merită a fi menționată aici, tocmai pentru a nu pierde firul tradițional al culturii turce și viața de zi cu zi a celor ce au fost aici, în această regiune și care ne-au dat viață din viață. Redau lucrarea doamnei Abdula Cader, fără modificări:
„Dragi invitați,
Pe scurt, am să vă povestesc câteva evenimente petrecute cu ani în urmă. Era în anul 1949, luna ianuarie, când mama și tatăl meu au făcut nunta. Tata era din Isaccea, iar mama din Tulcea, o distanță de 37 de km. Afară era iarnă cu zăpadă, astfel că această distanță a făcut-o în jumătate de zi. Bunicul din partea tatălui, Galip dede, a închiriat 20 de căruțe și au pornit spre Tulcea. În ziua de azi, această distanță se parcurge în nici jumătate de oră. Mama trăia într-un cartier cu multe etnii: bulgari, ruși, cu precădere tătari și, de aceea, cartierul se numea «tătăresc”. Deci, mama provenea din tătari veniți din Crimeea. În momentul sosirii căruțelor, s-au întins mese bogate, cu produse specifice, s-a cântat la tobă și «zurna» (goarnă/trompetă) și s-a dansat. Cum s-a lăsat seara, toți vecinii și toate rudele au găzduit nuntașii veniți de la Isaccea, deoarece abia a doua zi se pleca înapoi. Pe vremea aceea, omenia nu dispăruse. A doua zi, s-au mai adăugat cam 20 de căruțe, deci alaiul a fost foarte mare. Pe drum, au trăit multe aventuri. La Isaccea, aceeași ospitalitate s-a arătat din partea vecinilor și rudelor. După un an, s-a născut sora mea. La câteva zile, a venit hogea cu câțiva bătrâni și i-au pus numele. Cu rugăciuni și cu sora mea în brațe, hogea i-a șoptit, în numele lui Allah, de trei ori numele Fertean. Era și lume, căci exista obiceiul de a se aduna și de a socializa. La ieșirea primului dinte al copilului, se fierbea porumb, ca dinții copilului să fie sănătoși. Când copilul făcea primii pași, se făcea o turtă și se rostogolea, pentru a avea pași siguri în viață și a nu se împiedica de obstacolele ivite în cale. Toate obiceiurile acestea erau, de fapt, socializare, apropierea dintre oameni.”
Iată cum, în scurta sa povestire, doamna Abdula Cader a înglobat mai multe obiceiuri turcești și anume: vechea tradiție a nunții, așa cum se petrecea ea pe vremea părinților noștri, când singurul mijloc de transport pentru omul de rând era căruța cu calul, nașterea, botezul copilului, vechiul obicei „Diș misiri” („Porumbul dintelui”) la ivirea primului dinte, precum și obiceiul primilor pași. Despre toate aceste obiceiuri și altele nemenționate aici, multe dintre ele devenite basme de adormit copiii, se poate vorbi mult și se pot înșira cuvinte pe pagini întregi. Cuvinte de aur, căci ele vor fi mărturii pentru mai târziu.
Au urmat expuneri ale reprezentantelor celorlalte sucursale și ale UDTTMR. Astfel, au luat cuvântul doamnele: Veli Ghelbizar de la Sucursala UDTR Constanța, Ahmet Nagie de la Sucursala UDTR Ada-Kaleh, Gülan Memet de la Sucursala UDTR Cumpăna, Beden Mustafa de la Sucursala UDTR Măcin, Güler Demir de la Sucursala UDTR Cobadin, Urfet Șachir de la Sucursala UDTR Mangalia, precum și doamna Aysun Mamut – reprezentantă a Comitetului de Reorganizare a UDTTMR.
Am fost onorată să particip activ la acest eveniment deosebit, la invitația distinsei doamne Durie Accoium, căreia îi adresez mulțumirile mele. Ca reprezentantă a Sucursalei UDTR Mangalia, cum tradițiile turcești sunt milenare, am ales să pătrund mai în adâncurile istoriei și vorbesc despre Nașterea prinților, pentru a face cunoscute și tradițiile din vechea lume regală a turcilor. Iată, mai jos, un fragment:
„Deoarece tronul a trecut din tată în fiu în perioada clasică din istoria otomană, era foarte important pentru sultani să aibă fii. Alături de importanța acordată continuării dinastiei, conducătorii otomani, care cunoșteau importanța continuării numelui și descendenței proprii, aveau mai mult de o concubină și din acest motiv aveau un harem. O concubină însărcinată se bucura de un tratament special în serai. Pe măsură ce nașterea se apropia, singurul medic al haremului și mama sultanului (Vâlide-Sultan) vorbeau de îndată cu sultanul în vederea pregătirii evenimentului, rochia care urma să fie făcută pentru naștere, bijuteriile care trebuiau să fie luate și altele. Pentru naștere, se pregătea cea mai mare odaie din harem și se împodobea peste tot: garnituri pentru pat, perle, așternuturi și broderii din satin roșu. Roșul era culoarea specială a dinastiei, astfel că nimeni altcineva nu o mai putea folosi. Dar locul cel mai împodobit din odaie nu era iatacul în care avea loc nașterea, ci leagănul celui ce avea să vină pe lume. Dacă nou-născutul era băiat, înștiințarea era dusă sadrazamului (marelui vizir) de către Dârüssaâde ağası (șeful eunucilor), iar dacă era fată, de către un agă de rang înalt. Nașterea era anunțată conform protocolului și tradiției. Mai întâi, era anunțat șeful eunucilor, care trimitea vestea bună la palat. La această veste, fiecare cameră din Enderun sărbătorea prin sacrificarea, în onoarea nașterii, a cinci animale, dacă era băiat și trei, dacă era fată. Când se năștea un copil al sultanului, se trăgea cu tunul la malul mării de la Palatul Topkapı, pentru a anunța această veste poporului: șapte salve pentru băiat și trei pentru fată, de cinci ori pe zi. Dacă nou-născutul era primul copil al sultanului și era băiat, se trăgeau focuri și în centrele comerciale mari și în alte locuri din Istanbul, pentru a vesti aceasta poporului. Pentru copilul nou-născut al sultanului se pregătea imediat un apartament și, în slujba lui, era repartizată o echipă de douăzeci de femei, formată din moașă, doică, asistente, calfe și sclave cu reponsabilități specifice noii situații. La palat, avea loc o petrecere fastuoasă cu sadrazamul, vizirii, șeihulislamii și alte oficialități de rang înalt. Padișahul îi servea cu șerbetul lăuzei, iar invitații îl felicitau. După naștere, în fața porții Bâb-ı Humâyûn a palatului era instalat un arc de triumf, care era decorat cu două candelabre mari, lămpi și sculpturi, pentru a ilumina locul. Ușile și pereții erau decorați cu steaguri și țesături grele, strălucitoare, brodate cu aur și argint. După ce una dintre concubinele sultanului dădea naștere unui copil, statutul ei se schimba și îi creștea rangul în rândul femeilor sultanului. Dacă nou-născutul era băiat, ea dobândea o nouă identitate, aceea de „mamă de prinț” („şehzade annesi”). De îndată ce copilul se năștea, se numea din exterior, în funcția de doică, o femeie tânără, cu copil sugar, dintr-o familie bună, pentru a alăpta copilul nou-născut și a fi în sprijinul tinerei mame. Astfel, doica își câștiga dreptul de mamă de lapte (dreptul la maternitate – „hakkı-ı rıdaiye”). Dacă nou-născutul era băiat, la împlinirea vârstei de un an i se repartiza o guvernantă, iar la vârsta de cinci sau șase ani, când copilul începea școala, la acest personal era adăugat un profesor.”
(Fragment din articolul publicat în Revista Culturală „Leviathan”)
Constanța, 7 august 2022
Urfet Șachir este Președintă a Comisiei de cultură a Sucursalei UDTR Mangalia.
Vezi: Arhiva rubricii Traditiones
Vezi articole la rubricile Universalia și Traditiones în revista Leviathan, click aici.
