În această duminică, 13 iunie 2021, începând cu ora 10.30, spectatorii de toate vârstele sunt așteptați la Teatrul de Păpuși „Gulliver” din Galați cu o aventură plină de farmec, magie, strălucire și culoare, în spectacolul Tom Degețel.
Încântătoarea poveste, înțesată de aventuri și peripeții, pusă în scenă de Daniel Stanciu, se remarcă printr-o o montare extrem de vie și plină de voioșie. Scenografia deosebit de sugestivă, semnată de Delia Ioaniu, oferă publicului posibilitatea de a se lăsa atât de uşor antrenat în dinamismul poveștii. Toate momentele sunt minunat subliniate de muzica inspirată a lui Dan Bălan. Astfel, spectatorii, mici şi mari deopotrivă, pășesc, plini de încântare, în vârtejul captivantelor aventuri ale lui Tom Degețel.
Biletele pentru spectacol se pot achiziționa online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online. De asemenea, acestea se pot procura şi de la sediul teatrului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile. Preţul biletelor este de 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi.
Comunicat al Teatrului „Gulliver” din Galați