Între 8 și 10 noiembrie 2024, Teatrul de Nord din Satu Mare invită publicul să descopere perspective proaspete și provocatoare asupra relațiilor umane în cadrul evenimentului FOCUS ÎN DIALOG. Acesta reunește cele trei producții câștigătoare ale concursului Focus Drama, alături de spectacole invitate din țară, într-o celebrare a noii dramaturgii românești.
Ajuns la cea de-a treia ediție, Focus Drama este o rampă de lansare pentru dramaturgia contemporană din România, aducând în lumină texte valoroase inspirate de tema actuală „Spațiul dintre noi.” Aceasta invită la explorarea distanței și apropierii în relațiile de zi cu zi, provocând autorii să-și exprime viziunile unice. Anul acesta, din cele 86 de texte înscrise în concurs, juriul a ales trei finaliste, dintre care una a fost montată, iar celelalte două vor fi prezentate ca spectacole lectură.
FOCUS ÎN DIALOG își propune să fie mai mult decât o serie de spectacole – este o întâlnire a creatorilor, un spațiu de dialog între artiști și public și o sărbătoare a creativității teatrale. Programul va include:
- Spectacolul montat după textul câștigător: Petru sau Zece fără un sfert de Ioana Dajbog (regia Tudor Dreve)
- Spectacole lectură ale pieselor selectate prin concurs: Noul profet de Radu Popescu (regia Diana Dragoș) și Sub apă de Ionuț Vișan (regia Tudor Dreve)
- Spectacole invitate:
- Dincolo de ora de aur de Ovidiu Cioclov (regia Ovidiu Caița) – Reactor de creație și experiment și Váróterem Projekt, Cluj-Napoca;
- Eu&Tu->Ei sau Ne-am luat televizor de Andreea Radu, one-woman show cu Sașa Pânzaru – Antigalerie Cactus, Târgu Mureș;
- Delfini (regia Adina Lazăr, după Singurătatea pietrelor de Flavius Lucăcel) – Teatrul Municipal Baia Mare
După fiecare spectacol, publicul va avea ocazia să interacționeze direct cu echipa artistică, într-un schimb de idei menit să aprofundeze mesajul și experiența scenică.
Proiectul Focus Drama este susținut de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), iar orice responsabilitate privind conținutul revine beneficiarului finanțării.
PROGRAM FOCUS ÎN DIALOG
Vineri, 8 noiembrie, ora 17.00 | Cafeneaua teatrului
Teatrul de Nord Satu Mare, Trupa Mihai Raicu
Spectacol lectură: NOUL PROFET de Radu Popescu
Regia: Diana Dragoș
Vineri, 8 noiembrie, ora 19.00 | Teatrul de Nord, Sala Studio
Teatrul de Nord Satu Mare, Trupa Mihai Raicu
PETRU SAU ZECE FĂRĂ UN SFERT de Ioana Dajbog
Regia: Tudor Dreve
Sâmbătă 9 noiembrie, ora 17.00 | Cafeneaua teatrului
Teatrul de Nord Satu Mare, Trupa Mihai Raicu
Spectacol lectură: SUB APĂ de Ionuț Vișan
Regia: Tudor Dreve
Sâmbătă, 9 noiembrie, ora 19.00 | Teatrul de Nord, Sala Studio
Reactor de creație și experiment & Váróterem Projekt Cluj-Napoca
DINCOLO DE ORA DE AUR de Ovidiu Cioclov
Regia: Ovidiu Caița
Duminică, 10 noiembrie, ora 17.00 | Cafeneaua teatrului
Antigalerie Cactus, Târgu Mureș
EU&TU->EI SAU NE-AM LUAT TELEVIZOR de Andreea Radu
one-woman show cu Sașa Pânzaru
Duminică, 10 noiembrie, ora 19.00 | Teatrul de Nord, Sala Mare
Teatrul Municipal Baia Mare
DELFINI de Adina Lazăr, după Singurătatea pietrelor de Flavius Lucăcel
Regia: Adina Lazăr
Detaliile evenimentelor și programul complet: www.teatruldenord.ro
Informații: Agenția teatrală, str. Horea nr. 6. Telefon: 0261712106 | 0786538580.
Comunicat al Teatrului de Nord din Satu Mare