În perioada 27 august – 3 septembrie 2018, pe Platforma de la Măgurele, județul Ilfov, 70 de profesori şi elevi de liceu vor participa la prima ediţie a Şcolii de vară ”Ştiinţă şi Tehnologie”.
Şcoala de vară are două secţiuni. Prima este dedicată elevilor de liceu şi îi implică în prelegeri, exerciţii de laborator, experimente şi în testarea unui spectru larg de tehnici de cercetare. A doua este dedicată cadrelor didactice care predau discipline STEM în învăţământul secundar gimnazial şi liceal. Ei vor experimenta alternative pentru desfăşurarea activităţii didactice şi vor primi resurse ce pot fi utilizate în activitatea la clasă cu elevii.
Şcoala de vară este organizată de Universitatea din Bucureşti, în parteneriat cu Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei” (IFIN-HH) şi cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), sub egida Comunităţii Educaţie pentru Ştiinţe. Şcoala de vară este un proiect co-finanţat prin Fondul Ştiinţescu Bucureşti (www.bucuresti.stiintescu.ro), gestionat de Fundaţia Comunitară Bucureşti şi cu susţinerea Asociaţiei ”Măgurele Science Park”.





















