Știri: ”Sunetele timpului”, concert la Universitatea Națională de Muzică din București (23 aprilie 2017)

802
sunetele timpului concert

Concert dedicat contribuției creatorilor români de origine evreiască la conturarea profilului de avangardă al artei muzicale contemporane

Concertul ”Sunetele timpului” va avea loc duminică, 23 aprilie 2017, de la ora 18.00, la Sala ”George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din București. Programul cuprinde lucrări pentru pian de Filip Lazăr și Anatol Vieru și pentru cvartet de coarde de Anatol Vieru, Myriam Marbé și Fred Popovici. Lucrările vor fi interpretate de Gaudeamus Quartet (Filarmonica din Brașov), iar Sonata I pentru pian a compozitorului Anatol Vieru și Suita a II-a pentru pian de Filip Lazăr vor fi interpretate, în prima parte a programului, de pianista Elena Vieru Conta.

Proiectul ”Contribuția creatorilor români de origine evreiască la conturarea profilului de avangarda al artei muzicale contemporane” are ca scop actualizarea profilului pe care acești muzicieni l-au realizat atât în prima, cât și – mai ales – în a doua jumătate a secolului XX. Alături de Anatol Vieru, Myriam Marbé a însemnat mult pentru promovarea muzicii semnificative din lume în România. În același timp, cei doi muzicieni au făcut parte dintr-un corp profesoral de elită, care a contribuit decisiv la desenarea unei școli de compoziție profesioniste. Compozitorul Fred Popovici, prezent în programul concertului, aparține generației următoare celei lui Marbé și Vieru.

Gaudeamus Quartet, una dintre cele mai apreciate formaţii camerale din România, a fost înființat în 1986 la Iași, unde a beneficiat de îndrumarea renumitului Cvartet Voces. Pentru două sezoane consecutive – în calitate de Cvartet în rezidență – a susținut concertele stagiunilor de iarnă de la Jubilee Hall din Aldeburgh, Marea Britanie (1997 și 1998). Cu o omogenitate aparte a sunetului, o putere de transmitere electrizantă şi o versatilitate plină de imaginaţie, Gaudeamus Quartet a fost invitat să concerteze pe marile scene ale Europei şi internaționale, realizând turnee în Austria, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Olanda, Japonia. Gaudeamus Quartet impresionează prin seriozitatea cu care abordează lucrările de muzică de cameră, prin abilităţile tehnice şi muzicale, prin felul concentrat în care interpretează opere ale diferiţilor compozitori (Thomas Kakuska, membru al Alban Berg Quartet).

Născută la Moscova într-o familie de muzicieni, Elena Vieru Conta a studiat pianul la București, Salzburg, Moscova și Geneva cu Gabriel Amiraș, Carlo Zecchi, Lev Naumov și Harry Datyner. În paralel, a studiat pictura și desenul cu Gyuri Glauber și Clarette Wachtel. Arta sa interpretativă acoperă repertorii de muzică clasică și contemporană, solista fiind frecvent invitată să susțină recitaluri în străinătate. În calitate de artist plastic, este cunoscută prin expozițiile personale de pictură, grafică si colaj. A susținut un doctorat interdisciplinar summa cum laude (muzicologie, istoria și teoria artei, psihologia percepției) în 2004. În paralel cu activitatea de pianistă și artist plastic, Elena Vieru Conta a predat pian în România, Elveția și Canada. În prezent, predă cursuri interdisciplinare (interferențe muzică-pictură) la Universitatea de Muzică din București.

Program: 

Solist: Elena Vieru-Conta
Filip Lazăr – Suita a II-a pentru pian
Anatol Vieru – Sonata I pentru pian
Gaudeamus Quartet
Anatol Vieru – Cvartet de coarde nr. 1
Myriam Marbé – Cvartet de coarde nr. 2
Fred Popovici – lvbeet@op135.com (Cvartet de coarde nr. 3 cu electronics)
Componența Gaudeamus Quartet: Lucia Neagoe – vioara I, Raluca Irimia – vioara II, Leona Varvarichi – violă, Ștefan Neagoe – violoncel.

Concert realizat cu sprijinul UNMB.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.