Știri: Tineri muzicieni români la Festivalul ”Salzburger Mozart Matineen” (12 iulie 2018)

211
salzburger mozart matineen

logo rubrica musica leviathan.roÎn perioada 6 – 15 iulie 2018 are loc la Salzburg cea de-a XI-a ediţie a Festivalului ”Salzburger Mozart Matineen” care se desfăşoară în Romanischersaal din cadrul complexului monastic Sf. Petru, din centrul orașului. În acest context, în data de 12 iulie, de la ora 19.30 are loc un concert de muzică clasică susţinut de şase tineri muzicieni români stabiliţi în Salzburg şi dedicat Centenarului Marii Uniri. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena şi Consulatul onorific al României la Salzburg.

Programul concertului:

Marţian Negrea, 3 părți din Suita pentru clarinet și pian: ”Ghețarul de la Scărisoara”, ”De prin munți”, ”Joc (La Ilie a lui Matei)” – Marius Birtea (clarinet) & Alexandra Amariei (pian); W.A. Mozart, ”Ach, ich fühl’s” (Aria Paminei) din opera ”Die Zauberflöte” – Irina Marinaș (soprană) & Roxana Cîrciu (pian); Paul Constantinescu, Allegro moderato din Sonatina pentru pian și vioară – Ioana Popescu (vioară) & Alexandra Amariei (pian); W. A. Mozart, Sonata în Si bemol major, K.V: 358 pentru pian la patru mâini (Allegro, Adagio, Molto Presto) – Roxana Cîrciu (pian) & Andrei Gologan (pian); Tiberiu Brediceanu, ”Doina Stăncuței” – Irina Marinaș (soprană) & Alexandra Amariei (pian); George Enescu, Toccata din Suita op. 10 în Re major – Andrei Gologan (pian); Tiberiu Brediceanu, ”Mult mă-ntreabă inima” – Irina Marinaș (soprană) & Alexandra Amariei (pian); W. A. Mozart, Rondo. Allegro din Concertul pentru clarinet în La major, K. V. 622 – Marius Birtea (clarinet) & Andrei Gologan (pian); Constantin Silvestri, 4 dansuri românești pentru pian la patru mâini – Roxana Cîrciu (pian) & Andrei Gologan (pian); George Enescu, Hora Unirii pentru vioară și pianGrigoraş Dinicu, ”Ciocârlia” pentru vioară și pian – Ioana Popescu (vioară) & Andrei Gologan (pian); Grigoraş Dinicu / Iulian Arcadi Trofin, Hora staccato pentru pian la patru mâini – Roxana Cîrciu (pian) & Andrei Gologan (pian).

Mai multe informaţii despre accesul la concert şi despre Festivalul ”Salzburger Mozart Matineen” găsiţi aici: https://www.salzburgermozartmatineen.com/about-us

Alexandra Amariei, absolventă a Universității din Mozarteum Salzburg, se bucură de o bogată activitate concertistică și pedagogică. În urma încheierii studiilor la Universitatea ”George Enescu” București, Alexandra a studiat în Salzburg ca masterandă a universității Mozarteum împreună cu profesorii Tünde Kurucz, Imre Rohmann și Georg Steinschaden.

Marius Birtea este student al Universității Mozarteum, iar profesorii lui se numără printre cei mai respectați clarinetiști din Europa, Alois Brandhofer și Andreas Schablas. Marius colaborează cu importante festivaluri de muzică clasică, printre care: Oper im Berg sau Live Music Now.

Roxana Cîrciu este masterandă a Universității Mozarteum din Salzburg şi se mândrește cu o bogată activitate concertistică în România, Austria, Serbia, Ungaria și Germania. Roxana studiază la clasa unuia dintre cei mai respectați pedagogi, Imre Rohamnn și formează împreună cu Andrei Gologan un duo pianistic.

Andrei Gologan este în prezent masterand al Universității Mozarteum din Salzburg, iar cariera sa concertistică i-a oferit șansa să apară pe scene din România, Italia, Austria, Germania, Elveția, Anglia, Scoția și SUA. Recent a colaborat cu ICR Londra într-un recital ce a avut loc la începutul anului 2018 în cadrul seriei de concerte de la St. Martin in the Fields.

Irina Marinaș este absolventă a Universității Mozarteum, iar până de curând a ocupat prestigioasa poziție de prim-soprană a Operei din Koblenz. În prezent Irina susține o bogată activitate concertistică europeană.

Ioana Popescu este studentă a Universităţii Mozarteum din Salzburg şi studiază sub îndrumarea prof. Harald Herzl. Este câştigătoare a multor premii, printre altele în cadrul concursului ”Remember Enescu” şi a participat la masterclass-uri susţinute de personalităţi ale scenei muzicale mondiale: Lukas Hagen, Şerban Lupu sau Peter Schuhmayer.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.