Știri: Vernisajul expoziţiei de artă fotografică ”Efemeride” (31 octombrie 2019, Slatina)

121
expo fotografie slatina

Joi, 31 octombrie 2019, ora 18.00, la Galeria ”Artis” a Muzeului Judeţean Olt din Slatina va avea loc vernisajul expoziţiei de artă fotografică Efemeride a graficienei Cristina Bacicu Botez.

Expoziția cuprinde 40 de ipostaze fotografice surprinse de artistă în decursul peregrinărilor sale, acasă la Slatina, pe malul Oltului, prin solara Grecie și în Maramureșul istoric.

Într-o atmosferă meditativă, discretă, intimistă, expoziția este o reflecție profundă asupra tainelor și detaliilor lumii, care, oricât de nesemnificative ar fi, pot constitui teme incitante de interes plastic. Efemeridele Cristinei Bacicu Botez sunt trăiri extatice inefabile, care pulsează în paradisul vieții și pe care nisipul ce se scurge în clepsidra timpului nu le poate estompa.

Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 31 octombrie 2019 – 22 noiembrie 2019.

Comunicat al Muzeului Judeţean Olt din Slatina

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.