Ne despărțim de Mașa Dinescu

155
Masa dinescu

Colectivul Teatrului Național București anunță cu tristețe dispariția prematură, la numai 58 de ani, a colegei noastre, Mașa Dinescu. A fost șefa Secretariatului literar, o bună cunoscătoare de teatru român și străin, un om de o mare calitate profesională și umană. Provenind din familia intelectualilor Elena Loghinovskaia și Albert Kovacs, ambii specialiști în literatura rusă, Mașa Dinescu a fost unul dintre cei mai apreciați traducători ai dramaturgiei ruse, multe dintre versiunile oferite de ea stând la baza unor spectacole de succes din importante teatre ale țării.

La ora actuală, în repertoriul TNB se regăsesc nu mai puțin de cinci spectacole a căror traducere îi aparține: Livada de vișini de A. P. Cehov, regia David Doiashvili, Revizorul de N. V. Gogol, regia Felix Alexa, Sinucigașul de Nikolai Erdman, regia Felix Alexa, Terorism de frații Presniakov, regia Felix Alexa, UFO de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop. Şi în alte teatre, traducerile sale au fost puse în scenă de mari regizori, cum ar fi Andrei Șerban sau Yuri Kordonsky, la Teatrul ”Bulandra” sau la Teatrul Național din Cluj.

Colegii din Teatrul Național sunt alături de familia îndurerată în aceste momente de mare tristețe.

Incinerarea va avea loc astăzi, 30 octombrie 2019, ora 14.00, la Crematoriul Vitan Bârzești.

Comunicat al Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.