Știri: Vernisajul expoziției „Mutarea” a artistei române Cristina Lefter, la Accademia di Romania din Roma (9 martie 2017)

775
Cristina Lefter - Mutarea - Omagiu lui Constantin Brancusi

Joi, 9 martie 2017, ora 18.30, în Sala de expoziții de la Accademia di Romania din Roma (Viale delle Belle Arti 110), va avea loc vernisajul expoziției „Mutarea” a artistei Cristina Lefter, curatoriată de Vera Agost.

Alegerea titlului expoziției este menit să indice dinamica evoluției în care apar formele create de artistă, care așternând culoarea prin picurare, prin scurgere – printr-o utilizare inteligentă a tehnicii de picurare Jackson Pollock – și deci, dezvoltând o pictură gestuală care creează structuri coloristice. Artista însăși a trăit o viață în mișcare, din Republica Moldova, țara natală, a venit la studii în România unde a dobândit cetățenia, apoi în Italia unde și-a desăvârșit cariera ca pictor.

Cristina Lefter este o coloristă pasionată, care a descoperit caracteristicile de bază ale fiecărei culori, prin studierea modului în care reacționează și cum se comportă pigmenții atunci când sunt puși în contact, reușind astfel să translateze pe pânză efecte picturale când alchimice, când psihedelice.

Pe simezele de la Accademia di Romania sunt expuse peste 20 de picturi reprezentând imagini ale naturii, păduri, grădini, crini, peisaje cu zăpadă, într-o revoltă de culori care amintesc de culorile vii din folclorul românesc. Lucrarea „Omagiu lui Constantin Brâncuși„, inspirată de „Masa tăcerii a marelui sculptor, este una prin care artista invită în jurul mesei, la modul ideal, personalități ale culturii române, artiști, mari intelectuali, oameni de știință și profesioniști. Pot fi observate astfel portretul doctorului Nicolae Paulescu, al filosofului, antropologului și scriitorului Mircea Eliade, al filosofului Emil Cioran, portretul cântăreței Maria Tănase, poetului poetului Mihai Eminescu, al muzicianului, compozitorului și dirijorului George Enescu și, bineînțeles, portretul lui Constantin Brâncuși.

Cristina Lefter s-a născut pe 27 aprilie 1976 în localitatea Telenești din Republica Moldova La varsta de 10 ani a urmat o școală de pictură, apoi Școala de Artă Octav Băncilă din Iași în România și Academia de Arte Frumoase din același oraș. Cu rezultate excelente, depășind selecția și a fost admisă în Uniunea Artiștilor Plastici din România. În anul 2002 s-a mutat în Italia, expunând lucrările sale în spații publice, care au fost observate de dealeri de artă (de exemplu, Cappelletti și Obraz Milano, Florența Spagnoli) de entuziaști și de colecționari.

Expoziția poate fi vizitată de marți până duminică inclusiv între orele 15.00 – 19.30, între 10 martie-21 martie 2017. (Telefon de contact: 331.492.65.05)

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.