– Alo, dragă doamnă, duceți-ne în țară, nu mai putem să stăm aici! – Nu ați mai sunat la noi, la Asociația Culturală din Mannheim? – Poate, nici eu nu mai știu la cine am tot sunat, că o să-mi ia foc mobilul de cât am sunat! Am sunat unde credeam și io că se vorbește românește… – Nu sunteți domnul Nelu? Acum 10 zile ați sunat aici, erați rătăciți în gara Mannheim. Unde sunteți acum? – Eu mi-s, doamnă, acum suntem la… Mumuc sau Minic. – Nu v-am înțeles, mai spuneți o dată. – La Munuc, doamnă, unde e consulatul. – La München? Și unde stați acolo? – Acolo, doamnă! La Crucea Roșie stăm. – Câți ați rămas din cei 20 câți erați la Mannheim? – Suntem 10 aici, dar nu mai putem să stăm. – De ce? Nu aveți unde să dormiți acolo? Nu vă dau de mâncare? – Ba da, doamnă, dar nu avem niciun ban și vrem să ajungem în țară de Paști, duceți-ne în țară! – Cum v-am spus și data trecută, domnu’ Nelu, noi suntem o asociație culturală, alcătuită din persoane particulare, și nu mai facem nimic din activitățile noastre în limba română. Stăm toți la noi acasă, pentru că e interzis, verboten, să ne întâlnim. Deci trebuie să stați unde sunteți, nu aveți cum să circulați. Doar testați sau vaccinați, ceea ce dvs. nu aveți cum. – Nu mai vrem să stăm, doamnă, vrem să fim de Paști acasă! – Dar ați aflat, cred, că și dacă reușiți cumva să ajungeți în România, acolo nu mergeți la dvs. acasă, ci intrați automat în carantină. – Știm, doamnă, dar cel puțin suntem în țară! – La TV românesc văd și eu cum stau cetățenii la cozi înterminabile la graniță sau pe aeroport și cum foarte mulți sunt trimiși înapoi în țările de unde au plecat. Domnul Nelu, nu e momentul călătoriilor, de Paști sau altfel! [pauză] Ați sunat la numărul pentru situații de urgență pe care vi l-am dat data trecută? – Am sunat doamnă, dar nu răspunde! – Vă cred, pentru că sunt mii de români în situația dvs. și cei de la urgențe nu fac față. Trebuie să insistați până îi prindeți. Și stați liniștiți acolo unde sunteți, aveți casă și masă. Credeți-mă, Crucea Roșie e o adresă foarte bună! La urma urmelor vor și ei să scape de dvs., adică să vă găsească transport spre țară, ei vor să vă transporte sigur! – Mulțam, doamnă, săru’mâna.
– Alo, bună ziua, domnule, sunt de la asociația culturală a românilor din Mannheim. Dar nu despre membrii asociației este vorba, ci despre conaționali care sună în ultima vreme la asociație ca să-i ajutăm să ajungă în țară. – Spuneți-le, vă rugăm, să nu vină de Paști în țară, să stea acolo unde sunt, în izolare, pentru că aici în țară intră în carantină… – Scuzați, domnule, nu este vorba de cei care vor să petreacă Paștele în România. La noi sună oameni disperați, fie că și-au pierdut locul de muncă, fie că au lucrat ilegal, oameni care nu au unde să stea pur și simplu, darămite în izolare. – Am înțeles, vă dau un alt număr de telefon de la Ministerul Afacerilor Externe pentru cazuri de urgență, +4021… – Mă scuzați, l-am încercat pe acesta, dar automatul îmi spune repetat să sun mai târziu. – Da! Încercați în continuare până prindeți un operator liber!
– Alo, bună ziua, domnule, am tot încercat la dvs., vă sun de la asociația… Dar nu despre noi e vorba, ci despre conaționali disperați, care nu au unde să stea și care ni se adresează nouă ca să-i ajutăm să ajungă în țară. Ce pot să le spun? – Trebuie să sune la noi și să își dea datele de contact. – Le-am dat acest număr de telefon, dar ei spun că nu răzbesc. – Să sune până reușim să îi înregistrăm. – Și până când reușesc ei să se înregistreze la dvs., eu cum pot să le dau speranțe? Există autobuze sau zboruri din München care să îi transporte în țară? Ei nefiind vaccinați și neavând bani pentru teste. – Pe moment nu avem informații oficiale despre așa ceva, dar cum vom avea, îi vom informa, în măsura în care avem contactul lor.
– Domnu’ Nelu, sunteți bine? Tot la Crucea Roșie din München sunteți? – Da, eu mi-s. Tot acolo, doamnă! – Domnu’ Nelu, am aflat ceva important pentru dvs…. – Stați puțin să vă dau pe altul care e mai deștept. [mai mulți bărbați vorbesc ceva în fundal într-o limbă indeterminabilă] – Nea Iuliaaaneee! – Domnu’ Iulian, de la telefonul pentru urgențe al Ministerului de Externe, pe care vi l-am dat și dvs., am aflat că trebuie să vă înregistrați la ei dacă vreți să reveniți în țară. Ei trebuie să știe ce persoane așteaptă să plece din München, ca să poată ei să vă organizeze transportul. Evident că trebuie să vă testați în prealabil. – Și unde este prealabilul ăsta, doamnă, și cât costă acolo? [pauză] – Vă spun ei tot. Sunați insistent până vă răspund și spuneți-le că sunteți 10 și sunteți disperați, că trăiți dintr-un sandviș pe zi la Crucea Roșie. Dați-le ce vă cer, nume și telefoane, testați-vă unde vor ei, ca să vă poată aduna când au transportul gata. – Bine, doamnă, așa facem! Săru’ mâna! – Cu ceilalți 10 tovarăși ai dvs. cu care erați la Mannheim ce s-a întâmplat? Au ajuns în țară? – Nu, doamnă, am venit cu toții cu trenul la München, că aici e consulat, cum ne-ați spus atunci. – Foarte bine, sunteți oricum cu 400 de kilometri mai aproape de țară! Cum ați ajuns la consulat? – De la gară ne-am dus la poliție, că ne-ați spus că ne-ajută. – Nu v-a mai fost frică de ei? – Ba da, doamnă, că ne iau la purecat cu actele. Dar o fost de treabă, ei ne-o dus la consulat. – Și consulatul nu vă poate ajuta? – Amú nici ei nu poate. Numa’ ce ne-o dat o hârtie și cu ea am venit aici la Crucea Roșie. – Toți 20? – Nu, 10 s-o apucat să lucre, ca să facă rost de bani de drum. Le-o găsit o pâine fratele unui băiat de-al nostru care lucră pe un șantier… – I-a angajat cu acte în regulă? – Nu pupăm noi așa ceva, doamnă! La negru. Să facă și ei un ban! Să nu stea ca noi, degeaba… Dar acum nici cu bani nu poți pleca nicăieri, că te iau la întrebări cu testul și cu vaccinul. – Vedeți că știți? [pauză] Stați liniștiți și sănătoși la Crucea Roșie, poate îi și ajutați la treburi… Că și ei vă pot ajuta să ajungeți în țară, pentru că ei au relații serioase, internaționale. Și tot ei vă pot testa. – Amú, ce să facem doamnă? Suntem la mâna lor! – Asta-i situația, domnu’ Iulian. Dar știți că după Paști, în cazul fericit că ajungeți în țară, nu mai puteți să reveniți în Germania cu una, cu două! E mai greu decât să intri în România. Pentru că nu sunteți cetățeni germani… – Aoleu, doamnă dragă, nici în Europa nu mai putem umbla!
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
