Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Caută texanul!” de Florika Waltère

20
Dallas
Dallas

logo rubrica stress & the citiesAnii ’80
– Nici în visurile ei cele mai îndrăznețe nu a sperat să bată America în lung și-n lat pe la prieteni. A fost încântată la noi, așa mi-a scris. – Texa, draga mea, ea e ca un burete: absoarbe cu nesaț impresii, peisaje, picturi, personaje… – Mai mult, Fila, Nemțea are un instinct al prieteniei: toți prietenii ei răsfirați pe continent s-au bucurat să o primească. – Noi nu ne-am cunoscut la ea? – Da, da, Fila. În lunga vară fierbinte când nu ne ieșeau pașapoartele. Pe terasa ei, la cucurigu, unde făceam plajă și beam café frappé de la pachet. – Totuși, mi-a lăsat senzația că, oricât de mult i-a plăcut excursia, era cumva melancolică, neîmplinită. Și în poze mi s-a părut cam tristă. – La mine în Texas a stat mai mult și am înțeles că e destul de însingurată în Germania. – Mai bine însingurată, Texa, decât jalnic anturată. Înțeleg și eu, nu-i e ușor, de-abia a scăpat de un divorț anevoios, are sechele după el.– Cred că nu i-a fost ușor, Fila, chiar de când a picat în Germania, căci nu a mai avut plasa de siguranță a părinților permanent deschisă sub ea. – Nu numai asta, Texa: noi am fost colege de studii… de vorbe frumoase. Ea e, ca și mine, o fire contemplativă, speculativă… Or, acum a trecut radical, contra naturii ei, la limbajul digital al mașinăriilor germane. – Sigur, Fila, mie mi-e mai ușor aici cu meseria mea practică, de cosmeticiană… Dar faptul că voi ați fost răsfățate de ursitoare și de părinți în țară nu e un motiv să nu vă bucurați aici! Sunteți în libertate și ați avut șansa și capacitatea să virați în profesiune. – Lasă urme, Texa, toate adaptările astea contra naturii. [pauză] Mă bucur enorm pentru tine că măcar tu ai fost făcută pentru lumea americană! – Dragă Fila, eu am avut noroc și cu soțul, dar și cu mămica: ea, sărăcuța, singură cum m-a crescut, mi-a deschis ochii ce trebuie să văd la un bărbat. [pauză] – Cred că ai dreptate: noi ne-am făcut educația sentimentală din… literatura franco-engleză din secolul romantic și simbolist… Părinții ne mânau să aducem note bune de la școală. [pauză] Știu de la ea că era într-un ping pong continuu cu tatăl ei că nu-i prezenta ea pe pretendentul cu intenții serioase, iubitor și ocrotitor… Deși ea îl căuta pe Mr. Right [dl. Optim], dar fără să-l pistoneze, în felul ei liber și încrezător în forțele proprii… Cum bine ne-au învățat părinții, că, uite, facem față aici onorabil. – Așa e, Fila mea dragă: voi două ați făcut salturi mortale în Vest și ați picat pe picioarele voastre.

– Cât ne vor mai ține picioarele, Texa… La mine pe coasta de est mi se pare că mă scufund, de gât cu job-ul meu… Stau prea multe ore în scaun, am – n-am treabă. Nu fac prea mulți bani și simt că mă și tâmpesc. Mă roade îngrozitor acest gând: e vară, e vacanță și eu muncesc în prostie, zece ore pe zi. Parcă mi-a furat cineva vacanța. [pauză] – Draga mea Fila, vă înțeleg pe amândouă, vă lipsește o comunicare mai profundă, de la suflet la suflet, dacă nu cu iubitul, că nu toate avem șansa asta, atunci cu un prieten bun. Îți spun și ție, cum i-am spus și ei: vino încoace, am mai mulți prieteni sinceri aici, de ajutor. Sunt și băieți cu calități printre ei. – E adevărat, îmi lipsește schimbul de idei, emulația, pe care o aveam în țară și o credeam normală… Acum îmi dau seama că nu se poate să ai totul. [pauză] – Tu acolo la Philadelphia ai toate artele pe Broad Street, cu muzee și spectacole din belșug. [pauză] – Hai să-ți spun că am fost la grozava expoziție Ramses II. – Da, am auzit, mi se pare că vine și în Texas. – Să te aștepți la un mare tărăboi cu reclamă în stil american, care nu conține mare lucru: ceva informații pe panouri, fotografii, o mumie, o machetă, câteva vase și alte obiecte, două-trei statui și obligatoriul gift shop cu fleacuri și mini-mumii de vânzare. Expoziția ca expoziția, dar americanul dacă n-a cumpărat ceva de la gift shop n-a simțit nimic, n-a văzut nimic, nu se poate lăuda c-a fost la expoziție. [pauză] – Știi ce, ia nu mai fi nemulțumită! Ai un job decent, într-un oraș cu istorie și cultură bogată… – Dar n-am cu cine să împart toate frumusețile care izvorăsc din libertatea mea și care parcă mă dor. [pauză] – Ție ți-e dor de București, Fila, de fapt de prietenii de acolo! Dar nu mai suntem acolo. Ne-am transmutat, ne-am americanizat, iar cei rămași în urmă s-au schimbat și ei, s-au dat după vremuri, ca să trăiască și ei cumva. [pauză] Ca și mine, tu ai deja un aer american. Pălăriuțele le purtai tu și înainte, dar ai alura easy-going a fetelor din marile orașe. – Aiurea! [pauză] Dar simt și eu clar că-mi priește libertatea, deși nu în măsura în care aș putea să mă bucur de ea în doi.

– Nu ne povestea Nemțea despre amica ei americancă get-beget, fată drăguță, educată și de familie? La mine a venit de la ea, din New Orleans, unde locuiește cu părinții în fastul colonial din cartierul francez, tatăl ei fiind mare doctor. – Știam doar că de la mine din Philadelphia a zburat la americancă și apoi la tine. – Ei, Fila, chiar și la case mari, chiar și când iubiții armonizează unul cu altul, fericirea refuză să se prezinte pe tavă. – Ce-o oprește, Texa, la cei născuți aici în afluență? –  Au unele principii, de fapt prietenul ei: el e avocat la o firmă mare, firmă care se luptă cu acalmia actuală din afaceri. Fiind tânăr, adică dintre ultimii veniți în companie, stă cu spaima că îl pun pe liber. Așa că el așteaptă o conjunctură mai prielnică și până atunci nu se încumetă să ia taurul de coarne și să o ceară în căsătorie. Deși se uită împreună dupa case, servicii de porțelan și inele, în fine, la tot dichisul comercial, ca la americani. Iar ea, cu tot belșugul din jurul ei, așteaptă frustrată, împreună cu toată familia ei nobilă, cuvintele lui magice. Și plânge, plânge pe furiș… – Ah, Texa, ce romantic, ce melodramatic, hai că-mi vine și mie să plâng…

Peste trei luni
– Meine liebe Nemțea, revederea noastră a fost de milioane, cu urmarea senzațională că mă relochez în Texas… Am fost acolo în weekend și hotărârea a venit așa de brusc, încât nu m-am obișnuit cu gândul că mă mut… Cum ai spus și tu, Texa e un om minunat, de nădejde, care îi însuflețește cu optimism pe cei din jur. Voi două ați lucrat asiduu la această schimbare din viața mea și am un puternic sentiment că va ieși bine… V-au căzut ochii pe cine trebuie: „Texanul” a fost un scump, grijuliu tot timpul să mă simt bine. Esențial este că, deși nu e bucureștean, avem în comun atâtea idiosincrazii și preferințe, și multe altele mai intime, dar nu mai intru în detalii… Cât de rar găsești oameni cu care să armonizezi…   Vino și tu în Texas!

– Dearest Fila, nespus m-am bucurat, am jubilat chiar, că demersurile mele transoceanice și transamericane au dat roade în punțile de suflet și de intimitate care s-au clădit între tine și Texanul. Îmi doresc fierbinte ca atunci când se va pecetlui comuniunea voastră să mi se recunoască meritele și să primesc titlul de remote godmother [nașă de la distanță], ca să nu uzurp poziția incontestabilă de nașă în teren a Texei.

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.