Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Cu ochii deschiși, cu ochii închiși” de Florika Waltère

19
florika waltere dialog leviathan.ro

logo rubrica stress & the cities– Să mă uit eu după soțul dvs., ma’am [doamnă]? Cum arată? [zice cu un zâmbet amical lunganul din spate. Sau zeflemitor? Oricât m-aș înălța, punând și tocurile la socoteală, nu reușesc să văd peste el coada din urma mea de la intrarea în expoziție] – Mă uit după două doamne, una în roșu, cealaltă în negru. – Tot așa de înalte ca dvs.? – Aproape. – Le văd. Poartă una ochelari cu rame negre? – Ea e. Merci, au intrat deci! [peste 10 minute] – Când vă gândiți, ma’am, cât era de nesigur de el și de arta lui… tulburătoare, tremurătoare. [Englezul reapare din spate, poartă blugi și cămașă cadrilată albastră. Dacă n-ar fi așa de noduros, ar fi Peter O’Tool în persoană. Doar ochii îi sunt mai adumbriți de vârstă decât ai lui O’Tool, din încântătorul Cum să furi un milion.] – Azi nu mai suferă mulți de nesiguranță, sir. – Oh, ba da, scuzați-mă: eu sunt nesigur, că poate vă deranjez. – Nu-i nevoie să fiți nesigur. – Înseamnă că vă deranjez? [pauză] – Nu. Atâta timp cât sunteți amabil și discret… – Mai neutru nici că vă puteați exprima, ma’am! – E o constatare. [pauză] Ca și constatarea că Van Gogh a avut o enormă șansă postumă prin entuziasmul cumnatei lui pentru arta lui. – Și prin talentul ei comercial, ma’am. – Da. Grație ei s-a creat mitul Van Gogh în Germania, și plecând de aici, în lume. – Sunt cu totul de acord, ma’am! Ce ființă inspirată, care a rămas văduvă la 28 de ani după Leo, fratele colecționar al lui Vincent. – A fost totuși șansa ei, cu Teo și Vincent! – Sigur, ma’am, a știut să prindă șansa, chiar părăsită cum era de ei, prin moarte. Și-a împlinit viața prin arta lui Vincent. – Oferă arta mai mult ca viața? – De ce nu amândouă, ma’am? – Dacă se poate să le ai pe amândouă, fără să sacrifici pe niciuna. – Dacă se poate să vă sun ca să mergem la o expoziție… americană? – Sunteți american? – Ah, nu, britanic.

– Te-a furat americanul? – Englezul. Dar m-am desprins pe motiv că mergem acum la prânz. – Nu-i motiv, e realitate: mor de foame, voi nu? – Unde mergem, girls [fetelor]? – Unde am fost și după „Matisse și Bonnard”, la muzeul următor cu restaurantul sub bolți în ogivă. Cu lumea asta care mănâncă artă pe pâine, nu mai e loc lângă șemineu… – Uite-acolo în colț o masă cu canapeaua aproape liberă. – Să dăm buzna peste domnul acela single? – Ne așezăm pe partea cealaltă a colțarului, doar sunt ocupate restul meselor. – Păstrați voi locurile că vă aduc eu ce doriți de la bufet. Ce comandați, doamnelor?

– Bonjour, mes dames, et bon appétit à vous! – Suissa, hai să o lăsăm pe Parizianca să discute în liniștite. – Ce chestie că tipul știe franceză! – După pronunție s-ar putea să fie belgian. [pauză] Nu-i așa că „englezul meu” seamănă cu Peter O’Tool? – Da, dar după ce s-a autoflagelat la Canterbury în rolul lui Henric al II-lea. – Flagelat-neflagelat, are aerul lui O’Tool, după cum, ia te uită! tipul cu care stă de vorbă Parizianca seamănă cu Philippe Noiret. – Hai că visezi! – Zău, Suissa, are ochii lui ușor bulbucați și buze senzuale. – Mai degrabă avansurile lui par să fie senzuale. – Come on, Suissa, trage și tu cu urechea. E amabil, pur și simplu. Ce vină are el dacă are ochii migdalați? – Și burtică de bancher. – Te înșeli, bancherii fac sport la clubul pe lângă care am trecut adineauri. Chiar se potrivesc: și ea e ochioasă și un pic… planturoasă. [pauză] Văd că nu te amuză flirturile noastre, elvețianco. Puritano, calvinisto! – Ba da, oarecum… Dar nu îmi strămută gândul de la el, de la iubitul meu de pe malul lacului Leman. – Mă rog, iubitul tău care locuiește lângă tine și care fuge de tine… – Asta nu are nicio importanță, eu îl iubesc și el o știe. Am sentimentul că sunt mereu împreună cu el, când văd frumuseți tulburătoare, pe pânză sau în natură. El îmi dă sentimentul că suntem una, ca pe Poarta Sărutului. Eu nu mă risipesc cu diverse flirturi… – Să nu-mi spui acum că O’Tool și Noiret nu sunt atractivi! – Fabulați, fetelor! – Nu fabulăm, chiar acum noi visăm de-a binelea, cu ochii închiși. În vis trăim frumos… în timp ce tu, aievea, fabulezi frustrant, cu ochii larg deschiși.

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.