Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Sub Bayer & Mayer” de Florika Waltère  

43
diaspora florika waltere

logo rubrica stress & the citiesAnii ’80
– Suissa, merge job-ul? – Târâș-grăpiș, trag însă nădejde de mai bine, cu o școală pe care o fac la seral, foarte dură, dar și foarte utilă. Pe zi ce trece mă simt mai sigură pe materie la cabinetul d-lui avocat. La tine cum e? – Serviciul ăsta e mai greu ca o navetă! – ??? – Să nu faci nimic opt ore și să te prefaci că faci… – Păi, nu erai tu speriată că n-o să faci față cerințelor? – Ce cerințe? Până acum mi se pare că m-au angajat de decor. – Cine știe ce politică de introducere în temă au ei acolo? Oricum, ești de două luni la ei și ai putea să vorbești cu șeful. – Când eram pe navetă, în tren, puteam să citesc sau să mă plâng de nemulțumiri cât pofteam, o făceam în timpul meu liber. Aici mi-a cumpărat firma timpul și nu pot să le spun că îmi bat joc de el. – Ba chiar trebuie să le spui, nu aștepta. E semn de loialitate. Fă-o! De fapt firma își bate joc de banii ei și de potențialul tău, nefolosindu-te cum trebuie. – Groaznic, Suissa, și mâine mă așteaptă 8 ore de plictiseală… Dar, ia stai, se pare că a început promițător ziua. [pauză] – Alo! – Ceva nu merge în punctul 1007, iar acolo s-ar putea să fiu eu răspunzătoare. Te las, Suissa. Pe diseară.

– Nu, nu eram eu răspunzătoare, Suissa, dar m-am oferit să ajut. – Foarte bine, arată-le că ești zeloasă. – Dau două telefoane pe palier și încă unul jos, în centrul de calcul, unde se implementează toate instrucțiunile date de noi de sus, de la IT. Toți se prind în horă să depisteze și să rectifice greșeala. Aflu și două trucuri profesionale cu ocazia asta. A fost chiar atractiv cu puțină adrenalină: au zbârnâit telefoanele, prompt ne-am angajat serios vreo patru colegi de sus și de jos. Mie mi-a revenit să testez prin două procedee de rutină și… s-a oprit sistemul. Dar așa am localizat buba. Din nou telefoane că s-a clarificat cauza. Iar repară, iar testează, dă-i drumul în producție. – Ei, bravo! Ai fost în acțiune. Numai bine să te plângi mâine la șef că vrei acțiune zilnic, nu plictiseală la birou. – Da, mă simt bine când se întâmplă ceva; parcă mă joc de-a hoții și vardiștii pe maidanul copilăriei. [pauză] Dar nu-mi dau seama care e pulsul printre colegi. Să nu se uite strâmb la mine că aș vrea să mă profilez… Așa ceva nu se poartă aici. – Nici la noi nu se poartă; se practică false amabilități franțuzești și neapărat disponibilitate să pui umărul cu abnegație la proiectul comun și să-i sari în ajutor celui de lângă tine. Adică spiritul de echipă e la mare preț! – Parcă nu văd asta la nemți. Ei practică falsa modestie abil împletită cu „astea sunt rezultatele mele.” – Nu-i ușor să-i citim corect, cum venim noi din țara lăudăroșeniei și a bășcăliei… – Oricum, Suissa, sper să-mi arate meserie colegul de birou, că e bine înfipt în materie și în funcție. [pauză] Mi de pare că mă curtează, aroape imperceptibil prin comparație cu stilul fățiș, ocazional grobian, de la București. – Cum își manifestă… imperceptibilul? – Câte un comentariu amabil, rezervat-german, ca bun coleg, despre ce bine îmi stă părul sau mantoul albastru de piele. – Asta e normal aici cu francezii, dar poate nu e cu nemții… – Mai bine nu observ nimic decât să creadă că aștept așa ceva. Sunt convinsă că mi-ar fi fatal la birou dacă m-aș încurca în intrigi necunoscute mie, din care nu m-aș mai salva. – Absolut, asta-i lege: nu-ți risca independența materială, pe care ai obținut-o cu atâta efort. [pauză] Ceilalți colegi cum sunt? – Mai sunt doar două fete în afară de mine, într-un departament IT de 30. Ele sunt tot noi ca mine și tot în jur de 30. – Ar putea să vă menajeze colegii…  – Ah, Suissa, nu nemții! Ei n-au amabilități. Ei au de îndeplinit planul sau proiectul, iar în consecință își primesc banii… Se poartă chiar discriminatoriu cu noi fetele. Mai că nu-ți spun că nu-i locul tău la calculator, ci la cratiță… – Sunt nemțoaice colegele? – Da. Dar par și mai derutate ca mine. Nemțoaicele nu se bagă în meserii academice, nicidecum în cele tehnice. – Cine știe ce-o fi și în viața lor… – Una este fugită din DDR, Suissa, e cam ca noi. [pauză] Avem totuși o excepție printre colegi. Noi, fetele, aproape că stăm la coadă la el pentru indicații… E un tip mare, blond și bun, un sonnyboy. În viața lui particulară s-a dus cu nevasta să înfieze doi copii de 7-8 ani, doi frați, din Guatemala… După ce i-au jumulit bine de bani, oficialii de acolo s-au răzgândit. – E un scenariu românesc. Nu ai încurcat țările? – Le-au zis că nu pot să dezmembreze familia, căci băieții mai aveau o surioară mezină. Ei s-au bucurat, au plătit și au luat-o și pe fetiță. Acum și-au angajat profesor particular de spaniolă, ca să vorbească spaniola în familie… – Peste tot sunt și oameni nobili… – Ăștia îți dau curaj, Suissa.

Peste un an
– Uff, am terminat școala serală! Îmi trag puțin sufletul după atâta oboseală, ca să arăt și eu mai cochetă, și mă duc la interviuri la firme mai de soi, sunt aici firme internaționale cu duiumul. N-o să-i convină d-lui avocat, mai ales după ce i-am preluat și contabilitatea grație școlii serale, dar nici mie nu mai îmi convine să fac pe conțopista de doi bani a cabinetului. [pauză] La tine s-au mai aranjat apele? Ai mai vorbit cu șeful? – Nu. Șeful m-a lăsat pe mâna specialistului, a colegului de birou, care între timp, vai, a devenit explicit cu flirtul… – Cât de explicit? – Îmi zâmbește peste birou… – Doar nu vrei să se uite încruntat la tine! – Parcă aș prefera… îmi spune că m-a visat sau că a crezut că sunt eu fotomodelul dintr-o revistă franțuzească de modă. I-o întorc că nu pot fi eu aceea, eu care migălesc la programe în Assembler folosite la logistica lagărului comercial de medicamente. – Nu-l irita, dacă zici că e specialist. Ai nevoie de know-how-ul lui. – Dar o relație ambiguă e periculoasă… chiar am avut recent un incident. Mi-a bubuit un program, de-ăsta oribil, în Assembler, în limba intimă a mașinii. Tu ai văzut pachetele alea cu hârtie interminabilă verde, de de-abia le cari în brațe, umplute compact cu semne fără sens? – Fac și eu calculații acum, dar de așa ceva m-a ferit bunul Dumnezeu. Însă am colegi care sunt fericiți, jubilează să facă munca asta. Poate o să-ți placă și ție cu timpul. – Ei, prin așa ceva trebuie să caut greșeala, acul în carul cu fân. Eu îmi sparg capul cu dump-ul, așa se cheamă protocolul, și colegul de vizavi se preface voalat că nu știe despre ce e vorba. Eram la limită cu nervii și mă înfurii pe față: „Mai bine m-ai ajuta să caut greșeala, că tu ai altă experiență, dar ții cu dinții de ea, ți-o ascunzi meschin sub monopolul tău pe know-how.” – Hopa! Ai trecut la atac! Dar erai în legitimă ofensivă! – Să știi că a funcționat: el s-a speriat de bruschețea mea, mi-a arătat cum să caut și problema s-a rezolvat în timp util. Până la prânz am predat-o în producție. Mă simt mai lămurită acum cu apucăturile de pe câmpia germană a muncii.

Ninge peste acoperișuri. Printre antene, țigle, coșuri și oberlichturi, fulgi groși și leneși se lasă purtați în voaletă albă de un vânt domol. Fața fumurie a orașului își ia alură cochetă de negresă în alb. Implor din nou cu ochii crucea de pe turla țuguiată din stânga. La această dată nu știu că aici se ține duminica slujba românească… Bine e acum la birou: sunt singură pe domeniul meu de 10 mp, cu biroul crème fără niciun dosar și niciun creion pe el, cu pereții curați. Din ramele de lac frumos aliniate mă salută plantele medicinale miraculoase, cadou de la firmă. Oaza de liniște și armonie durează puțin, până nu încep să tropăie pași aferați pe coridoare… 8 Martie 88 mă apasă. E ziua mea ca femeie, dar aici nu se serbează ca acasă. Nu mă îmbrățișează nimeni. Sunt singură… Am atâtea interese și dorințe încâlcite în opturile acestui an. Tabula rasa din nou și noi începuturi… Să mă desprind, să mă clarific, să inițiez, să împlinesc… Hmm, tot așa mă legasem și de 07.07.77 și a fost un an de sfâșieri.

Peste un an
– Am schimbat job-ul, Suissa. – Să fie-ntr-un ceas bun! Nici măcar n-ai căutat prea mult! – Nu. A fost a treia firmă la care m-am dus la interviu. – Lucrezi cu șeful care te-a angajat? – Nu. Lucrez direct cu șeful de proiect, Mayer. M-a angajat Bayer, șeful de grupă. Bayer a fost la primele două interviuri, de specialitate și de limbă engleză. La al doilea a fost și șeful de departament. Cred că atunci s-au hotărât ei doi. Al treilea interviu a fost cu șeful de personal, mai mult formal, cu acte. – Poate că cei doi care au avut cuvântul greu la angajarea ta nu au fost insensibili la provinciala din Est cu aer candid, delicat și cultivat… – N-a fost asta, Suissa! Cred că a tras în balanță încrederea mea că reușesc și aici ca și până acum, că doar m-au susținut părinții fără rezerve, da, părinților le datoreaz mult. Șefii au umblat atunci la unele resorturi de personalitate, angajament, devotament, mobilitate. Mai puțin la materia informatică, oricum total nouă. I-a frapat viramentul meu între lumi și între profesii. – Cu toate că pe mulți din Vest îi irită capacitatea asta… Ți-ar zice: „Vii din fundul pământului, mai bine ai sta în banca ta. Adică mai bine n-ai mai veni!” – Depinde, Suissa, de oamenii care îți ies în cale… – Ai deja impresii? – Prima impresie a fost că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior: nu numai că este salariul cu 50% mai mare, dar mi-au pus în brațe un dosar de 10 cm la cotor cu normele de întreprindere. – Ce-s astea? – Astea sunt toate înțelegerile sindicatului de firmă cu patronatul, legate de avantajele angajaților. Incredibil de apetisante, îți dau un exemplu 1 – 2 săptămâni de concediu plătit pe an, pe deasupra celor 6 săptămâni de concediu de odihnă standard în Germania, pur și simplu ca să-ți aprofundezi cultura ta generală, ce poftești tu, palatele de pe Valea Loarei, engleză la Londra sau pe Malta… – Nu-i rău, noi ajungem cândva la 5 săptămâni de concediu…  – Alt exemplu: dacă trebuie să lucrezi sâmbăta ești plătit dublu, iar duminica ești plătit triplu… Sau cantina lor, e un restaurant de lux. Gratis. – Și la noi sunt condiții bune, deh, ca la internaționali, dar la voi e boierie! – Stai așa! A doua impresie a fost că am căzut din lac în puț: sunt niște cerințe draconice. Greșelile sunt inadmisibile… deh, e vorba de banii clienților, pe care trebuie să-i ramburseze firma, mă rog asigurarea ei, în caz de pierderi din cauza sistemului…  – Hmm, toate au un preț aici… Ai grijă să nu fie prea mare prețul… Să nu-ți revină insomniile și să nu vii din nou în Elveția la tratament!

– Sunt scârbită, Nemțea, de tot IT-ul, frustrată de complexitatea job-ului și de indiferența până la nesimțire a celor care ar trebui să mă școlească și să-mi predea sarcinile… – N-o să facă asta, Mücha, decât forțați de superiori. Așteaptă un moment propice, calm și evident, cu martori, și arată faptele cât mai… sachlich [la obiect], cu durere că nu poți să-ți îndeplinești sarcinile așa cum ți-ai dori. – Bun sfat, să știi că am să plănuiesc acțiunea, Nemțea, dar mai încolo când îmi voi face planuri de avansare. – Nu-i de la mine sfatul, așa mi-a spus și mie amicul de la sindicat când nu mai știam cum să procedez cu Mayer al meu. [pauză] – La stat e balamuc în lege, Nemțea: de la Crăciun încoace nu mai am de făcut mare lucru, după ce le-am instalat sistemele noi. La o întreprindere privată ca la tine asta s-ar vedea de la o poștă și ar avea urmări. La mine ajunge să mă vait că e Durcheinander [balamuc], că tot nu mă întreabă nimeni concret ce și cât am de lucru… – Aoleu, Mücha, ce trai pe vătrai! La noi fiecare trebuie să dea raportul săptămânal pentru proiectele, subproiectele și sarcinile la care lucrează și anume câte ore pe zi la fiecare dintre acestea… [pauză] Ca să ne consolăm, hai să-ți dau impresii din câmpul muncii american, mi-a scris Fila. – Ea a plecat la puțin timp după noi, nu-i așa? – Da. Și și-a găsit de lucru imediat, la o asigurare, dar de-abia își plătea chiria. Îmi zice să-ți citesc și ție, Mücha. Uite: „Am timp să-ți dau raportul acum: după doi ani de serviciu full time și 3-4 ore zilnic la universitate la seral, mi-am luat diploma de Master of Science in Public Affairs. Cu diploma și cu alte atuuri de experiență, am să-mi găsesc un job supercalificat. Dar pe moment stau aici fiindcă m-am obosit înfiorător cu ritmul de muncă și învățat încontinuu, și în weekend. În sfârșit sunt într-o formă bună, body & soul… [trup și suflet] – Și totuși, ce minune ar fi să am iarăși 21 de ore pe săptămână la școală ca pe vremile navetei, când la București nu ne scăpa nicio expoziție sau concert mai de soi sau apariții editoriale. – Weekend-urile trec aici foarte repede, lingându-mi rănile de oboseală din timpul săptămânii sau rezolvând cumpărături și acte. Simt cum mă rostogolesc în hăul infinit al muncii, ca un sclav condamnat pe viață. – Primesc de la tine scrisori din concedii exotice de câte o lună, dar te plângi că ești supramuncită; toți din Vest suntem așa, numai că noi din State avem doar trei săptămâni de concediu pe an și nu șase ca în Europa, și nici pe alea nu putem să le luăm decât cu săptămâna. Așa că se poate și mai rău, asta ca să te încurajez. O ieșire de două săptămâni peste ocean la tine va fi o cură de oxigen, mă bucur nespus. – Hmm, Nemțea, vezi că ne prinde bine un alt punct de vedere, mai… disanțat. [pauză] Tu cum te mai războiești cu Bayer & Mayer ai tăi?

– Ia nu mai face pe prințesa cu obiecții de optimizare răsuflate! Viața nu e pentru prințese. Astea au locul lor în povești. – Dimpotrivă, Mayer! Viața are nevoie de prințese! Mai mult decât de salahoare. Pentru că prințesele le inspiră pe salahoare și nu invers. – Lasă inspirația! Exersează-ți germana! Treci la scris: îmi trebuie raportul despre testări peste trei ore. – Cu nevastă-ta tot așa te porți, Mayer? – Ce-ntrebare, nu-i treaba ta! Dar ca să punem punct: ea e prințesa de-acasă. Tu ești salahoarea de aici. – Înseamnă că te ține bine sub papuc, de-ți verși năduful pe mine la birou.   – La muncă, îmi trebuie raportul la ora 15.

– Se poartă, Nemțea, de parcă ai fi argatul lui, pe moșia lui tac-su. De ce nu-l reclami? [pauză] Hmm, șefului mai mare, Bayer, nu poți să-l reclami, că tu ești țapul ispășitor al amândoura… – Mücha, dragă, obsedată de Bayer & Mayer, mai ales după ce am văzut cu ce mașinațiuni ăștia doi l-au răsturnat pe șeful de deasupra lor, am intrat și în sindicat. – Mi-ai spus tu ceva, dar n-am înțeles o iotă! Ce să căutăm noi la sindicat? Nu ne-a ajuns BOB-ul din țară? – E altceva aici. Ți-am spus că la noi sindicatul e foarte tare, de zeci de ani. – Te-ar putea ajuta și pe tine, iepurașul de jos de tot? – De-asta m-am dus la Ernst, șeful sindicatului. – Este chiar ernst [serios]? – Să știi că este, Mücha. Îl respectă toți salariații, dar și șefii. E un om admirabil, incoruptibil… – E predestinat și cu numele să fie așa, sper că te-a încurajat. – Da. Cred că l-am impresionat cu obida mea. Mi-a zis și el ca tine, că Mayer se poartă infect cu mine, dar… dar, norocul meu, că și alții i-au spus același lucru despre Mayer. Am prins curaj și l-am întrebat dacă știe asta de la colega care a părăsit grupa la puțin timp după ce am venit eu. Știi că nemții sunt extem de ascunși cu chestiile personale și… salariale. Sunt subiecte tabu. – Ți s-a plâns ea de Mayer? – Da, cred că voia să-i plătească o poliță. S-a așezat odată la masă lângă mine și mi-a spus tot ce a pățit de la el, ceea ce eu cunosc pe pielea mea. Fata îmi zicea că e misogin din fire, ceea ce e o gravă acuzație de discriminare la nemți. Că se ducea să plângă la toaletă printre rândurile de cod pe care le programa, în paralel cu măgăriile lui Mayer, care îi urmărea fiecare rânduleț, în ciornă, ca să o înjosească din orice chichiță. Cel puțin eu nu mi-am pierdut timpul la toaletă… – Da, mă rog, Nemțea, astea rămân la nivel de bârfă. Întrebarea e dacă boss-ul de sindicat te poate ajuta. – Mi-a promis că o face, că sunt atâtea proiecte frumoase în firmă, cu șefi ca lumea… Aștept. – Să n-aștepți prea mult… Dar lui Mayer, în fond și la urma urmelor, cum ai reușit să-i stârnești furia misogină? – Am tăiat eu firul în patru. Cred că se trage de la bani, măsura tuturor lucrurilor. Am legat crâmpeiele de vorbe ale unui coleg mai uman și ale fetei care a plecat, cu afabilitatea de la început a lui Bayer. – A, deci Bayer nu ți-a fost și el din start dușman… – Ah, ți-am mai spus… – Scuze, meschini cum sunt amândoi, îi încurc… – În fine, Mayer a crezut că sunt protejata lui Bayer, că de-asta mi-a dat mai mulți bani la angajare decât i-a dat lui inițial. Căposul nu voia să înghită că ăsta e tariful de angajare pentru cei cu studii superioare, indiferent ce fel de studii, dacă sunt recunoscute de ministerul german. Iar Mayer nu are studii, el s-a născut programator… Când a sesizat Bayer că Mayer insinuează protecții pe la spatele lui, adică abuz în funcție, Bayer care vrea cu tot dinadinsul să ajungă în vârful firmei, a început să lovească și el în mine, ca să nu-l provoace pe Mayer și ca să-l păstreze de aliat. Dau care mai de care mai abitir în mine, cu sarcini contradictorii, ce-mi spune Mayer să fac, îmi spune apoi Bayer să desfac, critici cât cuprinde, aprobări de concediu când nimeni nu are nevoie de ele, tăiat majorările de salariu, că tot aș avea salariu mare. De fapt și-a dat și Bayer arama pe față, cu ascunzișurile lui și cu oportunismele lui grețoase… – Gata, gata, te salvează Ernst de tandemul hidos Bayer – Mayer! Mai rabdă nițel și te muți la alt proiect. Te afli într-o companie cu perspective de extindere și cu departamente interesante. Ai grijă să nu te-mbolnăvești! Take it easy!

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.