Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Tu ești generos, Bross” de Florika Waltère

48
florika waltere massion cuplu proza leviathan diaspora

logo rubrica stress & the cities– Știi ce mai face iubitul meu Bross? Ce bărbat reușit! Păcat că n-avea ochi decât pentru tine, altfel m-aș fi dat la el. – Ba și pentru tine avea ochi, spunea că te încolăceai pe el cu privirea ta de șarpe. – A văzut el bine. Mai ales atunci când am fost toți trei la ștrand cu barca. – Culmea, și eu țin minte ziua aia splendidă când ne-am simțit așa de bine. Tu erai foarte apetisantă în costumul de baie sexy de la mătușa din Elveția și flirtai cu el. Mă gândeam că puteați face o pereche interesantă, tu lungă și brună, iar el blond, bărbos și zeflemitor. – Arăta ca Van Gogh, cu ochii intenși, albaștri, mai avea și torsul ăla mlădios care emana forță. Vocea lui mă înnebunea, așa calmă, joasă și modulată. – Cu vocea m-a înnebunit și pe mine, mai ales în intimitate. – Bănuiam eu! Spune-mi, te rog, te rog, ce spunea? – Cât era el de sobru și ținea să fie om serios printre toți zăbăucii ăia cu care cânta, ei bine, în intimitate era… porcos. – Bross, porcos?! Hai că nu se potrivește! El, tipul fin, cel mult insinuant? Ah, dezvăluie-mi fațetele lui absconse, nu mă ține pe jar, spune-mi, please! – De fapt, nu era porcos. Când făceam dragoste vorbea cu mine lent și șoptit, cu vocea lui de bariton… Îmi spunea tot ce făcea: spunea pe nume tuturor mădularelor noastre și tuturor mișcărilor pe care le făceam. Se îmbăta cu cuvinte, îți amintești că el nu bea mai deloc, și mă îmbăta și pe mine în lungi ore verbal-senzuale. – Ah, ce erotic, devin lascivă… Vorbeai și tu? – Eu nu puteam, eram inhibată din casa părintească, dar mă ducea el cu vorba și mă atingea ca pe coarde, iar eu mă mulam după el cu tot corpul. – Spunea că umblase după tine ani de zile până te-a prins. – Vehicula el poveștile lui în care credea nestrămutat. – Era un bărbat sensibil, nu o bâtă! – Furios de sensibil, mai ales când se ambala în păreri originale. – Ca și în partituri, band-uri și instrumente… nu câștigase festivalul de jazz de la Sibiu când cântase cu Johnny? [pauză] Ce noroc ai avut cu el! Ce-o fi găsit el la tine, că nu te dădea talentul afar’ din casă? – Curat noroc! [pauză] Mă atingea atât de delicat… diminețile mă privea cu nesaț. God, făcea omlete grozave!

Anii ’80
– Sunt bune limbile de pisică, doamnă, le cumpărați des de la Athénée Palace? Scuzați-mă că intru așa în vorbă, dar locuiți pe aproape? Pentru că v-am mai văzut în zonă. – Fac ciocolată foarte bună aici și vin să o cumpăr cam o dată la trei… luni. – Dar v-am văzut și acum 7 ani când urcați scările din Cișmigiu spre Schitu Măgureanu. Purtați uniformă atunci și niște ciorapi remarcabili, ¾. – Nu mă confundați? – Nu, sunt sigur. De fapt, v-am mai văzut pe terasa Modern din Mamaia acum 4 ani și era cât pe ce să vă țin calea într-o dimineață, pe aleea cu copaci din față de la Rex. Vă duceați la plajă și purtați o rochie ușoară chimono și un coc în vârful capului, japonez. Mi s-a părut că sunteți ca o căprioară și că vă sperii. Acum mi-am permis… e multă lume în jur și puteți să strigați dacă nu vă convine… – Nu mă confundați. Și eu v-am mai văzut. Nu cântați în band-ul de la Modern? – Parcă vă cunosc de multă, multă vreme și acum a venit timpul să îmi dați numărul dvs. de telefon. [pauză] – Prefer să mi-l dați dvs. – Și așa se poate, dar eu nu prea stau pe-acasă. De multe ori răspunde mama. Mă sunați, vă rog, da? Aștept să mă sunați! Vă aștept!

– L-ai sunat repede? – M-am tot gândit, cum era să sun un tip de pe stradă? – Dar band-ul lor era cunoscut, în localuri, la TV, la festivaluri… – Și în Olanda, unde a și plecat la câteva zile după ce ne-am întâlnit. – Ei, și ați pierdut timpul până a plecat el? – Eu inițiasem o pierdere de timp, ba prin Herăstrău, ba la o cafea, dar el nu a mai pierdut timpul și m-a dus acasă să mă prezinte mamei lui. – Ce frumos, ce serios, de la bun început! – Gândește-te, totuși, că eram și eu nebună să mă duc după două întâlniri în casa unui necunoscut. – Eu ți-am spus că erai speriată de bombe, se vedea de la o poștă că era manierat, dar cred că tocmai asta îl atrăgea la tine. [pauză] Mama lui cum era, era medic, nu? – Mama lui a fost o dulceață de serviabilitate și de discreție. Se străduia din răsputeri să ne netezească drumurile… spre propriile noastre inimi. Bross făcea haz de ea că e oportunistă și că mi se bagă pe sub piele.

– Hai la moșu’ să te înșface el bine chiar din ușă. Iar te-ai înfășurat în blănuri și în fuste multe… – Ca să ajungi mai lent la… epicentru. – Bine, te mai trec puțin pe rug, dacă așa vrei tu. Ți-ai tras și ciorapi colanți cu vino-ncoace? – Nu-ți place modelul? – Ce curbură specială iau în sus… Mai ai ciorapii ăia ¾? – Cum ți-ar fi plăcut să apar la ușă cu „cizmulițele” de liceană în plină iarnă? Cum de ți-au rămas înfipți în cap? – Erau așa subțirei, mai întâi nu i-am văzut decât pe ei, fără tine. – Și tu ce căutai în Cișmigiu? – Mă duceam cu violoncelul la sesiunea finală, exersasem mult acasă și îmi vâjâia concertul în cap. Coboram din Știrbei-Vodă pe treptele de lângă izvorul Eminescu. Iar din față veneau spre mine… niște ciorapi haioși. Erai în uniformă și te trăgea de mână un tip, iar tu te lăsai dusă. Puteam să jur că te trăgea ca să ți-o tragă. – La asta îți era gândul când te duceai la examen? – Ți-am reținut fața, era… cum să spun?… vie, dar fără să provoace, cumva… necomercială. – Păi, nu puteam să fiu fardată în uniformă. – Ba bine că nu, de la clasa a 9-a umblă fetițele drese ca pe scenă. – De fapt am crezut că tipul se dădea la minore. Nu aveai aerul că ești într-a 12-a.

– Cât a stat atunci în Olanda? – A fost o situație nefericită: după ce m-a amețit cu vorbe-n pat, a plecat. Și a tot stat, șase luni, atâta ținea contractul. Fără telefoane sau scrisori, pentru că era în Vest și nu voiam să ne facem rău unul altuia. În perioada aia ne-am cunoscut noi două. Tot atunci, am intrat în vria aia cu perchezițiile la domiciliu și cu convocările la securitate: eu mă feream cam de toată lumea și lumea se ținea de-o parte de mine, ca de ciumă.

– Uită! Ești cu mine și ne iubim. Ne iubim acum la culcare și mâine la sculare. Nu mai treci pe-acasă, te duci direct la școală. Nu mai au cum să dea de tine. Mâine dimineață luăm breakfast la… Tiffany, unde-ți place ție, la Capșa. – Se agită părinții că nu răspund la telefon. – Sună-i de aici și spune-le că ești la… un prieten sau ce vrei tu. – Mă îmbrățișezi ca alaltăieri? – Da, ca mâine, ca poimâine și răspoimâine și tot așa, îți face bine. [pauză] Eu te-am făcut femeie. – Nu exagera, nu-ți aroga drepturi. – Erai ca o scândură, îngustă și rigidă. Acum ești unduioasă, caldă, bună. – Dacă mă descânți… – Descântă-mă și tu. – Nu mă pricep. Dar îmi place ce-mi spui tu și ce-mi faci. – Îți place, nu? – Daa, spune-mi ce să fac și manevrează-mă cum vrei și eu dansez după tonul tău și după suflul tău… – Ești pretențioasă. – Nu m-ai răsfățat tu?

– Și acum când vii din Olanda? – Ca de obicei, contractul ține șase luni. – Dar voi îl prelungiți cât vă convine. – Eu nu-l mai prelungesc, pentru că nu-mi convine să stau departe de tine. – Atunci de ce pleci? – Știi doar, suntem patru, eram înțeleși. Apoi mai îmi trebuie niște bani ca să îmi trag de acolo scule mai bune, cu care să ne aranjăm aici formația, la alt nivel. – De ce nu rămâi acolo? Peste un an-doi o să scap și eu. – Tu nu știi ce vorbești, nu știi cum e acolo. Nu ai nimic în afară de bani, dacă ești în stare să-i ai și pe ăștia. – Ai libertate. – Pentru ce? Să umbli flămând și gol pe străzi până te saltă poliția de suspect. Cum face cu țiganii noștri, că ăia scapă de aici. Li se spune roma. – Cum, Roma?  – Da, și vorbesc romanes, nu țigănește. – Adică țigăneasca se cheamă acolo romaneasca? Se confundă cu româna? – Exact. Și dacă n-aș fi blond, m-ar lua de roma, de țigan. Chiar și ce le cântăm, ei asociază cu jazz țigănesc. De fapt, patronul barului ne prezintă așa pentru că asta atrage clientela. – Clientela este hippy? – Nici vorbă, sunt niște granguri cu bani, pentru că e scump localul, beau chestii scumpe, beau și iar beau, mănâncă foarte puțin. – Cum se distrează? Ascultă ce cântați și beau? – Da. – De ce nu se duc la concerte? – Acolo nu pot să bea. – Nu pot s-asculte discuri acasă și să bea cât poftesc? – Dar nu pot să cheltuiască în societate. Câteodată mai vin și perechi. Dar stau tot de lemn-tănase unul lângă altul, beau, ascultă, comandă, iar beau, fără să-și spună un cuvințel. Se uită-n gol. – Faci tu din nou o alegorie! Să nu-mi spui că sunt toți impotenți și frigide. – Te asigur, pe-asta cu sexul nu o au. Dacă au nevoie, se duc scurt la bordel. – Te duci și tu?– M-aș duce, dar mi-e frică de sida. – Asta cine mai e? – O boală venerică nouă, fără tratament, fatală. Mai bine mă întorc la tine și începem o viață nouă la anu’. – Viață nouă cu securitatea la ușă? A avut tata parte de-asta ani de zile, acum să trec eu la rând? – Nu le mai atragi atenția, ne căsătorim, facem copii. Ieși din colimatorul lor. – Tata nu muncea din zori, era căsătorit și cu doi copii? Și tot venea în anii ’60 cu un plasture pe față după o noapte petrecută la miliție. – Liniștește-te, sunt cu tine, vorbim când vin, găsim noi o soluție.

– Când s-a întors el, tu erai gata de plecare? – Nu, dar ne-am despărțit rapid și urât. Pașaportul mi-a ieșit la nouă luni după asta. – Deci el era în țară? – Nu mai știu pentru că totul se terminase lamentabil între noi. – Ce vi s-a întâmplat? – Am rămas gravidă și el m-a lăsat baltă. Îi era doar grijă să-i dau înapoi canadiana. – Aia de mătase turcoaz, franțuzească? Adică îi păsa mai mult de canadiană decât de ce se întâmplă cu tine? – Așa mi s-a părut. – Și i-ai mai dat-o? Trebuia să îi dai foc. – Mai întâi am scăpat ca prin minune de sarcină, chiar incredibilă situație, am avut un noroc chior. După ce mi-am revenit din șoc, am împachetat frumos canadiana și i-am dus-o la ușă. – Și nu te-a luat în brațe, așa nouă și iubitoare cum erai? – A vrut să mă tragă înăuntru, dar i-am dat sacoșa din ușă și am plecat. – Și ce-ai vrut să-i dovedești cu asta, că ești o doamnă? – Tăiasem toată canadiana cu foarfeca în fâșii subțirele. [pauză] – Urgie mare, dacă ai fost tu în stare să distrugi ceva, tu care ești așa de ahtiată după lucruri… [pauză] – De cele frumoase… pe el l-am iubit…

– Mademoiselle, pot să vă aduc eu un ceai sau o cafea și dvs. vă uitați și la schiurile mele? – Merci beaucoup, c’est une bonne idée, du thé, s’il vous plaît!… [mulțumesc, e bună ideea, un ceai vă rog!] [5 minute mai târziu o cheamă înăuntru la o masă de lângă geam.] – Tocmai s-a eliberat. Vă deranjează dacă beți ceaiul la masă cu mine? – Chiar vă mulțumesc că mi-ați ținut loc. Sunteți francez? – Sunt australian, dar am crezut că dvs. sunteți franțuzoaică, pentru că nu mai există altă canadiană Killy pe toată pârtia. Turcoaz-ul acesta vă stă minunat. – L’habit ne fait pas le moine [Nu haina-l face pe om]. – Mais la grâce fait la femme [dar grația face femeia], v-am văzut cum schiați. – Nu preferați să vorbim în engleză, ne-ar asculta mai puțină lume… – Veniți des la schi? – Nu, ocazional, dar dvs.? – În fiecare an, în vacanță. – Sunteți profesor? – Da. În Germania, la Stuttgart. – Predați în germană? Ce anume? – Nu, în engleză, e o materie specială, mecanică hidraulică. Dvs. sunteți tot în vacanță? – Da. – Ce studiați? – Sunt și eu profesoară, de franceză, la o școală. – Vedeți că am nimerit-o cu franceza, stați aici în Poiana?… – Aveți studenți buni? – Nu prea, la Londra erau mai buni… – Cum sunt studenții germani, aveți și fete la materia asta? – Sunt chiulangii, nu prea îi interesează studiul, sau îi interesează așa de mult că la 30 de ani tot prin seminarii își duc traiul. – Dar din ce trăiesc, îi țin părinții, ca aici? – Ah, nu, cursurile sunt gratuite și ca să se întrețină primesc o bursă BAföG. – Cred și eu că le place viața de student… de ce să învețe ceva dur? Dar poate sunt studentele mai studioase? – Doar în anul întâi până la examene, cât timp își caută un prieten mai serios, viitor inginer. Nu vă e cald? Aveți o căciuliță ca un coif de luptă blindat cu ghinturi. – Coiful meu bleumarin de sky nu mai este Killy, ci producție autohtonă manuală din lână țărănească. Puteți să le puneți pe calorifer? Merçi. – Ascunde o podoabă coiful dvs., părul lung, negru și mătăsos. – Vă curtați și studentele? – Nu e nevoie, mă curtează ele pe mine. – ??? – Nu au în cap decât sex & fun [distracții], așa că îmi place să plec singur în vacanță. [pauză] – Nu vă e dor de familia din Australia? – Ba da, dar și aici, în Carpați, sunt într-un fel ca acasă: părinții mei au fugit în Australia după revoluția din Ungaria din ’56 și mereu le-a fost dor de țară. Pe mine au reușit să mă scoată în ’57 când aveam 12 ani. – E o poveste de familie traumatizantă, îmi pare rău… și fratele meu a fugit din țară acum doi ani, e în Germania. [pauză] – Dacă aș putea să vă ajut cu ceva… – Cu foarte mult, doar dacă s-ar putea să fim foarte discreți… Ați putea să puneți la poșta din Germania o scrisoare pentru fratele meu? – Desigur, sper că nu conține spionaj economic… – Conține pe 16 pagini tot ce am pățit eu aici de trei ani din partea autorităților și a securității. Numai abuzuri și șicane, nici chiar el nu-și mai poate imagina. Și trebuie să facă tot ce poate ca să mă scoată. [pauză] – Îmi pare rău, am înțeles. – Mi-e teamă să nu vă creeze probleme dacă se găsește la dvs. Uitați, aceasta este. Am scris-o pe foiță ca să nu fie voluminoasă. – Cred că mai bine o țin în buzunar până la aeroport, iar acolo o bag în bagajul de cală. – Aveți grijă să nu vă prindă. – Aveți ochi frumoși și când sunteți speriată… dar și mai frumoși când zâmbiți! Pot să vă văd diseară? La ce hotel stați? [pauză] – La Ciucaș. – Eu stau la Alpin, e mai spațios și cu mulți străini, poate nu ne bagă nimeni în seamă. – Nu știu, seara în niciun caz. – Chiar sunteți speriată, îmi pare rău. Atunci la un après-ski după ce coborâm? Sunteți o companie excelentă! [pauză] – Bine, peste o oră, în lobby la Alpin.

– Cine-i lunganul ăla care-ți tot tăia calea pe pistă? – Poftim surpriză, Bross! Cum de te-ai răzgândit brusc și te-ai hotărât să vii? – Voiam să te prind asupra faptului și uite că te-am prins. Cine-i tipul? – E din Vest și i-am dat scrisoarea să o pună acolo la poștă. – Iar el o s-o predea bine-merci la securitate, ca să te bage ăia la apă și mai rău. – Nu e român. – L-ai legitimat tu? – Nu eu, dar o s-o faci tu. Hai să mergem acasă. – Crezi că fac tot drumul ăsta doar ca s-o aduc acasă pe doamna prințesă? Mi-am luat o cameră la Alpin. Tu unde stai? – Dragule, înțelege-mă, omul ăsta stă tot la Alpin. Nu vreau să mă văd cu el acolo. Zic merci că mi-a luat scrisoarea. Și dacă dintr-un motiv sau altul o dă securistului de hotel, mai bine dispărem de-aici. Ai venit tocmai la timp ca să mă prinzi în flagrant și să mă salvezi totodată, dragule. – Nu e nici prima și nici ultima dată. – Bross, tu înțelegi hăituiala din viața mea. Tu ești stânca solidă și însorită care mă ocrotește și mă înseninează. [pauză] Tu ești generos, Bross, fii, te rog, și acum mărinimos! Cândva poate te voi răsplăti. – Parole, parole…

Peste două luni
– Cine-i tipul care cobora pe scări? – Iar nu merge liftul? – De la tine cobora, nu? – Ai înnebunit? L-ai văzut tu ieșind de la mine? – Nu, dar blocul e pustiu, nu avea de unde să iasă din altă parte. E tipul de pe pârtie. – Bross, eu am o problemă serioasă, de-asta te-am rugat să vii. – Dacă ai probleme serioase, nu trebuia să-mi dai papucii acum două săptămâni. – Liniștește-te, te rog, s-a otrăvit aerul dintre noi, de-asta. – Spune. Te ascult. [pauză] – Sunt gravidă. [pauză] – Cu cine? Nu cu mine. [pauză] Cu ăla care cobora. Să vedem cum te ajută el. – Aiurezi, nu înțeleg cum faci tu legătura. – Foarte simplu: ai avut un flirt pe pârtie, cu care nu ai vrut să mă întâlnesc eu la Alpin. La scurt timp ai scăpat de mine, ca să nu te mai deranjeze un idiot ca mine, legătura cu celălalt a dat roade și acum vrei să le culeg eu. – Bross, lasă obsesiile absurde! Nu mă pune la grămadă cu ce practicați voi băieții veseli și artiști! [pauză] Mama ta poate să mă ajute. – Mama? Mama habar n-are cine ești tu și îmi pune mie lumânări de doliu de când n-ai mai dat pe la noi. – Aș putea să vorbesc cu mama ta?   – Nu o băga și pe ea în poveștile tale dubioase. – Bross, ce-i cu tine? Vorbești ca tovarășii de la secu’. – Or ști ei ce-or ști despre tine. [pauză] Ah, să nu uit, dă-mi te rog canadiana, cu care ai făcut agațamentele pe pârtie. [pauză] – Ți-o dau după ce o aduc de la curățătorie, trebuie spălată chimic, ca să nu i se strice puful dinăuntru. – Văd că ai mare grijă de canadiană, dar de mine nici nu-ți pasă. N-ai în cap decât să pleci. Du-te la sloiurile alea de nemți, că tu ești chiar mai nemțoaică decât ei. Las’ că treci tu și peste „incidentul” ăsta, nu mi-e teamă cu tine. [pauză] Să-mi aduci canadiana zilele astea. Mi-o lași la ușă. Salut.

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.