Sub semnul poeziei: ”Până la capăt și înapoi”

1527
pana la capat si inapoi festival izbiceni poezie

Într-o comună din România așezată pe malul drept al Oltului, în Câmpia Romanațiului, în Izbiceni de Olt, poezia a fost cinstită cu un festival, după ce vreme de patru ani oamenii au ascultat poezie la postul de radio, în fiecare joi, vreme de aproape trei ore, ajungând să se supranumească joiști. Sunt multe posturi online, dar puține cele care au ca subiect poezia acompaniată de muzică și, de ce nu, de voie bună. Mă așteptam ca spiritul oltenesc să primeze, dar un bărbat energic, directorul Centrului Cultural ”Tudor Gheorghe”, a avut inteligența să promoveze poate cea mai delicată exprimare a spiritului: poezia. Am crezut că este o întâmplare când am descoperit postul, dar nu, este o permanență, un subiect al fiecărei zile de joi, cu lume frumoasă de prin toate colțurile lumii, susținând sau propunând poezie. Silvius Gabriel Mihalcea conduce acest centru de peste două decenii și s-a străduit să facă ceea ce nu au făcut mulți într-o localitate mai mare, cu mai multe posibilități decât aici. De la Izbiceni, din mansardă, i-am ascultat recitând pe Silvius Gabriel Mihalcea, pe Florin Gune, pe Dori Lederer și pe mulți alții, promovând creația literară, aducând poezia mai aproape de oameni.

Festivalul pana la capat si inapoi 2017

La finalul lunii mai 2017, a avut loc la Izbiceni prima ediție a Festivalului Național de Poezie ”Până la capăt și înapoi – Ion Stratan”. (Ion Stratan, cel plecat tragic și mult prea devreme, s-a născut la Izbiceni, fiind ”unul dintre optzeciștii care a luat poezia în serios, consacrându-i viața”). Primăria Izbiceni, Centrul Cultural ”Tudor Gheorghe” Izbiceni în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt au organizat prima ediţie a Festivalului-Concurs Naţional de Poezie ”Ion Stratan”, manifestare care și-a propus ”să stimuleze creaţia literară a tuturor celor care au debutat editorial sau nu au debutat editorial (nu au poezii proprii publicate în volum), descoperirea şi promovarea creatorilor de poezie, valorificarea aptitudinilor cultural-artistice ale participanților și sprijinirea acelor poeți care, obținând recunoașterea juriului în cadrul festivalului nostru, să poată fi ajutați prin publicarea lucrărilor lor într-un volum de versuri care va fi tipărit pe cheltuiala organizatorilor. De asemenea, festivalul nostru își propune și promovarea celor mai valoroase reviste literare şi de cultură”. Aceasta a fost motivația organizatorilor, una firească, iar rezultatul a demonstrat că e posibil, atunci când există voință. Juriul a ales, dar pe lângă cei premiați au sosit oaspeți de prin toate colțurile țării, dar și din afară, atrași de frumusețea poeziei, lăsând la o parte orgoliile – mulți s-au înscris la concurs – și au fost martori și participanți ai primei ediții a acestui festival în care s-a cinstit poezia. Am văzut fotografiile, am citit comentariile, am înțeles că mulți dintre ei s-au cunoscut acolo, în ziua decernării premiilor, și am ajuns la concluzia că poezia, muzica și deplina sinceritate unesc sufletele oamenilor, îi apropie, chiar dacă vreme de patru ani, s-au auzit doar la radio. Iată că lumea virtuală începe să capete uneori contururi precise, de această dată, sub semnul poeziei. Românul s-a născut poet, așa se spune din bătrâni, iar această manifestare este un exemplu de necontestat. Au participat poeți cunoscuți, alții la început de drum, dar bucuria susținerii unui act artistic a șters pur și simplu diferențele, demonstrând că viața în esența ei este o poezie de dragoste, de dor, de frumos și adevăr.

De ce am scris despre acest eveniment? Simplu. Mi-aș dori ca în cât mai multe locuri din România creația să fie promovată, oamenii să aibă o alternativă, încă una, care să compenseze stresul zilnic, mi-aș dori ca țara mea să-și redescopere valorile, valențele spirituale, oamenii. Doar atât!

Pușa Roth

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.