La Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, instituție de spectacol din țara noastră cu un repertoriu ambițios, aplecat deopotrivă către cultivarea tradiției și către valorile contemporane inovative, unul dintre marile deziderate, după cum ne-a mărturisit actorul Balázs Attila, care conduce acest teatru de treisprezece ani, a fost o montare cu Tragedia omului de Imre Madách. Poemul dramatic din 1861, una dintre scrierile fundamentale ale literaturii maghiare, supranumit „Faustul maghiar”, este cel mai tradus text al acestei culturi în alte limbi. O versiune în română, foarte elaborată, i-o datorăm lui Octavian Goga. În cele 4000 de versuri ale poemului, autorul îl imaginează pe Adam, cel alungat din rai împreună cu cea dintâi sedusă întru păcat Eva, într-un continuu dialog cu insinuantul manipulator Lucifer, ca într-un vis, devenit imediat un coșmar care parcurge toate epocile trecute ale omenirii și închipuie deopotrivă scene de anticipație, dintr-un viitor menit și el a oferi răspunsuri despre natura și rosturile omului. „Cele mai multe montări cu textul lui Madách sunt monumentale, sunt spectacole cu o mare desfășurare, ne reamintește dl Balázs Attila, pentru că și autorul a plăsmuit acolo foarte multe personaje și situații. Dar provocarea noastră a fost să facem spectacolul cu trupa care suntem și în spațiul redus al sălii noastre. I-am lansat propunerea dlui Silviu Purcărete. Domnia sa ne cunoștea. A lucrat acum patru ani aici, la Moliendo café, spectacolul realizat în colaborare cu Teatrul German de Stat din Timișoara. Ne-am dorit dintru început un spectacol de echipă și un spectacol-bijuterie, cum am denumit eu formatul lui minimalist. Scopul nostru a fost de a da o nouă viziune acestui text. Se studiază în școală, este materie de bacalaureat, unele pasaje se învață pe de rost, altele au devenit dictoane în limbajul comun.Provocarea pentru mine asta a fost : să oferim o nouă viziune.” Spectacolul timișorean care antrenează 21 de actori ai trupei este bazat pe o adaptare a piesei realizată de regizor împreună cu scriitorul Viski András, în care bogatele conotații filozofice, teologice și subtila ei poezie, sunt epurate de unele erodări lingvistice, așa cum observă specialiștii, în dorința programatică a unui spectacol viu, cu impact contemporan. Și poartă minunata pecete, inconfundabilă, a creatorului Silviu Purcărete, însoțit și în acest parcurs artistic de scenograful Dragoș Buhagiar și de compozitorul Vasile Șirli.
Spectacolul, profund în limpezimea de o simplitate regală, este dinamic, alert, te ține efectiv cu sufletul la gură. Pe parcursul a numai două ore, el pune seducător în lumină jaloanele textului ce țin de părțile întunecate ale firii omului sau de aspirațiile sale cele mai fierbinți, de esența sa paradisiacă și de dorința de a o redobândi, de raportul său cu Dumnezeu și de jocurile de putere lumească, traduse de țelurile aparent altele, dar mereu aceleași la succesivele civilizații. Sunt amalgamate aici trimiteri biblice și mundane prin filtrul de rafinament estetic și ludicul de factură specială al regizorului. Și, ca să dăm doar un exemplu de materializare în discursul scenic, iată acei pantofii roșii, strălucitori, cu toc foarte înalt, oferiți de Lucifer, ce o ajută pe Eva să culeagă fructul cunoașterii în Rai și devin un laitmotiv cu multiple semnificații pe tot parcursul demersului scenic. Poemul dramaturgic scris de Madách, socotit un text dificil, devine în lectura scenică a lui Silviu Purcărete, o poveste fluidă, uneori palpitantă și chiar copios amuzantă.
Spațiul de joc este un soi de „theatrum anatomicum”, o arenă, care, prin deschiderile pe cele patru laturi, creează nu doar „piste” de fluidizare a jocului actoricesc, de naștere a scenelor, fără „cezură”, una din alta, dar stimulează efectiv trăirea publicului ca parte în această poveste seducătoare a omului. Este un spațiu dominat în momente-cheie de o masă lungă ce prilejuiește simbolice suprapuneri de sugestii ca acumulări de teatru în teatru. Spectacolul puternic vizual este deopotrivă și puternic auditiv, învăluit continuu de un flux sonor de mare diversitate produs de „corul” interpreților (aproape nu este secvență în care să nu se cânte), dar și de un fond ambiental dătător de fior, ce inspiră, pătrunzând gândul, simțirea prin acorduri gingașe sau terifiante, copleșitoare sau, nu de puține ori, ironice ori curat jucăușe, pe care, precum se știe, Vasile Șirli le compune o dată cu nașterea pas cu pas a discursului scenic. Aici, cu succesivele tablouri înlănțuite, începând cu scena Raiului unde Eva este sedusă de șarpele-diavol, urmată de momentele de peregrinare-devenire a lui Adam – ca Faraon înduioșat de soarta sclavilor, ca erou civilizator în Elada, trecând prin Roma antică și sângeroasele războaie pentru cruce, luând chipul neînduplecatului Danton pe timpul Revoluției franceze și amestecându-se în frământările produse de revoluția industrială engleză, ajungând în falansterul-bucătărie și, experimentând de-a dreptul halucinanta, tenebroasa și cruda eră glaciară și o ascensiune în cosmos.
Toate aceste „universuri” sunt ingenios personalizate depotrivă prin subtile jocuri de vestimentație, imaginate de același inventiv Dragoș Buhagiar. Dar și de corul proteic al interpreților ce desfășoară, secvență de secvență, o dinamică sugestivă, de mare expresivitate a corpurilor. Ei alcătuiesc un personaj colectiv, emblematic pentru creația regizorului, o masă etern manipulată, etern dirijată, ai cărei componenți cu greu s-ar putea numi indivizi, căci și spaimele, și adulația lor de azi, și ura de a doua zi, și supușenia ce se transformă în răzvrătire indusă sunt la fel de uniformizante ca straiele lălâi, la culoare ca nisipul, precum le este și chipul. În schimb, protagoniștii Adam și Eva, transfigurați în diferitele personaje ale istoriei, etenul Adam și eterna Eva, oferă o imagine „statuară”. Întruchipați scenic, de-a lungul spectacolului, rând pe rând, de opt perechi de interpreți, ei au capul și fața acoperite de un soi de cagulă compactă, translucidă, dezvoltă un limbaj corporal care, ca într-un guignol, trebuie să potrivească gestul cu vorbele ce sunt rostite din off de alți interpreți. Remarcăm rigoarea profesională a trupei, disponibilitatea cu care, sub bagheta măiastră a lui Silviu Purcărete, actorii trec rapid de la rolul de anonim component al vulgului la un rol de personaj de prim-plan pe scena istorei. O să le spunem aici numele acestor interpreți: Aszalos Géza, Borbély B Emilia, Csábi Anna, Csata Zsolt, Ēder Enikö, Kiss Attila, Koksárdi Levente, Lanstyák Ildikö, Lörincz Rita, Lukáks Szilárd, Magyari Etelka, Mátyás Zsolt Imre, Mihály Csongor, Molnos András Csaba, Szász Enikö, Tar Mónika, Tóth Eszter Nikolett, Vass Richárd. Cu toții, așadar, îi întrupează depotrivă pe actanții de linia întâi și pe anonimii călcați în picioare de tăvălugul istoriei, și unii, și alții, mereu în raza de acțiune și seducție a unui Lucifer omniprezent. Pus la patru ace în costum negru, gambetă, cravată și cămașă albă. Mai mult decât un personaj, Lucifer este, așa cum zice autorul piesei, ideea care duce înainte omenirea. Gând dezvoltat în spectacol și prin faptul că el, triplat, poate să apară de oriunde în acest spațiu-timp unde nu poți să te simți apărat, într-o ambiguitate masculin-feminin, în întruparea actorilor Balász Attila, Bandi András Zsolt și Tokai Andrea. O emoție de tip aparte este generată de „prezența” lui Dumnezeu, un gals suav, cald, egal ce vine nedefinit și învăluitor din eter, dominând scena finală când Adam o regăsește pe Eva care poartă în pântec rodul iubirii lor, ca o rememorare a păcatului, mereu reiterat prin timpi, dar și ca sugestie a pruncului care născându-se va aduce izbăvirea. Cu flori în mâini, îmbrățișate într-un dans liniștitor, sunt aici toate perechile Adam și Eva. Dar și întreitul răzvrătit Lucifer! Este una dintre cele mai puternice imagini ale spectacolului, ce transfigurează în contextul unei gramatici scenice plurivalente mesajul generos al textului. Ca un îndemn că viața, chiar cu relele ei, merită să fie trăită. Un mesaj ce poate apărea acum premonițial pentru omenirea care în aceste ultime luni își pune mari întrebări legate de propriul destin, iar viitorul se prefigurează mai ales îngrijorător.
Spectacolul a fost menit să inaugureze stagiunea teatrală pentru programul „Timișoara capitală culturală europeană 2021”. A avut premiera pe 3 martie 2020. Nu bănuia nimeni atunci răul ce avea să ia în stăpânire planeta și că, din această cauză, respectivul program cultural va fi amânat cu doi ani, că însăși stagiunea avea să cunoască o desfășurare fără precedent. Între „inovațiile” la care au împins condițiile umanității afectate de pandemia de covid-19 au fost și edițiile online ale unor mari festivaluri teatrale. Unul dintre ele, ca întotdeauna, foarte reușit în ce privește nivelul artistic și cultural, a fost Festivalul „Interferențe”patronat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca (19–29 noiembrie), care a marcat și cele trei decenii de existență a Uniunii Teatrale din Europa, organism din care teatrul face parte, directorul lui, Tompa Gábor, fiind președintele UTE de curând reales. Tragedia omului a deschis acest festival alături de celebrul Faust din 1992 al lui Giorgio Strehler, părintele UTE. Un debut menit să pună în lumină și perenitatea celor două capodopere consonante tematic și dialogul între mari spirite ale teatrului care descifrează mereu noi și profunde semnificații.
În cadrul „Interferențelor”, tot online, a fost prezentat un album dedicat spectacolului timișorean și regizorului Silviu Purcărete, în prezența acestuia, a directorilor Tompa Gábor și Balázs Attila, a realizatorilor lucrării. Intitulat chiar Tragedia omului, albumul, girat de Editura Koinónia, este coordonat de Viski András. El cuprinde minunate imagini edificatoare din spectacol, jurnalul de repetiții detaliat al lui Viski András, o descriere a acestei producții datorată Melindei Máthyus, scriitoare cu studii teologice, un eseu-portret de George Banu, fin cunoscător al universului teatral al lui Purcărete. Realizată cu intenția de a fi și un ghid pentru studenții interesați de istoria contemporană a teatrului, lucrarea mai inserează un breviar teatral Silviu Purcărete prin alăturarea unor fragmente provenite din diferitele interviuri și declarații ale regizorului. Iar ceea ce dă un plus de valoare și o incontestabilă notă de inedit acestui Album sunt desenele și schițele regizorului din timpul repetițiilor. Lansarea lucrării este anunțată pentru luna decembrie în Cluj-Napoca.
