Viktor Shenderovici – articol de Gheorghe Miletineanu

27
gheorghe miletineanu Viktor Shenderovici

Viktor Anatolievici Shenderovici s-a născut la Moscova în 1958. A studiat la Universitatea de Artă și Cultură din Moscova. E scriitor satiric, scenarist și gazdă de emisiuni radio și TV, o personalitate foarte cunoscută în Rusia. Un show politic cu păpuși, Kukly (Păpuși), l-a făcut foarte îndrăgit acolo. Textele multora dintre programele lui radio și TV au fost adunate într-o carte intitulată Mai bine două capete decât unul singur. Cronica epocii unui duumvirat (Vladimir Putin și Dmitri Medvedev). A publicat și alte cărți, nu puține. Unele puteau fi achiziționate la un stand din foaier. L-a făcut foarte popular atitudinea lui critică față de Putin și față de războiul din Cecenia. În 2010 a fost printre primii semnatari ai manifestului Putin trebuie să plece. A fost implicat și într-un scandal cu temă sexuală, mai mult ca sigur o provocare – scandalul a fost făcut public printr-un video apărut cu două zile înainte de căsătoria fiicei lui. A candidat, dar fără succes, pentru un loc în Duma, și asta a produs cartea Nedodumets (risc o traducere a titlului cărții prin NeDUMirit).

Am găsit pe site-ul scriitorului câteva rânduri Despre sine însuși; cred că merită să fie citate, și confruntate cu scurta prezentare de mai sus.

”Se întâmplă ca barbarii să ocupe în imperiu posturi-cheie.

S-a născut în 1958.

La grădiniță a învățat prețul colectivismului.

În 1975 a terminat fără nici un regret școala medie.

Potrivit primei diplome pe care a obținut-o, e lucrător pe tărâmul răspândirii culturii, până azi calificarea asta îl face să tresară înspăimântat.

Între 1980 și 1982 și-a satisfăcut serviciul militar în Armata Sovietică, unde a învățat să înjure de mamă. A supraviețuit și s-a demobilizat, dar până azi îl îngrozește sintagma «datorie sfântă».

Înainte de a începe să scrie, o vreme a citit…

Viktor Shenderovici”

Ca să vă faceți o idee despre genul de umor (negru!) pe care-l practică Shenderovici – traduc aici mai multe din aforismele lui.

”Ar fi bine dacă după trâmbițele Judecății de Apoi s-ar auzi saxofoane.

Cum asta, cinstiți cetățeni ai Romei, un codru de pâine încă nu e pentru voi un spectacol?

Ave, Cezar! cei care pășesc în comunism te salută!

Nemuritorii au murit cu toții. Au rămas numai câțiva longevivi.

Cei mai mulți sponsori sunt la capătul lumii.

Era atât de crunt, încât până și ideile au încetat să-i mai vină.

În Rusia cupa răbdării se măsoară cu paharele.

Puterea poporului? Precizați asupra cui.

Principalul e să fie hrăniți ideologii! Ceilalți se descurcă.

Cei care vorbesc despre unitate au câteodată în vedere mormântul frățesc.

Au crezut că e dezgheț, dar erau Idele lui Marte.

Dacă pavianul are un șezut roșu, asta încă nu înseamnă că are o predispoziție revoluționară.

Ce nevoie are un fluture de plan cincinal?

Din convorbirile purtate în cratiță: «Noi, colțunașii, mai bine să ne ținem strâns uniți.»

Iuda nu s-a spânzurat. Și-a schimbat numele de familie și a devenit profesionist.

Se pare că trecutul nostru are un mare viitor.”

Seara susținută de Viktor Shenderovici în sala de spectacole a Muzeului tel-avivez de Artă Modernă și Contemporană, dat în funcțiune în 1971, la nici două minute de Teatrul Cameri și de Opera Israeliană, era anunțată ca fiind dedicată lecturii unei piese scrise de cunoscutul jurnalist, în lectura/interpretarea acestuia; era anunțat și titlul piesei – Să vezi Salisbury. Organizatorii însă nu s-au ținut de cuvânt – seara n-a fost consacrată lecturii acestei piese, ea s-a desfășurat după un alt tipic, cel după care Shenderovici obișnuiește să-și organizeze aparițiile în public: în prima parte a serii el a povestit una-alta despre viața lui destul de zbuciumată (printre altele, relația lui cu Oleg Tabakov) și a citit fragmente din mai multe piese ale lui, mai vechi și mai noi; în pauză, spectatorii au fost invitați să depună bilețele cu întrebări într-o lădiță pusă lângă rampă, iar partea a doua a serii a fost împărțită în două – mai întâi Shenderovici a răspuns la întrebările primite, iar apoi el a mai citit câteva fragmente de piese – și o versiune personală a Imnului rusesc…

Pe o măsuță rotundă pusă în mijlocul scenei – o scenă mare, frumos luminată, cu albastru pe fundal – cu un scaun în spatele măsuței, se aflau hârtii ale scriitorului și un pahar cu apă; Shenderovici, îmbrăcat mai degrabă sportiv, nu în ținută de seară, n-a șezut nici măcar o clipă de-a lungul întregii seri, a stat în picioare tot timpul, mișcându-se mai mult în dreapta mesei și a comunicat liber cu publicul. Omul este fermecător. Cuceritor. Irezistibil. Și știe să facă slalom printre temele delicate care era inevitabil să fie atinse în cursul serii – una dintre acestea fiind, desigur, Vladimir Putin.

Shenderovici istorisește, cu haz și cu zâmbetul pe buze, felurite întâmplări din viața lui – în mai toate se oglindește epoca agitată în care a trăit, în care am trăit cu toții, distanțându-se cu umor de experiențele triste pe care a fost constrâns să le traverseze, ca unul care, nefiind de acord cu politica stăpânirii, a fost de mai multe ori incriminat ca un primejdios dușman al poporului. Majoritatea textelor scriitorului sunt critice, uneori foarte dure, dar nici unul dintre ele nu e grosolan.

Mărturisesc cu deplină sinceritate că, în pofida anilor pe care i-am petrecut în Rusia, și în pofida dicției fără cusur, de eminent actor profesionist, a scriitorului, au fost amănunte în povestirile și în lecturile lui Shenderovici care mi-au scăpat. Esențialul însă sunt sigur că ”l-am prins”.

Printre întrebările care i-au fost adresate în pauză, una, delicată, privea dorința, sau refuzul lui Shenderovici de a părăsi Rusia. Răspunsul a fost, de o impresionantă franchețe, că eventualitatea unei emigrări i-a trecut prin cap nu o dată, dar că hotărârea de a-i da curs e ceva absolut subiectiv, iar lui personal îi e mai bine circulând frecvent între Rusia și lumea largă ca să revină periodic la Moscova, iubitul lui oraș natal. Paradoxul existenței actuale a scriitorului constă în faptul că e lăsat să voiajeze și să dea spectacole în Statele Unite, dar nu e lăsat să conferențieze la Universitatea din Moscova, și i se pot face dificultăți dacă vrea să organizeze întâlniri cu spectatori la Arhanghelsk sau la Murmansk.

La sfârșitul serii, Viktor Shenderovici a mulțumit publicului pentru căldura neobișnuită cu care l-a primit. Publicul, vorbitor de limba rusă fără, cred, nici o excepție, reacționase într-adevăr perfect de-a lungul întregii seri, gustând din plin toate glumele, și toate răutăcioasele referiri politice din textul autorului-interpret. S-a râs mult, cu înțelegere și cu plăcere. Spectatorii ar fi trebuit și ei să-i mulțumească nu numai prin reacții spontane și prin aplauze, ci și prin cuvinte.

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Arhiva rubricii Cronica muzicală

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.