Craioveanul Viorel Riceard Badea este senator din 2008 și, în alegerile din decembrie 2016, tânjește să obțină un al treilea mandat în camera superioară a legislativului.
Odinioară PD-List de frunte și purtător de stindard aurit al băsismului ideologic, Viorel Badea s-a transferat doctrinar, retoric și ideologic sub flamura PNL, în anul 2012, când PD-L era asediat din toate părțile de armatele reunite ale USL-ului de sorginte Grivcoistă. Anterior, în 2006, Badea făcuse traseul în sens invers, dinspre partidul Brătienilor, către partidul lui Traian Băsescu. Subsumată experienței traseistice anterioare, această nouă trădare ideologico-administrativă a confirmat accederea lui Viorel Badea în rândul Marelui Ordin al Traseiștilor Politici din România, direct în poziția de Mare Traseist, demnitate rezervată de către onorabila societate, doar celor mai traseiști dintre traseiștii post-decembriști.
Auzul veștii că Viorel Badea a defectat la inamic a reprezentat, fără doar și poate, o lovitură dură pentru forțele asediate ale PD-Lismului, întrucât senatorul de Diaspora era considerat ca făcând parte din grupul restrâns de muritori aflați în grația liderului neîncoronat al partidului. Dovezile de susținere dinastică fuseseră oferite de multe ori de-a lungul carierei acestuia, dar mai cu seamă în 2008, când însăși fiica liderului maxim, Elena Băsescu, susținuse fizic și administrativ lansarea campaniei lui Badea, la Chișinău.
Dar, cum interesul e una și loialitatea alta, mușcarea mâinii care-l hrănise ideologic și doctrinar nu a fost, pentru Viorel Badea, nici o chestiune imorală, nici o chestiune imposibilă. Doar un lucru normal, într-o lume politică normală.
Marele subprodus al trădării Riceardului a fost faptul că a intrat în vizorul foștilor tovarăși de arme și interese politice, care nu s-au sfiit să-i dea la ficatul politic, din orice poziție. Cel mai vehement dintre foștii coechipieri a fost tutorele ideologic al lui Viorel Badea, marele cavaler al PD-Lismului lactat, William Brînză.
Mânat de o mânie resentimentară, Brînză l-a acuzat negru pe alb, pe Viorel Riceard Badea nici mai mult, nici mai puțin decât de înșelăciune. Potrivit declarațiilor lui Sir Brânză, publicate în ediția din 9 mai 2012 a ziarului Gândul, fostul său camarad Viorel Badea pretindea diferite sume de bani de la membri ai comunităților românești de peste hotare, în schimbul unor promisiuni de angajare în diverse funcții din România. Acuze similare fuseseră anterior făcute în anul 2009 în Spania, de către membri ai filialei PD-L Iberia, care într-o scrisoare deschisă denunțau că Viorel Badea a cerut bani împrumut, (în realitate mită) pentru facilitarea accesului împrumutătorilor la diferite funcții, făcându-se însă dispărut din peisaj, și cu banii și cu promisiunea. Înghesuit de presă, Viorel Badea a negat acuzațiile, transferând problema în plan politic și susținând că este vorba de un joc de culise susținut de opozanții săi din PD-L.
În 11 mai 2011, o analiză jurnalistică publicată de ziarul Gazeta Românească, prezenta însă o plângere judiciară împotriva lui Viorel Badea, depusă de Andrea Stefanelli, om de afaceri italian în vârstă de 61 de ani, căsătorit cu o româncă. Acesta susţinea că i-ar fi plătit lui Badea 6000 de EURO în 2007, pentru a deschide şi la Bucureşti o filială a Uniunii Naţionale a Consumatorilor. Puțin după, un facsimil al acestui virament, dar și unul după un document prin care soția lui Stefanelli, numita Elena Ion, îi acorda un împrumut de 3000 de EUR lui Viorel Riceard Badea, sunt publicate de ziarul Cotidianul, în articolul Un deputat PDL își acuză colegul și culmea … are dreptate. Ca și în cazul precedent, senatorul Riceard Badea, a calificat acuzațiile drept o încercare de denigrare și o răzbunare politică venită pe filiera detractorilor săi din PD-L.
Fostul partner de scenă diasporeză a lui Viorel Badea, deputatul William Brînză, avea să arunce și cu lături ceva mai personale în imaginea colegului de interese politice dezertat la inamic. Viorel Badea, dixit Brînză, ar fi fost un mare fan al clondirului cu secărică, fapt certificat, în opinia PD-Listului camembertian, de un spectacol spectacol bahic susținut de senator în fața unor membri ai comunității românești din Portugalia. Adevărate sau calomnioase, afirmațiile lui Brînză n-au apucat să se răcească, pentru că în scurtă vreme Viorel Badea a revenit în PD-L, rupând astfel toate topurile sui-generis la traseism politic. Lipsită de orice fel de empatie doctrinară, Monica Macovei, șefa Comisiei de Etică a ARD (Alianța din care făcea parte PD-L în acel moment pre-electoral), n-a fost prea impresionată de revenirea la matcă a lui Viorel Badea și a dat cu flit candidaturii acestuia, pentru un nou mandat de senator.
Ironia sorții este însă că în timp ce Badea s-a cocoțat destul de bine pe săgeata electorală cu irizații galben-portocalii a PD-L/PNL, William Brînză a ajuns să se dueleze cu DIICOT, pentru un conflict aferent unor presupuse activități de evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. Nici pentru Monica Macovei – cea care l-a ștampilat pe Viorel Badea cu eticheta lipsei de integritate – lucrurile n-au stat prea roz, ea plonjând , spre deosebire de Sir Riceard, într-un soi de viitor politic mediocru, în care singurele satisfacții au fost cele de spama cu regularitate tone de conturi de socializare de pe rețeaua Facebook.
Trecerea lui Viorel Badea de la PD-L la PNL în 2012, avea să creeze valuri de nemulțumire în cadrul cluburilor liberale din Italia, Germania, Grecia, Spania, Portugalia, Grecia, Austria, Marea Britanie, Australia, ajungându-se la tensiuni de neconceput între fiefurile ideologice ale PNL din afara țării și onor-conducerea antonesciană de la București.
După cum rezultă dintr-un material difuzat de Gazeta Românească în 10 mai 2012, liderii liberalilor din diaspora s-au pus pe împroșcat la liber cu lături în Viorel Badea, acuzându-l că are o imagine „total compromisă în toată diaspora” și că, activitatea și declarațiile sale, a acționat, în fapt, împotriva celor pe care trebuia să-i reprezinte. Declarația sa vizând creșterea taxelor consulare a făcut, la momentul respectiv, să curgă multă cerneală în mediile virtuale ale diasporei. Înghesuit de detractori, senatorul a făcut un soi de mea-culpa light, declarând că de fapt a solicitat doar majorarea taxelor consulare de urgență. Pentru conformitate, declarația originală în care pleda pentru majorarea taxelor consulare, este mai jos:
O reacție virulentă a avut la acea vreme și istoricul liberal Toma Roman Jr., care l-a încartiruit pe Badea în rândul panacotarilor și șuților politici din România, gratulându-l cu apelativul „Riceard inimă de cârpă”. Calomniator, dar întrucât Toma Roman Jr. susține că-l știe „din anii 90, pe când umbla deghizat într-un fel de Păcală și Tândală naționalist, cu chimir și ițari, așezat de-a drepta viitorului mogul obscur Marian Munteanu”, chestiunea pare să aibă ceva substrat personal… și literar.
Dar, vorba proverbului românesc, „apa trece, pietrele rămân„, vorbele grele au trecut, iar Viorel Badea a rămas senator. Asta, în ciuda faptului că – potrivit unei anchete semnate de Andrei Badin pentru Jurnalul Național, în noiembrie 2008, de coada lui Viorel Badea ar fi atârnat o oarecare tinichea juridică, de pe vremea când, spune Badin, actualul senator fusese „şef la Departamentul pentru Românii de peste Hotare (DRRH) în timpul guvernării CDR„. Citând un raport de 147 de pagini al Corpului de Control al Guvernului realizat în anul 2000 și vizând și perioada 1999-2000 când Viorel Badea a fost secretar de stat în Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare, jurnalistul Badin, concluziona că Viorel Badea a devalizat bugetul pentru românii din Diaspora.
Acuze grave, ar zice detractorii săi, mai ales că – potrivit anchetei din Jurnalul Național – în raportul Corpului de Control al Guvernului „s-a sesizat că fondurile destinate construirii unor biserici în Basarabia, Bucovina, Ţinutul Herţa şi fosta Iugoslavie au dispărut sau în unele cazuri deconturile au fost umflate pentru ca Badea şi apropiaţii săi să-şi tragă binecunoscutele comisioane”. Și Badin nu se oprește aici, punând în capul viitorului Mare Traseist, tot soiul de acuzații care mai de care mai penale: șpăgi pentru facilitarea burselor, distrugerea unei vile de patrimoniu sau șmecherii cu deconturile. Ce s-a întâmplat până la urmă cu povestea asta, doar binomul Badea-Badin mai știe.
An după an, timpul s-a scurs, iar Viorel Badea a crescut din punct de vedere legislativ, mai ceva ca Harap-Alb pe drumul inițiatic. Și lucrurile ar fi stat ele mult și bine în acest paradis senatorial, dacă Viorel Riceard Badea nu ajungea, în 2015 în lumina mizeră a reflectoarelor mass-media.
Astfel, într-o scrisoare remisă presei, Valeria Bulgaru (în acel moment preşedinta filialei PNL Veneto, Italia) ștergea pe jos cu Viorel Badea, după ce acesta fusese surprins – în prima zi de doliu național de după tragedia din clubul Colectiv (31 octombrie 2015) – la o benchetuială în taverna Posidonio din Atena.
Dar, vorba aia, quod licet iovi non licet bovi (ce-i permis lui Jupiter, nu-i permis boului), ce nu era permis electorului, îi e permis alesului. Că deh, e democrație, dar nu pentru căței…
În fine, de numele Valeriei Bulgaru se leagă un alt episod nu tocmai onorant pentru Viorel Badea, de data asta în martie 2016 când senatorul liberal a vrut să-și facă puțină publicitate electorală în cadrul unui spectacol organizat cu ocazia Zilei Martisorului si a Zilei Femeii de trei asociații românești din Italia (”Orchideea” din Padova, ”Decebal și Traian” din San Dona di Piave și ”Europa” din Friuli Venezia Giulia). Cum organizatorii nu-și aduceau aminte să-l fi invitat și cum nici nu erau ei în relații de amor-ghebos cu politicianul, Viorel Badea s-a trezit alungat de la manifestare, plecând, potrivit unui articol pe această temă, publicat de Gazeta Românească, sub semnătura lui Andi Rădiu, cu coada politică între picioare.
Cea mai dură gaură în armura politică a lui Viorel Badea a fost produsă însă în anul 2011, de către preotul Ioan-Florin Florescu, un român de pretutindeni, care nu prea avea chef să devină român de pretutindeni.
Proaspăt emigrat în Scoția pe poziția de răspândac („delivery-boy”) pentru o pizzerie indiană, Ioan-Florin Florescu, care în țară activase ca preot, editor la Editura Polirom şi cercetător ştiinţific la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi a dat cu Badea de toți pereții virtuali, printr-o scrisoare-răspuns la un mesaj de felicitare distribuit de politician pe grupurile de socializare și forumurile de discuții ale românilor din Diaspora, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni.
Voi spicui aici câteva rânduri din textul original al scrisorii:
Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor şi a României din care găştile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine şi pe alte milioane de compatrioţi, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinţii şi prietenii şi să ne căutăm pe aiurea pîinea şi dreptatea. Ce sărbătoare vedeţi în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărţite, pentru fraţii şi prietenii lăsaţi în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în ţară de dorul lor. Şi, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.
Iertaţi-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiţi dvs. de „valorile româneşti”. Ocupaţi-vă de ele în ţară, acolo unde „cultura şi valorile româneşti” sînt lăsate în paragină. Şi v-aş mai ruga ceva. Sînteţi totuşi un reprezentant al clasei politice româneşti. Aveţi decenţa de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului”. În Franţa am cunoscut un om care şi-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoşi. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiţi eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în curînd, îl veţi putea vedea şi auzi într-un documentar tv despre Revoluţie, apropo, nu-i aşa, de cei care „fac cinste ţării natale”).
La sfîrşit, aş vrea să vă asigur că nu mi-e ruşine că sînt român. Aşa mi-am învăţat şi fetele, să nu le fie ruşine să spună de unde vin. Singurele momente în care mi-e ruşine că-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-aş cere să păstraţi măcar distanţa tăcerii?” (Ioan-Florin Florescu).
Viața molcomă de peste Prut, i-a tihnit lui Viorel Badea, care a hotărât să-și stabilească fieful parlamentar la Chișinău. Cu toate astea, detractorii n-au întârziat să apară și aici, dovadă stând un articol din anul 2011, intitulat „Cum a ajuns senatorul roman Viorel Badea un simplu figurant…” și în care, Viorel Badea este acuzat de faptul că folosește fonduri publice românești pentru organizarea unor conferințe și mese rotunde, unde invită personaje obscure, depășite de realitate. Autorul articolului, Nicolae Pascaru (licențiat în drept al Universitatea de Studii Umanistice din Moldova și al Academiei de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, magistru în științe politice), ridică grave semne de întrebare vis-a-vis de veridicitatea informațiilor oferite de către Viorel Badea, Parlamentului României, acuzându-l că în fapt denaturează informația și, împlicit afectează fundamentarea unei colaborări constructive între Chișinău și București. Autorul îl mai acuză pe Viorel Badea, de faptul că vrea să lase „senzația că este un «zeu» si nu un simplu boschetar si ca poate hotari problemele romanilor din Moldova. [..] Este un simplu turist care admira localitatile moldovenesti si se bucura de linistea pe care si-o permite la Chisinau„.
O altă situație inedită, care l-a avut în rol principal pe Viorel Badea, a fost generată de Călin Popescu Tăriceanu, care – potrivit stenogramelor Senatului – s-a declarat ultragiat de faptul că senatorul de Diaspora a înregistrat depășiri la convorbirile telefonice externe de peste 13.000 de lei.
Presa a preluat rapid ideea, iar Viorel Badea a mai a mai încasat o lovitură de imagine, în ciuda explicațiilor de bun simț oferite ulterior de senator. Declarațiile sale cum că „Țara noastră e în afara țării” și că e nevoit să aducă bani de acasă pentru a-și exercita mandatul așa cum trebuie, au devenit subiect de pamflet.
Cu toate calomniile și acuzațiile care i se aduc, de numele lui Viorel Riceard Badea sunt legate și câteva aspecte pozitive. De exemplu i se datorează, în mare parte, faptul că anual, în data de 31 august, se sărbătorește Ziua Limbii Române (Badea fiind inițiator al proiectului care va deveni, ulterior, Legea 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române). Ca parlamentar a avut extrem de multe propuneri legislative, a susținut o pleiadă de declarații politice, și interpelări. Ca urmare, Marelui Traseist nu i se poate reproșa mare lucru din punct de vedere al expertizei, fiind probabil, mult mai calificat decât cei mai mulți dintre contra-candidații săi, în ceea ce privește problemele diasporei și soluțiile necesare. Dar, astea sunt povești electorale, pe care le înțelege fiecare cum dorește.
Notă: Ca să evităm discuțiile inutile vis-a-vis de faptul că nu i-am gâdilat orgoliul candidatului și nu am poleit imaginea, reamintesc cititorilor că Leviathan.ro este o publicație care pune doar întrebări incomode și care nu face laudatio politic. Candidații la poziții publice sunt bagați în malaxor și striviți cu întrebări și situații dificile. Dacă fac față sau nu, e problema lor. În concluzie, susținătorii domnului senator, aflați în cautare de informații pozitive, sunt invitați să juiseze cognitiv citind articolele publicate pe site-ul domnului Viorel Badea sau advertorialele și interviurile de campanie pe care le distribuie membrii PNL Diaspora.
Nota Bene: Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
