„Zbucium şi izbăvire”, cronică de teatru de Adina Ștefan

150
molly bloom

cronica de teatru logo leviathanÎn această primăvară, Teatrul „Nottara” din București a găzduit incitantul one-wooman-show intitulat Molly Bloom, o adaptare după James Joyce. Publicul s-a văzut confruntat cu un text inedit şi provocator, paradoxal, dar de o muzicalitate incontestabilă. „Un text care te poartă. Prin energia cuvântului”, apreciază actriţa Raluca Gheorghiu-Culda, cea care a interpreta-o, cu har, pe Molly Bloom, adultera care, prin zbuciumul sufletesc al unei lungi meditaţii introspective, ajunge la izbăvire.

Posibil de citit în cheie ortodoxă, solilocviul Penelope, care încheie romanul Ulise al scriitorului irlandez James Joyce, te duce cu gândul la mari păcătoase din istoria creştinismului, care s-au salvat redescoperind în ele curajul de a fi bune şi virtuoase.

Recunoscut drept extrem de dificil de citit, romanul Ulise al lui Joyce este considerat capodopera literaturii moderniste, fiind cap de listă pentru cele mai bune 100 de romane de limbă engleză scrise în secolul XX.

James Joyce a scris Ulise pe timpul „marelui război”, între 1914 şi 1921 şi l-a publicat la data de 2 februarie1922, adică exact acum un secol. Interzis timp de un deceniu după publicare de către autorităţile puritane (pe motivul „modernităţii” sale şocante, eufemistic vorbind), romanul Ulise este astăzi deopotrivă extrem de apreciat, dar şi puţin citit de public. Mai ales la noi.

Cu atât mai mult este de apreciat, în acest context, spectacolul Molly Bloom, prezentat pe scena de la „Nottara”, dramatizare după Penelope de Radu Aldulescu (adaptare liberă după Joyce), în regia Alinei Hiristea şi în interpretarea Ralucăi Gheorghiu-Culda. Înţelegând-o pe Molly ca pe o fiinţă care se luptă pentru a-şi salva sufletul din păcatul unei vieţi care a copleşit-o, făcând-o să uite tot ce a fost frumos cândva, în căsnicia ei întemeiată pe iubire reciprocă, actriţa Raluca Gheorghiu-Culda, tânără, frumoasă şi expresivă, prezintă dificilul solilocviu scris de Joyce, care durează mai mult de o oră, ca pe „o spovedanie faţă în faţă cu tine, prin Dumnezeu”.

Prin gândurile în flux spontan şi adesea imprevizibil prin care Molly (o altfel de Penelopa) îşi trăieşte dureroasa introspecţie, Joyce descrie într-un mod viu şi cu un impact răscolitor în conştiinţa publicului, felul în care Molly Bloom îşi cântăreşte păcatul adulterului pe care l-a comis, cedând dezamăgirii profunde în care comportarea soţului ei o împinsese. Pentru că Molly este o soţie care ajunge să păcătuiască în ciuda faptului că îşi iubeşte soţul şi el, de asemenea, o iubeşte încă, deşi au trecut zece ani de când s-au căsătorit. Soţul lui Molly, Leopold Bloom (un Ulise comun, ca atâţia alţii, printre oamenii obişnuiţi) este un agent comercial deprins să hoinărească, toată ziua, departe de casă şi să-şi trăiască viaţa cum îi vine la îndemână, neglijând-o pe Molly, care este cântăreaţă de operă şi ajunge să aibă o aventură cu regizorul cu care lucrează.

„Mi se pare un text cu valenţe ortodoxe”, spune actriţa Raluca Gheorghiu-Culda.  Şi motivează: „Pentru că este paradoxal, vorbeşte despre paradoxul vieţii, dincolo de bine şi de rău, dincolo de judecată, dincolo de tine, ca persoană. Este o suferinţă care arde pe dinăuntru, până la purificare. Molly nu se poate accepta aşa cum a ajuns, ea este cea care ridică piatra şi o aruncă asupra ei însăşi. Astfel, prin îndelunga şi chinuitoarea ei meditaţie nocturnă, ea trăieşte un catharsis sau o autoiertare prin spovedania mustrărilor sale de conştiinţă, care-i dă puterea de a se ridica iar, de a se regenera.”

Şi, într-adevăr, după ce este parcurs acest dificil traseu sufletesc, expus public, prin arta actoricească, Molly Bloom ajunge la momentul de graţie care o luminează ca zorii dimineţii. Şi ultimul cuvânt care încheie zbuciumul ei izbăvitor este „Da”.

Acel „da” spus unui nou început în care răbdarea şi înţelegerea reaprind candela iubirii. Acel „da” spus eternului feminin care absolvă păcatul prin iubire.

Am mai întrebat-o pe Raluca când i-a venit ideea de a face acest one-woman-show şi cum de a ales un asemenea text solicitant. Şi mi-a spus că iniţiativa i-a aparţinut regizoarei Alina Hiristea, iar ea a simţit că se poate contopi cu personajul Molly Bloom.

„Este un spectacol «pandemic». Adică l-am făcut în pandemie. Şi acum îmi doresc să-l joc cât mai mult, să-l prezint nu doar pe scena Teatrului «Nottara», ci şi în spaţii neconvenţionale, să fie cât mai accesibil, să-l vadă cât mai mulţi tineri, elevi de liceu, studenţi. Pentru că Molly este ca o oglindă cu multe faţete, ca un diamant.”

Molly este o femeie din ziua de azi. Viaţa ei nu mai seamănă cu ce îşi dorea cândva, când spera să trăiască bazându-se pe iubire. „Viaţa vine peste noi, dincolo de ce ştim şi nu o mai putem nega sau controla. Cât timp îi rezişti, produce suferinţă. Molly a ajuns la limită. Dar a privit în sufletul ei şi a căutat cu o ultimă speranţă, o cât de mică lumină. Când a găsit-o, a recunoscut-o şi brusc lumina a cuprins-o.”

„În anul 2004, când eram încă studentă, am jucat-o pe Nataşa Rostova în Război şi pace, după Tolstoi, în regia lui Petre Bokor”, şi-a amintit Raluca. „Acum am descoperit-o pe Molly Bloom. Un veritabil traseu de existenţă feminină. Şi mă bucur să spun, prin intermediul ei, că Dumnezeu ne vorbeşte. Limbajul lui Dumnezeu este tăcerea. Dar, când te simţi ca un şoarece înnebunit, prins în cuşcă, să nu uităm că salvarea ne vine din interior. Din sufletul nostru. Ca şi pentru Molly Bloom.”

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.