„Zburlita şi atât” de Lică Barbu

73
Lumea lui Licuta

logo lumea lui licutaÎn toate povestirile mele din Lumea lui Licuţă apare personajul Zburlita, dar niciodată nu am descris-o într-un portret literar, cu toate că ea este cel mai important personaj. Fără Zburlita, Licuţă nu mai e Licuţă.

Zburlita este o copilă din imaginaţia mea pe care mi-am închipuit-o aşa cum a dorit Licuţă atunci, în copilărie, când avea multe prietene zburlite, dar nu ca ea.

Şi apoi, care-i menirea unui scriitor? Să-şi imagineze personaje în care cititorii să se regăsească, iar Zburlita este unul dintre ele în care, oamenii, şi mici, şi mari, se recunosc pentru că o îndrăgesc şi vor să fie ca ea sau ar fi dorit să fie în copilărie ca ea.

Şi Licuţă de ce ar face excepţie? Că e şi el om. Un om care vă redă în continuare, aţi ghicit, pe adevărata Zburlită. Cum altfel decât într-o poveste? Ia, să auzim!

Zburlita este o poreclă. Pe ea o cheamă Eleny, de fapt. Eu am botezat-o aşa, dar nu din răutate, ci de dragă ce-mi e. Între noi doi e ceva special. Nu-i niciun secret. Toată galaxia ştie.

Zburlita arată ca o zână. Roşcată ca o piersică bine coaptă, cu părul numai bucle în care este prinsă mereu o floare galbenă. O şuviţă rebelă îi acoperă năsucul ei cu cincizeci de pistrui (număraţi de mine) ca nişte boabe de grâu în spicul copt.

Tot timpul îmi zâmbeşte cu înţeles, ca să scriu mereu despre ea în poveşti, dar numai cu cerneală din curcubee. Dar şi despre mine. Că fără mine povestea este un tiriflici. Vorba ei, nu a mea.

Haideţi să vă povestesc cum de am ajuns să o botez pe Eleny, Zburlita.

Era într-o zi de primăvară, parcă în luna aprilie, când pomii explodau în flori şi miresme.

M-am trezit cu noaptea-n cap şi mă gândeam eu ce mă gândeam la toţi prietenii mei, cuvântători şi necuvântători, dar tot la Zburlita-mi zbura gândul. Mă întrebam de ce-i spuneam Zburlita?  Pentru cǎ umblǎ toatǎ ziua murdarǎ, ciufulitǎ, rochiţa într-o parte, ce mai, ca o zburlită. Da’ de ce e aşa? Nu are şi ea puţin grijă de ea? Mămica ei nu o vede? Nu are o oglindă să se vadă când iese pe stradă? Cu atâtea frământări în mintea mea, de unde atâta somn?

Ca să mă lămuresc mai bine, mi-am zis să o spionez. Poate nu-i chiar aşa. Am şi ieşit din curte, aşa, cu pijamaua pe mine şi m-am dus la gardul curţii ei. M-am tot învârtit să găsesc o găuricǎ în gard ca să văd mai bine. Cam greu. Toate erau astupate. Aşa că mi-am făcut eu una. Una mai mare ca să văd cu ambii ochi.

În prim plan, Zburlita! Îmbrăcată într-o pijama cu fluturaşi, spăla nişte farfurii la cişmeaua din curte. Apoi, a intrat în casă şi a ieşit cu cearceafuri de pat pe care le-a pus pe o frânghie la aerisit. A dat cu mătura, a şters geamurile de la bucătărie. Tocmai bine ca să o văd cum pregătea micul dejun. A dispǎrut o clipă şi a ieşit schimbatǎ într-o rochiţă de joacă. Dar nu a plecat spre poartă, ci spre fundul curţii unde a dat boabe la gǎini, mâncărică lui Cezar, căţeluşul ei, apoi a tras de  funie o caprǎ aflată într-un coteţ.

Etete! Avea o capră şi eu nu ştiam. „Trebuie să-i pun un nume, neapărat”, gândeam atunci.

Asta n-a fost nimic. Zburlita a fugit în bucătărie şi s-a întors cu o oală. Mare. M-am şi speriat. Ori vrea să taie o găinǎ, ori spală capra. N-ai să vezi! Ce credeţi că a fǎcut?

A muls-o, dragi prieteni… Am zâmbit aiurea de parcă am văzut lumea pe dos.

După ce a terminat, s-a şters în fugă cu un prosop şi a fugit spre poartă la joacă, aşa cum era: murdărică, ciufulită şi cu rochiţa pe dos.

Am fugit şi eu repede acasă cu toate gândurile după mine.

De aceea era Zburlita zburlită. Pentru că ea fǎcea repede treaba în casă şi nu avea timp pentru ea. Trebuia să prindă timp de joacǎ.

Ce mă tot întreb de ce o iubesc pe Zburlita? Acum m-am lămurit. Pentru că-i harnică şi vine repede pe stradă ca să stea mai mult cu mine. De ea nu-i pasă.

O cheamă dorul de Licuţă.

Şi dacă m-a simţit când o spionam? De ce nu mi-a spus nimic? Off! Iar încep frământările şi mâine mă trezesc din nou cu noaptea-n cap.

Şi ce? E al naibii de minunat să fii îndrăgostit!

Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.