„Ibricul pentru cafea al țăranului este înnegrit, dar fierbe continuu pentru a-și onora oapeții.” (Proverb turcesc)
Într-o zi rece de iarnă, în timp ce îmi beam cafeaua sub o păturică, mi-am spus: „Să-ți fie bine, omule, acolo, unde te afli, tu, cel care ai descoperit cafeaua și ai adus-o în această stare, pentru ca noi să ne putem încălzi și trupul, și sufletul!” Apoi m-am întrebat cine s-ar fi gândit cu adevărat să facă posibilă această plăcere și am început să investighez… Ceea ce am descoperit a fost rezultatul unor lungi articole interesante, (vă asigur!), despre acest elixir al vieții noastre, sau, cum mai spun unii, „perla neagră”, fără de care nu mai concepem să ne începem ziua de lucru, ori ziua liberă și, cu atât mai puțin, o zi de vacanță. Deși există tot felul de zvonuri despre istoria cafelei, fapt este că s-a răspândit în lume din Imperiul Otoman… Cafeaua descoperită în secolul al IX-lea, în regiunea Kaffa din Etiopia (cunoscută în acele vremuri sub numele de Abisinia), de păstorul Khaldi, îndrăgit și zeificat de o întreagă lume, a căpătat sens în Imperiul Otoman și, de aici, s-a răspândit în Europa. Mai târziu, s-a răspândit în Mecca și Medina. Aici, oamenii au măcinat boabele care semănau cu măceșele și din praful rezultat au făcut cu o parte pâine, iar altă parte au fiert-o în apă, bând licoarea rezultată. Apoi, guvernatorul otoman al Yemenului, Özdemir Pașa, a adus boabele de cafea la palat în 1517. Deși la început cafeaua a fost considerată a fi otravă datorită gustului său amar și aromei dure, în scurt timp, ea a devenit preferata tuturor, atunci când a început să fie servită alături de delicii turcești, precum lokum (rahat), akide (acadea) sau șerbet. Obișnuiți să bea cafea turcească clasică, locuitorii seraiului au început să guste, din când în când, diferite tipuri de cafea cu arome, de la cardamom la scorțișoară și ghimbir. În acele vremuri, fetele din harem încercau să se facă remarcate, adăugând diferite arome în cafea, pentru a-i atrage pe prinți și să fie numite gözde (favorite). Venite din țări diferite, ele duceau lupte aprige să-și arate abilitățile. Cea a cărei cafea avea cel mai bun gust mergea la prinț să-l servească. Tânăra care l-a servit pe prințul care guverna sangeacul Manisa a pregătit o cafea specială, în care a adăugat migdale măcinate grosier deasupra spumei. Cu această cafea, ea a cucerit inima prințului și, de atunci, cafeaua este cunoscută sub denumirea de Cilveli Sultan Kahve („cafeaua cochetă a sultanului” sau „cafeaua care flirtează”). Acest obicei din trecut a supraviețuit până astăzi, când domnișoarele, viitoare mirese, au început s-o pregătească, emoționate și entuziasmate, ca fiind cafeaua mirelui. Cilveli Kahve este una dintre poveștile captivante ale cafelei care oferă o mulțime de pretexte de a fi servită pentru gustul său indispensabil în momentele de relaxare, când se stă strâmb și se vorbește drept.
Turcii au consumat cafeaua, pregătind-o într-un mod unic. Prin acest mod unic de pregătire a cafelei, turcii merg mai mult pe ideea de a „găti” cafeaua și nu a o prepara, în sensul de a o împodobi, precum exemplul de mai sus, cafeaua cilveli. S-a răspândit peste tot în vechiul Istanbul, mai întâi, în cafeneaua deschisă pentru prima dată, pentru bărbații singuri în cartierul Melek Girmez (Îngerul nu intră), cunoscută azi ca Tahtakale („Tahte’l kal’a” care înseamnă „sub castel”), un cartier în Eminönü. Cafeaua și cafenelele au devenit, de-a lungul timpului, un element al vieții culturale, deoarece cafenelele s-au transformat în Kıraathane, adică Case de lectură sau Case de Cafea, existente și azi, pe măsură ce oamenii se adunau aici și își beau cafeaua în timp ce vorbeau și citeau cărți. Mai mult decât atât, aceste locuri au devenit zone în care meddah (meditatori), care erau reprezentanți ai tradiției literaturii orale, își susțineau și spectacolele. Numărul cafenelelor a fost în creștere, mai ales în Istanbul. Apoi, s-a răspândit la fel de rapid în toată țara. În cafenele, se citeau cărți, se recitau poezii, se juca șah și aveau loc conversații literare. Locul cafenelelor în literatura turcă nu se limita însă la asta. Multe „pene” valoroase, de la Arif Dino la Sabahattin Ali, de la Fazıl Hüsnü Dağlarca la Sabahattin Kudret Aksal, și-au scris cele mai importante lucrări în cafenele precum Nisuaz, unde erau oaspeți obișnuiți. Cafenelele joacă, de asemenea, un rol imens în pictura turcească. Este posibil să vorbim despre miniaturi realizate în perioada otomană, tablouri ale pictorilor orientaliști și multe opere de artă despre cafenele. În imaginea perioadei republicane, când vine vorba de cafenele, îmi vin în minte peisajele colorate de cafenea ale lui Bedri Rahmi Eyüboğlu.
Cafeaua, intrată în bucătăria palatului, a început să fie consumată foarte mult. Cafelele gătite cu grijă au fost servite celor mai respectabili oameni. Istoricii afirmă că expedițiile lui Yavuz Sultan Selim (Selim cel Crud) în Egipt au jucat un rol important în răspândirea și popularitatea cafelei în ținuturile otomane, iar datorită ambasadorilor otomani, cafeaua turcească s-a răspândit mai întâi în Europa și apoi în întreaga lume. Din Yemen la Mecca și Medina, cafeaua s-a răspândit în Iran, Egipt și Turcia prin intermediul călătorilor de la sfârșitul secolului al XV-lea. În Europa, cafeaua a pătruns în 1615, adusă de negustorii venețieni care veneau la Istanbul pentru comerț în acea perioadă. Aici, ei au fost serviți cu cafea turcească, pe care au savurat-o cu plăcere și au dus boabele la Veneția, cafeaua devenind astfel favorita Europei. Prima cafenea a fost deschisă la Paris, în 1643, la Veneția în 1645, iar la Londra în 1651. Dar adevărata răspândire a cafelei a fost după al doilea asediu al Vienei, când soldații otomani au luat cu ei saci plini cu boabe de cafea. Când asediul a eșuat, ei au lăsat sacii cu cafea la Viena, pentru a nu-i împovăra, deoarece ar fi fost greu să-i aducă înapoi, la Istanbul. Odată cu descoperirea acestor boabe de către Georg Franz Kolschitzky, s-au pus bazele celebrei cafele vieneze. Georg Franz Kolschitzky a obținut un alt tip de cafea prin prăjirea și măcinarea boabelor și amestecând pulberea obținută cu lapte și zahăr. Creșterea consumului de espresso și cafele pe bază de espresso a făcut cafeaua cu lapte să fie preferată. În Portugalia, băutura numită bica este espresso, care are nume diferite în funcție de țări, dar produse similare sunt, de asemenea, frecvent întâlnite.
Suedia și țările nordice tind să utilizeze tipuri de latte și cappuccino numite fika, pe care le beau în special în timpul orelor de odihnă și, în principal, pe bază de lapte.
Când ajungem în Italia, vedem cafele tari și saturate, în special ristretto și espresso. Italienii preferă produse lactate, precum latte și cappuccino, ca un fel de băutură pentru micul dejun. După-amiaza, ei continuă ziua cu espresso și ristretto unocaffe. Preferințele de cafea se schimbă pe măsură ce mergi de la nord spre sudul Italiei. În special în orașele din nord, precum Milano, Veneția și Torino, cafelele mai aromate și cu un gust mai înalt (am putea spune cu amestecuri pe bază de arabică) sunt înlocuite cu arome mai dure și mai fine și, în sud, în Napoli și Sicilia, preparate cu amestecuri dominate de boabele de robustă.
Desigur, nu trebuie uitat faptul că „oala de moka” este folosită pe scară largă, ca metodă de preparare indispensabilă în fiecare casă italiană. Văzând că rafturile de cafea din piețe sunt pline cu soiuri foarte variate, îi face pe iubitorii de cafea fericiți să se comporte precum copiii într-un parc de distracție. Am putea spune că este paradisul iubitorilor de cafea în Italia.
În SUA, se preferă nu doar cafeaua la filtru, ci și cafeaua cu zahăr, dulce și aromată. Cafelele preparate cu cold brew (obținută prin prepararea cafelei cu apă rece sau prin răcirea cafelei preparate) și siropuri aromatice sunt destul de comune în rândul tinerilor. Este cunoscută și cafeaua turcească, dar nu este foarte familiară ca gust. Espresso se consumă mai puțin decât cafeaua mai ușoară. De altfel, originea conceptului de americano în Italia provine din obiceiurile de consum de cafea ale americanilor. „Americano” a intrat în literatura italiană ca un nou tip de cafea, din pricina soldaților americani din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cărora espresso li s-a părut greu de băut și l-au diluat adăugând apă fierbinte. Continuându-ne călătoria în sudul continentului american, aflăm că în Peru cafeaua este o băutură foarte răcoritoare, cu note de caramel și scorțișoară. Acest tip de cafea este, de asemenea, o opțiune bună pentru amestecuri. Columbia, a doua mare producătoare de cafea din lume, produce boabe de cafea cu aciditate dulce și echilibrată. Una dintre teoriile despre modul în care cafeaua a ajuns în America de Sud este că olandezii au fost cei care au introdus-o prin Surinam și apoi francezii. La începutul secolului al XVIII-lea, au exportat-o în Columbia și Brazilia. Până în secolul al XIX-lea, o boală cunoscută sub numele de rugina cafelei a atacat culturile din Ceylon (Sri Lanka de astăzi), care, la acea vreme, au fost principalii producători de cafea. Cafeaua din Columbia are aproximativ 300 de ani de istorie, de când iezuiții au adus-o în țară în secolul al XVIII-lea. În 1938, a luat ființă Centrul de Cercetare, CENICAFE, care a fost responsabil pentru realizări precum soiul Castillo, rezistent la boli precum rugina. În 1959 au avut loc două evenimente importante: s-a născut personajul lui Juan Valdez și a fost deschis biroul Café de Colombia la Tokyo, făcând astăzi Japonia al doilea consumator de cafea columbiană din lume. În 1984 a fost creat semnul distinctiv Café de Colombia, care îl identifică în fiecare colț al lumii.
Brazilia este cel mai mare producător de cafea din lume. Cafeaua braziliană, cu peste 300 de ani de istorie, industrie și arome, încântă lumea în fiecare zi. Așa se face că cea mai mare țară din America de Sud se poziționează și ca principal exportator de cafea din lume.
La începutul secolului al XVIII-lea, când Brazilia era încă o colonie portugheză, a fost introdusă prima plantă de cafea. La acea vreme, singura zonă din America de Sud, unde se cultiva cafea era Guyana Franceză. Trebuie menționat faptul că această plantă nu a existat niciodată în stare naturală în America Latină, ea fiind importată. Potrivit datelor istorice, cafeaua a ajuns în Brazilia, în nordul țării, în jurul anului 1727. A fost adusă din Guyana Franceză de către sergentul Francisco de Mello Palheta la cererea guvernatorului provinciei Maranhao y Grão-Pará, deoarece la acea vreme cafeaua avea mare valoare comercială. Coloniștii spanioli, stabiliți în Guyana, încântați să aibă această comoară în posesia lor, nu ar fi vândut niciodată, de bunăvoie, boabele de cafea vecinului lor de graniță. Atunci, câștigând încrederea soției guvernatorului Cayenne, capitala Guyanei Franceze, Palheta a transportat o cantitate mică de boabe de cafea arabică în mod clandestin și, datorită condițiilor meteorologice extrem de favorabile, cultivarea cafelei s-a răspândit rapid. Cafeaua braziliană este preferată în special în băuturile pe bază de espresso datorită cremei sale, bogată în aciditate. Cafeaua braziliană este mai delicioasă cu tehnici de prăjire ușoară, având un gust care amintește de alune de pădure și ciocolată neagră. Brazilia este prima țară consumatoare de cafea, înaintea Statelor Unite.
Să poposim o clipă în Papua Noua Guinee, țară care și-a desemnat de curând un ministru al cafelei. Cafeaua, în această zonă a lumii, are aciditate variabilă, cu note de pământ și aromă de fructe.
Revenind la patria-mamă a cafelei, Etiopia, aici, cafeaua se diferențiază în funcție de modul în care este procesată. Boabele naturale dau un gust mai fructat, purificator. După 12 ore de la recoltare, boabele se decojesc, etapă în care sunt considerate„spălate” și dau un gust floral, asemănător ceaiului.
Acum să continuăm călătoria noastră în jurul lumii şi să ne oprim într-o țară în Asia mai îndepărtată. Pot spune, din experiențele prietenilor, că aromele netede ale cafelei, o băutură răcoritoare, dar mai ales robustă, sunt mai populare în Asia. Vietnamul preferă băutura rece cu metoda sa unică de preparare și faimoasa rețetă de cafea cu ouă. Așa cum este și cafeaua Charcoal cu cărbune, nu mai suntem surprinși când vedem cărbunele în pahar. Japonia este o țară în care metodele de preparare ale cafelei Pour Over, cum ar fi V60 Dripper și Chemex, care apar ca echipamente de a treia generație, sunt dominante.
Denumirea Moka, a uneia dintre cele mai cunoscute cafele din lume, este un cuvânt arab, mai precis, Mocha este orașul-port al Yemenului, chiar în fața Etiopiei. În acei ani, Yemenul era un centru comercial în care cafeaua s-a răspândit în toată lumea, iar acest nume dat cafelei de calitate provenind din Mocha Port devine, de-a lungul timpului, numele unui amestec special de cafea. Acest fapt, precum se știe, se află la baza piesei Kahve Yemen’den gelir (Cafeaua vine Yemen).Despre cine a băut însă prima cafea, circulă mai multe zvonuri. Se spune că arabul etiopian Sheikh Shazili, un șeic sufi care, probabil, a trăit în Yemen la sfârșitul secolului al XIV-lea, este unul dintre primii care au băut cafea. Se spune că a băut cafeaua în special noaptea, pentru a rămâne viguros și treaz în timpul închinării nocturne, fiind unul dintre primii sufiți care a folosit cafeaua în acest scop.
Potrivit scriitorului arab din secolul al XVI-lea Al-Jazeera, prima persoană care a băut cafea a fost yemenitul Jamalluddin Abu Abdullah Muhammed Ibn Said, cunoscut sub numele de ez-Zebhani. Zebhani a părăsit Adenul din cauza unui incident și a plecat în Etiopia, unde a întâlnit oameni care beau cafea. Când s-a întors în Aden, s-a îmbolnăvit și s-a gândit să bea cafea. Cafeaua l-a vindecat. Astfel, a descoperit proprietățile cafelei de a ameliora oboseala și somnolența și de a da vitalitate și vigoare.
Potrivit altor zvonuri, prima persoană care a băut cafea ar fi fost Süleyman (Solomon). În timpul călătoriilor sale, Süleyman vede că locuitorii orașului în care a poposit suferă de o boală necunoscută și, la ordinul lui Cebrail (Gabriel), a prăjit boabe de cafea din Yemen, le-a măcinat și fiert, iar băutura le-a dat-o pacienților. Cei care au băut din această licoare și-au recăpătat sănătatea. La un secol după ce cafeaua a fost folosită multă vreme doar de arabi, s-a răspândit în Siria, Egipt, Iran și India.
Nu știu dacă este superstiția mea, dar ori de câte ori mă doare capul, beau un pahar de suc de portocale proaspăt stors sau suc de lămâie cu o ceașcă de cafea neagră și durerea dispare. Și… sunt incredibil de fericită! Așa că nu uitați: „Cafeaua aduce întotdeauna fericire.”
Mangalia, 3 martie 2023
Surse:
www. kahvekafe.net/2018/01/cilveli-kahve.html
www. tr.wikipedia.org
www. ekovitrin.com/kultur-sanat/bugun-dunya-kahvesi-gunu
www. avansas.com/blog/40-yillik-hatiri-olan-turk-kahvesi-tarihi
www. kahve.com/blog/icerik/dunyadan-yoresel-kahveler
www. cafedecolombia.com/particulares/the-history-of-colombian-coffee
www. cafelentito.com/cafe-de-brasil
Arhiva rubricii Traditiones de Urfet Șachir
