”Poeții
mai săraci decât greierii
dar mult mai bogați decât regii”
La Editura Hoffman a apărut de curând cartea cărților de poezie, ”Biblie cu litere de zăpadă” de Constantin Preda, o antologie ce cuprinde poemele scrise în perioada 1983–2017 și publicate în peste 40 de volume, precum și 14 poeme inedite. Antologia este prefațată de Paul Aretzu, cu titlul simbolic ”Poetul înflorit”, sublimare a eului liric al poetului ”mai bogat decât regii”, o analiză a etapelor poetice, o definiție a acestui poet, prolific doar din nevoia de comunicare, așa cum el însuși afirma. Referindu-se la lirica lui Constantin Preda, Paul Aretzu afirmă că ,,între elementele naturii are loc o contaminare, preiau unele de la altele atribute: valurile Dunării sunt de grâu, vara este un arc de triumf, muntele plânge brazi, vinurile plâng și ele în carafe, poetul își mută odaia în fructe, prin frunze trec șlepuri cu grâne, lumânarea are rădăcina în părinți, gândul e o corabie, păpădiile Îl plâng pe Iisus, pustnicii dorm în cuiburi de vrabie… În toate, se manifestă o continuitate vie, dinamică, se petrec permutări, corespondențe, metamorfoze, lumea este un Eden pământesc, alcătuit dintr-o îngrămădire de figuri de stil, de metafore și personificări, o mișcare ontologică în care formele profane distilează sacrul, lăsându-l să irumpă, sau, dimpotrivă, cele sacre devin familiare. Totul se transformă în poeticitate…”. Pentru Fănuș Neagu, ”Constantin Preda este, poate, cel mai talentat poet tânăr din România”(1985), iar pentru Nichita Stănescu, poetul craiovean reprezenta ”un sunet original în tânăra lui generație”(1981). Florin Mugur îl definea ca pe ”un prinț tânăr și risipit frăgezimii”(1988), iar Geo Bogza concluziona că este ,,un poet înzestrat”. La apariția volumului ”Teama de a te pierde” (1997), Adrian Păunescu afirma că această carte ”ne dă speranța că Poezia n-a murit în România și că putem să ne certăm de 365 de ori pe zi, dar, într-o singură a anului, măcar e Învierea prin poezie”. Poet al tandreței nesfârșite (”ne-am iubit ca fluturii [...] ne-am iubit ca două picături de ulei de candelă”), Constantin Preda împletește fioruri, înnoadă sentimente pentru scara de iubiri a timpului, iubește cu cerul și pământul, într-un amestec splendid de doruri nuanțate în culorile curcubeului. Este poetul care nu se teme de cuvinte și le folosește cu o lejeritate tulburătoare. Constantin Preda este un poet autentic, un poet al tuturor sentimentelor, al vieții și al morții, al florilor, pădurilor, copacilor, al ierbii, al păsărilor, al cerului și pământului etc.
Despre poetul pentru care poezia este ”pergamentul pe care Dumnezeu îl scrie cu genele” s-a scris mult, s-a scris bine, fiindcă pentru Constantin Preda poezia nu are secrete. El deține cheile misterioase ale metaforei poetice, ale poeziei ”în dulcele stil clasic”, dar și ale poeziei moderne, dar care ”nu se lasă târât de valul modei, ci numai de talentul lui natural, puternic, ieșit din comun…”, așa cum remarca C. Stănescu în articolul Un ”extraterestru” (”Adevărul”, 27 august 1997). Și câtă dreptate avea Arcadie Suceveanu când spunea că poetul e ”aidoma unui Midas, tot ce atinge transformă în poezie” (Chișinău, 2004). Constantin Preda construiește universuri poetice nebănuite, ochiul vede (sigur, în culorile iubirii!), inima de poet tresaltă, iar mâna scrie frumusețile lumii numai de el știute: ”Sunt un pezevenghi/nu știu nici măcar să fac nod la cravată/pot însă înțelege limba mierlelor/ și freamătul dumbrăvilor sub rochia ta înflorată”. Constantin Preda este de o sinceritate aproape dezarmantă, el unește lumile, ca totul să pară firesc, nu se teme de convenții, de cuvinte (”ești nașpa/ești dată pe foc/pustnicii te-ar lua cu japca/într-o trăsură cu roțile de soc”), la el totul este simplu (aparent simplu), de parcă am trăi în alte lumi, unde totul este al tuturor, totul este mai aproape, mai firesc, mai poetic. De ce? Cred că din dragoste. Poet al iubirilor fiecărui anotimp, creează mici paradisuri din orice. Chemarea la dragoste e ca un cântec, este ca o promisiune a unei lumi apărută pe o stea, o lume a uitării de sine. Anotimpurile lumii sunt adunate într-un singur anotimp, anotimpul poeziei: ”doamne, nici nu mai disting/dacă scriu sau dacă ning//dacă-n munți, departe, hăt/sunt doar grâu sau sunt omăt”. Pentru poetul acesta năvalnic, totul este posibil: ”…te-aștept pe coline și-n chilie/e prima mea zi de stăreție//te-aștept pe coline cu ploi și trifoi/să-mpărțim purpura cireșelor, să nu știi să te mai întorci înapoi”. Doamne, ce splendidă promisiune! Dar cine s-ar mai întoarce ”înapoi” din regatul dragostei și al uitării de sine? Sigur, poetul care are mereu alte lumi de cercetat, de cântat. Da, poezia interioară a acestui remarcabil poet este cântec, este poveste, este libertate. Sau cum spunea Marin Sorescu (Craiova, 1986): ”Constantin Preda – mereu inspirat. Cum are obiceiul”.
Poezia lui Constantin Preda are gust, gustul iubirii (”ești atât de dulce/încât și mierea/pe care ți-o pun pe limbă/vrea să guste din tine”), al florilor de câmp, al ierbii proaspete, iar mierea, zmeura coaptă, fragii de zăpadă, strugurii copți și chiar aburul pâinii (”prin care trece cuțitul zilei de mâine”) sunt tot atâtea metafore ale iubirii. Poezie olfactivă, poezie în formă aparent populară, poezia lui miroase a iasomie, a sulfină, a flori de cîmp, a iarbă verde, a gutuie, a fragă și a zmeură (”sunt un lup/care trăiește doar cu sânge/de zmeură”), a smirnă și tămâie, poetul supranumindu-se ieromonahul florilor. Tulburătoare comparație a lunii cu o amforă, dar un bun prilej pentru a recepta mesajul dualității personalității poetului, Constantin și celălalt Constantin, sau poate al poetului și al conștiinței sale: ”luna este ca o amforă/din care lupii beau vin/luna e cea care mă apără/de toate întrebările lumii, de celalalt Constantin”.
În egală măsură, poet al culorii, Constantin Preda construiește tablouri din cuvinte, nuanțează și potențează poezia prin sugestie coloristică, creează sinestezii nebănuite: ”… spui albastru/ ca și când într-un plic gol/sosit de departe/ s-ar auzi foșnetul valurilor mării”. În anul 2001, Ștefan Mitroi spunea că poetul Constantin Preda ”e de meserie ginere. Costumul de nuntă îl poartă pe dinăuntru. E chiar sufletul său”. Să fii mire al poeziei e ca și cum te-ai cununat pe vecie cu rimele, cu verbele și adverbele sau, de ce nu, mai poetic spus, ai fi ”ca o caisă/ce se coace-ncet la lună”. Oare de ce o fi numit acest volum ,,Biblie cu litere de zăpadă”? După părerea mea e Biblie cu litere de poezie.
Vezi arhiva rubricii Cronica literară
