”Bunicii” de Tettyo Saito

61
tettyo saito proza limba romana

logo rubrica tettyo saitoHei, Hiroko, uită-te la poza asta. Câteva statui acoperite de mușchi verde. În Japonia, poate fi numit ”ojizou-san”. Acesta e un cuvânt despre care mi-ai mai spus, Hiroko. Deși sunt acoperite de mușchi, având o față calmă, ele au grijă de noi. Dacă ești păzită de mulți, mulți gardieni, poate te vei simți mai ușurată.

Când am văzut acest ”ojizou-san”, mi-am amintit de bunicul meu. El stătea pe fotoliu tot timpul și nu se mișca. Nu se plimba, nu mânca, era ca o păpușă de ceară. Nu înțelegeam cum trăia el. Principala mea preocupare era când mergea la toaletă. Bunicul care nu se mișca de pe fotoliu zicea uneori un cuvânt în mod liniștit, dar puternic. Eu înțelegeam când venea timpul pentru că, înainte de asta, corpul lui tremura intens. Și când spunea un cuvânt, alergam în camera mea și scriam cuvântul în caietul meu. ”Delfin”, ”verde”, ”rochie”, ”mușca”, ”mustață”, ”foarte”, ”gambă”…

Într-o zi, bunicul a zis ”senil”. Nu-i înțelegeam sensul și continuam să mă gândesc la asta, după ce l-am scris în caiet. Multe cuvinte pe care bunicul le zicea erau bune, apoi m-am gândit că ”senil” era un cuvânt bun ca ”strălucitor”, ”cântă tare”, ”dulce” sau ”exploziv”. Dar am uitat cuvântul. După aceea, am găsit altul care însemna ”bătrân și idiot”. Eram tristă pentru că, deși nu vreau să zic asta, bunicul era ”senil”. Tatăl, mama sau bunica. Cineva i-a zis bunicului ”senil”, apoi el a spus ”senil”!

Dar, Hiroko, e o amintire bună. Am scris o poezie cu ajutorul cuvintelor strânse de la el. I-am arătat-o mamei și tatălui și ei m-au lăudat foarte mult. Îmi amintesc poezia:

”Căderea încrezătoare a fluturilor roșii e rularea de neoprit pentru cineva
Alți pantaloni, pielea plină de uleiul delfinului
Dansul în rai, atingând pământul cu cotul,
Să cântăm într-un colț al lumii
La sfârșit, rămâne un osirizat și stea o palidă”. 

Îmi amintesc asta pentru că, atunci când am recitat-o, mai ales tatălui meu, m-a lăudat. Apoi i-am arătat-o profesoarei mele și am ajuns să o recit în fața studenților. La final, toți au aplaudat. Eram destul de bucuroasă, am recitat-o de două ori. Și am mai recitat-o de mai multe ori când eram singură. Am iubit acea poezie. Ou, nu, nu fi geloasă. Dragostea mea pentru tine e mai mare.

Când vorbesc despre bunicul meu, mă invidiezi că îmi amintesc multe despre el. Deoarece bunicul tău nu era un om bun cu tine, era un personaj încăpățânat ca un australopitec. Am auzit că bunicul tău nu vrea ca femeile să studieze sau să călătorească în străinătate. Tu ai reprezentat acest personaj așa, ”ca un japonez vechi”. Pentru mine, ”ca un japonez” înseamnă ”harnic” sau ”conștiincios”, așa că asta a sunat proaspăt și nu m-am gândit că el era un om rău. Dar cel mai rău lucru pentru tine era modul lui de a te certa. El nu te-a certat direct, te-a certat în mod eufemistic. De exemplu, când a vrut să zică ,,Tot ceea ce faci, e complet neînsemnat”, a zis ”Lucrezi din greu”. Când a vrut să zică ”Taci dracului din gură, tu, ticălosule!”, a zis ”Se pare că ai mult timp”. Eu, o europeană, mă gândesc că e foarte britanic, dar era Kyoto pentru tine. E problematic, deoarece drumul cuvintelor e întortocheat. Bunicul meu era tăcut, bunicul tău era vorbăreț. Dacă situația noastră ar fi opusă, cum am crește noi? Dacă aș crește cu ajutorul cuvintelor eufemistice din Kyoto, cum aș crește?… Dar acum bunicii au murit deja. Cred că sunt în rai.

Bunicilor, bună ziua, mă numesc Alina Buduleci. Ce mai faceți. Este confortabil în rai? Am o cerere. Nu o chemați pe Hiroko în rai. E prea repede. Voi face orice vreți. Vă rog!

Arhiva rubricii În timp, pentru iubita mea japoneză de Tettyo Saito, scriitor de limba română din Japonia

Despre Tettyo Saito, vezi:  O nouă rubrică pe site-ul Leviathan.ro

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.