O introducere…
Nu-i nimeni vinovat de neîmplinirile noastre, spunea Constantin Noica, limitele interioare sunt mai dureroase decât orice limită exterioară.
Limita, cum se știe, este un punct extrem, o margine a unei suprafețe, a unui obiect. E tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. E valoarea fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. Este punctul până la care pot ajunge facultățile, mijloacele, posibilitățile cuiva. Și așa mai departe…
De aici începem, acestea sunt și… limitele subiectului de azi. Am recitit, de curând, cartea Despre limită, a lui Gabriel Liiceanu. Adică, așa cum am văzut scris undeva, o apologie a vagului… Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sunt omul, Dumnezeu și libertatea. Vagul este opusul precisului, vagul este ceea ce rămâne după traversarea unui spaţiu populat cu limite. Limita îl închide mai întâi pe om în spaţiul precisului. Problema este cum să parcurgem apoi treptele precisului pentru a ajunge la lucrurile vagi. Complicat…
Nu întâmplător, autorul crede că această carte s-ar fi putut intitula la fel de bine Despre libertate. Noi existăm ca fiinţe libere, în măsura în care rămânem să „atârnăm“, să depindem de tot ceea ce vine de dinaintea alegerii noastre şi care, în felul acesta, fără să ne aparţină propriu-zis, ne constituie în chipul cel mai intim. Această carte este, până la urmă, una despre lucrurile vagi. Lucrurile vagi sunt lucrurile cele mai importante. Dar pentru că la aceste lucruri nu am putut ajunge decât pornind de la hotarele lumii şi ale libertăţii noastre, a fost intitulată totuşi această carte Despre limită.
Și totuși, cum arată viața noastră? De azi până mâine, de aici până acolo, de la intrare până la ieșire… De aici, ar putea să mai fie un alt fel de gând. În analiza matematică, prin limită a unei funcții într-un punct din domeniul de definiție se înțelege o valoare de care valoarea funcției se apropie oricât de mult, atunci când valoarea de intrare, adică argumentul funcției, se apropie suficient de mult de punctul în care se caută limita. Și, să spunem astfel, în limbajul curent, înțelesul obișnuit al termenului limită este acela de graniță, frontieră, hotar; figurativ, prin limită se înțelege un punct până la care pot ajunge posibilitățile sau mijloacele cuiva. În matematică, limita unui șir sau limita unei funcții într-un punct este un număr. Iar în existența fiecăruia dintre noi e vecinătatea oricărei zile, a oricărui ceas, a secundelor care trec fără speranțe…
Ideea de vecinătate e fundamentul; granițele, ca și hotarele inevitabile nu sunt, mereu, o limitare a vieții noastre…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
